O, dulce înger blând,

Cu ochi uimiți de mari,

La ce mai reapari

Să-ngreui al meu gând?

Părea că te-am uitat,

Că n-oi mai auzi

Că-mi amintești vo zi

Din viața mea de sat!

Mai poți să-ți amintești

Cum noi îmblam disculți

Și tu steteai s-asculți

Duioasele-mi povești?

Spuneam cum au îmblat

Frumos fecior de crai

În lume nouă ai

Iubita de-au aflat!

Ca și când te-ai mira,

Tu ochii mari făceai,

Deși mă pricepeai

C-o spun în pilda ta;

Ș-apoi când te rugam

Să-mi spui de mă iubești

Prindeai ca să șoptești

Cu buzele abia!

Și-mi răspundeai cu dor:

„Tu nu mă vei căta,

În veci rămân a ta

Căci drag îmi ești de mor..."

Uitași al tău cuvânt:

Nu m-ai chemat să viu

Alăturea-n sicriu,

La stânga ta-n mormânt!

Dar azi, când se părea

Că-n veci eu te-am uitat,

Tu iar te-ai arătat

Ca-n tinerețea mea;

Suflarea ta ușor

Zburat-au răcorind

Și reîntinerind

Întâiul meu amor.

Mai tare să-mi vorbești:

De mine ce te temi? ­

S-aud cum lin mă chemi

Acolo unde ești!

Curând, curând și eu

Îmi pare c-oi pleca

Pe dulce urma ta,

Iubit copilul meu!