La mijloc de codru...

La mijloc de codru des 

Toate păsările ies, 

Din huceag de aluniș, 

La voiosul luminiș, 

Luminiș de lîngă baltă, 

Care-n trestia înaltă 

Legănîndu-se din unde, 

În adîncu-i se pătrunde 

Și de lună și de soare 

Și de păsări călătoare, 

Și de lună și de stele 

Și de zbor de rîndunele 

Și de chipul dragei mele.

Share on Twitter Share on Facebook