Dragoș-vodă cel bătrân

Pe Moldova e stăpân,

Și domnind cu toată slava

Șade-n scaun la Suceava,

La Suceava lăudată,

Cu ziduri înconjurată,

Zid de piatră nalt și gros,

Că pe el merg cinci pe jos

Și au loc cu de prisos;

Că merg trei călări alături

Și mai au loc pe de lături

Caii mândri să și-i joace

Când încolo, când încoace,

Iar din negri trunchi de stâncă

Peste valea cea adâncă,

Pe deasupra de cetate,

De biserici și palate,

Stă domneasca cetățuie,

Ce cu crestele-i se suie,

Repezite înspre nori

Peste codri sunători,

Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți

Și cu turnuri pe la colți,

Ziduri grele și cu creste

Cum au fost și nu mai este.

Printre arcurile grele,

Printre negrele zăbrele

Abia soarele străbate

Între tinzi întunecate;

În pereți de piatră goală

Au înfipt făclii de smoală,

Fumegând, cu flăcări roșii

Luminează-ntunecoșii

Stâlpi de piatră grei și suri

Unde-atârnă armături,

Arătând a lor rugină

Sub făclia de rășină,

Paveze, mănuși leite,

Caște mândre, poleite,

Și pieptare, obrăzare

Și arcuri de vânătoare.

Iar în fundul salei drepte

Se-nalță pe șapte trepte

Tronul Domnului creștin,

Coperit de-un baldachin,

Iară-n jețul auriu

Șade Dragoș brumăriu,

Barba albă până-n brâu,

Cu ochi negri viforoși;

Coroana de aur roș

Strălucind frumos pe frunte

Peste pletele cărunte;

Pe-a hlamidei sale cute

Flori de aur sunt cusute;

Și cu fața înțeleaptă

Și cu schiptru-n mâna dreaptă.

Ochii mândri și-i îndreaptă.

Iar l-a tronului picioare

Se înșiră pe covoare

Jețuri de lemn dat la strug

Săpate cu meșteșug;

Icea șese, colo șese,

Pentru boierii alese.

La a tronului său scări

Șed în două părți boieri

Așezați, dup-a lor trepte,

Ca poruncile-i s-aștepte.

Vornicul Țării-de-Jos

Sta în scaun luminos,

Un bătrân și blând moșneag

Cu albastrul lui toiag,

Ce-i cu aur împletit

Cu pietre acoperit;

Iar de-aceasta mai în sus

Vornicul Țării de sus;

Sta cu părul colilie

Pârcălabul de Chilie,

Și cu genele lui albe

Pârcălab Cetății Albe,

După aceștia mai vin

Pârcălabul din Hotin.

Cel din Neamț și de la Vrance

Rezimat stătea pe lance,

Dar pe toți i-ntrece-n slavă

Pârcălabul de Suceavă.

Și astfel, jur-împrejur,

Șed în blane de samur,

Cu pieptare la un fel

Și cu mânici de oțel.

Cei ce-n lume se înalță

Cizme roșie încalță,

Cizme roși împintinate

Și pieptare-mplătoșate,

Cămăși de zale mărunte,

Ce par ca focuri de munte,

Cine-n oaste are cârmă

Poartă cămașă de sârmă...