Ochiul tău iubit,

Plin de mângâieri,

Dulce mi-au lucit

       Până ieri.

L-am iubit cu mii

Lacrime fierbinți

Și cu-atât de vii

       Rugăminți.

Și cum suferii

De al tău amor,

Cât de mult dorii

       Ca să mor!

Pururi te cătam

Pe orice pământ,

Căci a-ți spune am

       Un cuvânt.

Cămăruța ta

Sara să-mi deschizi,

Că te-oi dezmierda

       Ca să râzi.

Să-ți închid îndat

Pe când tu te culci

Cu un sărutat

       Ochii dulci.

Să măsor mereu

Cât de mult crescuși,

Să sărut al tău

       Picioruș.

Sânul rotunjor

Când pe braț îl porți,

Li s-ar face dor

       Și la morți.

De te-ai potrivi

Astei rugăminți,

Fericiți om fi

       Și cuminți.

Zână din păduri,

Umbră din povești,

Glas al dulcei guri,

       Unde ești?

Dacă iubești fără să speri

Dacă iubești fără să speri

       De-a fi iubit vrodată,

Se-ntunecă de lungi păreri

       De rău viața toată.

Și-ți lasă-n suflet un amar

       Și în gândiri asemeni,

Căci o iubire în zadar

       Cu moartea-i sor- de gemeni.

Dar vindecarea la dureri

       În piept, în partea stângă-i,

De-acolo trebuie să ceri

       Cuvinte să te mângăi.

Acolo afli adăpost

       Oricâte se întâmple,

Ca ș-un amor care-ar fi fost

       Viața ta o împle.

Căci un luceafăr răsărit

       Din liniștea uitării

Dă orizon nemărginit

       Singurătății mării.

Și ochiul tău întunecat

       Atunci îl împle plânsul,

Iar ale vieții valuri bat

       Călătorind spre dânsul.

Și dau cadențe de nespus

       Durerii tale lunge,

Pe când luceafărul e sus

       Ca să-l nu-l poți ajunge.

Zâmbește trist cu raze reci

       Speranțelor deșarte:

În veci iubi-o-vei, în veci

       Va rămânea departe.

Ș-a tale zile-or fi cum sunt,

       Pustii ca niște stepe;

Iar nopțile de-un farmec sfânt

       Ce nu-l mai poți pricepe.