Mai am un singur dor

În liniștea serii

Să mă lăsați să mor

La marginea mării;

Să-mi fie somnul lin

Și codrul aproape,

Pe-ntinsele ape

Să am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,

Nu voi sicriu bogat,

Ci-mi împletiți un pat

Din tinere ramuri.

Și nime-n urma mea

Nu-mi plângă la creștet,

Doar toamna glas să dea

Frunzișului veșted.

Pe când cu zgomot cad

Isvoarele-ntr-una,

Alunece luna

Prin vârfuri lungi de brad.

Pătrunză talanga

Al serii rece vânt,

Deasupră-mi teiul sfânt,

Să-și scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag

De-atunci înainte,

M-or troieni cu drag

Aduceri aminte.

Luceferi, ce răsar

Din umbră de cetini,

Fiindu-mi prietini,

O să-mi zâmbească iar.

Va geme de patemi

Al mării aspru cânt...

Ci eu voi fi pământ

În singurătate-mi.