Oricâte stele ard în înălțime,

Oricâte unde-aruncă-n față-i marea,

Cu-a lor lumină și cu scânteiarea

Ce-or fi-nsemnând, ce vor — nu știe nime.

Deci cum voiești tu poți urma cărarea.

Fii bun și mare, ori pătat de crime,

Același praf, aceeași adâncime,

Iar moștenirea ta și-a tot: uitarea.

Parcă mă văd murind... în umbra porții

Așteaptă cei ce vor să mă îngroape...

Aud cântări și văd lumini de torții.

O, umbră dulce, vino mai aproape ­

Să simt plutind deasupră-mi geniul morții

Cu aripi negre, umede pleoape.