Ce cauți unde bate luna 

Pe-un alb izvor tremurător 

Și unde păsările-ntr-una 

Se-ntrec cu glas ciripitor? 

N-auzi cum frunzele-n poiană 

Șoptesc cu zgomotul de guri 

Ce se sărută, se hîrjoană 

În umbr-adîncă de păduri? 

În cea oglindă mișcătoare 

Vrei să privești un straniu joc, 

O apă vecinic călătoare 

Sub ochiul tău rămas pe loc? 

S-a desprimăvărat pădurea, 

E-o nouă viață-n orice zvon, 

Și numai tu gîndești aiurea, 

Ca tînărul Endymion. 

De ce dorești singurătate 

Și glasul tainic de izvor? 

S-auzi cum codrul frunza-și bate, 

S-adormi pe verdele covor? 

Iar prin lumina cea rărită, 

Din valuri reci, din umbre moi, 

S-apar-o zînă liniștită 

Cu ochii mari, cu umeri goi? 

Ah! acum crengile le-ndoaie 

Mînuțe albe de omăt, 

O față dulce și bălaie, 

Un trup înalt și mlădiet. 

Un arc de aur pe-al ei umăr, 

Ea trece mîndră la vînat 

Și peste frunze fără număr 

Abia o urmă a lăsat.