Vezi, rîndunelele se duc, 

Se scutur frunzele de nuc, 

S-așează bruma peste vii — 

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? 

O, vino iar în al meu braț, 

Să te privesc cu mult nesaț, 

Să razim dulce capul meu 

De sînul tău, de sînul tău! 

Ți-aduci aminte cum pe-atunci 

Cînd ne plimbam prin văi și lunci, 

Te ridicam de subsuori 

De-atîtea ori, de-atîtea ori! 

În lumea asta sunt femei 

Cu ochi ce izvorăsc scîntei… 

Dar, oricît ele sunt de sus, 

Ca tine nu-s, ca tine nu-s! 

Căci tu înseninezi mereu 

Viața sufletului meu, 

Mai mîndră decît orice stea, 

Iubita mea, iubita mea! 

Tîrzie toamnă e acum, 

Se scutur frunzele pe drum, 

Și lanurile sunt pustii… 

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?