Un farmec trist și nențeles

       Puterea mea o leagă,

Și cu nimic nu m-am ales

       Din viața mea întreagă.

E un luceafăr răsărit

       Din negura uitării,

Dând orizon nemărginit

       Singurătății mării.

Îngălbenit rămâne-n veci

       Și-i e aproape stinsul,

Când ale apei valuri reci

       Călătoresc cu dânsul.

Cu-atâtea tainici rugăminți,

       Cu-atâtea calde șoapte,

Cu-atâtea lacrime fierbinți,

       Vărsate zi și noapte,

I te-ai rugat: dorul nespus

       Din suflet să-ți alunge,

Dar el se-nalță tot mai sus

       Ca să nu-l poți ajunge.

Va rămânea necunoscut

       Și va luci departe

Căci luminează din trecut

       Iubirii celei moarte

Și se aprinde pe-orizon

       Pustiu de mări și stepe

Și a lui farmec monoton

       M-a-nvins făr-a-l pricepe.