Între nouri și-ntre mare

Zboară paseri călătoare ­

Cum nu pot și eu să zbor

Să mă iau pe urma lor!

Și departe de la maluri

Trec corăbii peste valuri,

Trec cu pânze lucitoare

Și se pierd în depărtare.

Cum nu am aripi să zbor,

Să mă iau pe urma lor!

Că m-aș duce, tot m-aș duce,

Dor să nu mă mai apuce,

Peste undele cu spume,

Peste mare, peste lume;

Ș-aș vedea cum trec cu toate,

Rânduri-rânduri arătate,

Înnegrirea malurilor,

Strălucirea valurilor,

Stolul rândurelelor,

Tremurarea stelelor ­

Poate că mi-ar fi mai bine,

Poate te-aș uita pe tine.

Alei puică, alei dragă,

Cumu-i frunza cea pribeagă

E viața mea întreagă,

Căci dragostea ta mă strică

De nu m-aleg cu nimică;

Viața trece, frunza pică,

Trece fără mângâiere,

Ca izvorul de durere,

Trece și se prăpădește,

Arde și se mistuiește,

Fără noimă, fără rost,

Bine-ar fi, să nu fi fost.

Vai de-acela ce iubește

Și nu se învrednicește

Să câștige ce-a dorit,

Să fie-a lui ce-a iubit.

Puica cea dezmierdăcioasă,

Din ochi negri mângâioasă,

Puica ademenitoare,

Din ochi negri visătoare,

Dragostea de puiculiță

Cu gușa de porumbiță,

Cu gurița mitutea,

Cu gropițe lângă ea,

Cu zâmbirea ei cu haz,

Cu gropițe în obraz,

Și cu dragostea în ochi

De mă tem să n-o deochi.

Noaptea când te-nchipuiesc

Îmi vine să-nnebunesc,

Iară ziua aș lua

Lumea-n cap de jelea ta.

Norilor, o, norilor,

Unde-i țara florilor?

Unde ea acum trăiește,

Iară câmpul înverzește

Și codrul văzând-o crește;

Și când trece prin grădină

Toți copacii i se-nchină

Și încep să înflorească,

Pe ea s-o împodobească ­

Căci văzând-o, toată țara

Crede că e primăvara.