De-oi adormi curînd 

  În noaptea uitării, 

Să mă duceți tăcînd 

  La marginea mării. 

Nu voi sicriu bogat, 

  Făclie și flamuri, 

Ci-mi împletiți un pat 

  Din tinere ramuri. 

Să-mi fie somnul lin 

  Și codrul aproape, 

Luceasc-un cer senin 

  Pe-adîncile ape, 

Care-n dureri adînci 

  Se nalță la maluri, 

S-ar atîrna de stînci 

  Cu brațe de valuri, 

Se nalță, dar recad 

  Și murmură-ntr-una, 

Cînd pe păduri de brad 

  Alunecă luna. 

Și nime-n urma mea 

  Nu-mi plîngă la creștet, 

Doar moartea glas să dea 

  Frunzișului veșted. 

Să treacă lin prin vînt 

  Atotștiutoarea, 

Deasupră-mi teiul sfînt 

  Să-și scuture floarea. 

Cum n-oi mai fi pribeag 

  De-atunci înainte, 

M-or troieni cu drag 

  Aduceri aminte, 

Ce n-or ști că privesc 

  O lume de patemi, 

Pe cînd liane cresc 

  Pe singurătate-mi.