Sara pe deal buciumul sună cu jale, 

Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,

Apele plîng, clar izvorînd în fîntîne; 

Sub un salcîm dragă, m-aștepți tu pe mine. 

Luna pe cer trece-așa sfîntă și clară, 

Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, 

Stelele nasc umezi pe bolta senină, 

Pieptul de dor, fruntea de gînduri ți-e plină. 

Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, 

Streșine vechi casele-n lună ridică, 

Scîrțîie-n vînt cumpăna de la fîntînă, 

Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă. 

Și osteniți oameni cu coasa-n spinare 

Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare, 

Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, 

Sufletul meu arde-n iubire ca para. 

Ah! în curînd satul în vale-amuțește; 

Ah! în curînd pasu-mi spre tine grăbește: 

Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă, 

Ore întregi spune-ți-voi cît îmi ești dragă. 

Ne-om răzima capetele-unul de altul, 

Și surîzînd vom adormi sub înaltul, 

Vechiul salcîm. — Astfel de noapte bogată, 

Cine pe ea n-ar da viața lui toată?