Părea c-așteaptă s-o cuprind în brață

Și fața mea cu mânile-i s-o ieie,

Ca să mă pierd în ochi-i de femeie,

Citind în ei întreaga mea viață.

Dar când s-o prind, ea n-a voit să steie

Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i față;

Pândind, cu ochii mă-ntreba isteață:

Să-mi dea o gură, ori să nu-mi mai deie?

De-astfel de toane vecinic nu te saturi,

Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi

Ș-abia la urmă parcă tot se-ndură.

Împrotiviri duioase-a frumuseții

În lupte dulci disfac urâtul vieții,

Ce n-au amar, fiindcă au măsură.