Tu mă privești cu marii ochi, cuminte;

Te văd mișcând încet a tale buze,

Șoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte.

Urechea mea pândește să le-auză

Abia-nțelese, pline de-nțeles ­

Cum ascultau poeții vechi de muză.

În ochii tăi citeam atât eres,

Atâta dulce-a patimei durere,

Că-n suflet toată, toat-o am cules.

Vorbirea ta mi-i lamura de miere,

În ochii tăi de visuri e un caos,

Și-atât amor c-auzi pân- și-n tăcere.

Frumosul chip în voluptos repaos

Pătruns-au trist și dulce în cântare-mi.

Ființa ta gândiri-mi am adaos.

Căci numai tu trăiești în cugetare-mi.

A ta-i viața mea, al tău poemul,

Cum le inspiri tu poți să le și sfaremi.

Nu crede tu că eu sunt cuiva emul

Când cântul meu se-mbracă fel de fel:

Ici în terține suspinând, vedemu-l,

Dincolo el oftează în gazel,

Același e, deși mereu se schimbă,

De tine-i plin, de tine-mi zice el...

Alege forme dulci din orice limbă:

Acuma-l vezi îmblând cărare dreaptă,

Acum pe-a lui Firdusi cale strâmbă.

Dar orișicând el alta nu așteaptă

Decât ca ție, suflete, să-ți placă,

Tu să-l aprobi cu gura înțeleaptă.

În mii costume astfel se îmbracă,

Și ca s-atragă dulcea ta zâmbire

Minuni, de vrei, sărmanul o să facă...

Ș-acuma-l vezi, cu-a lor ademenire

L-au dus pe-alături dulcile terține,

Uitând ce-a vrut să-ți spuie-n aste șire.

Au vrut să-ți spuie că e plin de tine,

Că de-al tău farmec ritmul său foiește,

C-a sale gânduri de zâmbiri sunt pline.

Ș-astfel pe mine el mă stăpânește...

Adună-n versuri ale mele zile

Și-n strofe le-a legat grădinărește.

În poala ta zvârlind aceste file.