[10 decembrie 1876]

În ședința Camerei din 27 noiemvrie d. deputat Nicolae Blaremberg au dezvoltat interpelația sa asupra politicei esterioare a României. Cuprinsul acestei interpelații s' aseamănă cu amendamentul pe care tot acest domn îl propusese de a se adaoge adresei tronului, prin care se accentua neutralitatea României. Între altele domnul interpelant au spus că n-are nici o cauză de a urî pe ruși și a iubi pe turci, ci viceversa, căci mulți membri ai familiei sale au stări în Rusia, pe când la cel puțin treizeci dintre strămoșii săi turcii le-au pus capul în poale. (Cu unul mai mult ori mai puțin nu-i mare lucru.) Totuși însă aceste împrejurări nu pot înrâuri asupra opiniei sale politice, care nu are în vedere decât binele României. Turcia nu mai este primejdioasă pentru noi, dar o alianță cu Rusia însemnează primejdia absorbirei și a absolutismului. Toate națiile Europei, nu numai Rusia, doresc îndreptarea soartei popoarelor din Orient, dar nici o gazetă cuminte n-a susținut că Orientul trebuie dat pe mâna rușilor. La ordinea zilei se află două politici, una onestă și conformă tractatelor, alta aventurieră și setoasă de cuceriri. Tot ce ni s-ar oferi pentru a renunța la binefacerile tractatului de la Paris ar fi mic lucru. Nu suntem deloc în poziția de a opta pentru una din cele două părți, ținta noastră e prescrisă de tractatul din Pariz. Când nația au încuviințat mijloacele pentru armată, au făcut-o pentru ca soldații noștri să apere vatra strămoșască, nu ca să prezenteze arma cuiva, deci tractatul de la Pariz ne impune sarcina de a apăra teritoriul nostru contra oricui ar voi să ne calce.

La acestea d. ministru de esterne au răspuns în esență următoarele: Toate popoarele Europei au simpatii pentru creștinii din Orient; România însă e menită a juca în această împrejurare un rol modest numai, dar nu e chemată de-a-și vărsa sângele pentru omul bolnav. Cestiunea nu este în mânele noastre, ci în acele ale conferenței. Noi nu suntem nici în tabăra turcească, dar nici în acea a Europei, căci Europa e și fără noi îndestul de tare și nu-i trebue ajutorul nostru. Cât despre existența României, cine ar ataca-o ar avea în contră-i Europa întreagă. Aceasta e și speranța noastră, la care suntem îndreptățiți prin asigurările tuturor puterilor. Cu această ocazie d. ministru observă că nu suntem amenințați din nici o parte, căci și guvernul turcesc au declarat că va respecta neutralitatea noastră și că linia lui de apărare este malul Dunărei. Tractatul de la Paris nu ne prescrie de a apăra pe turci, dimpotrivă suntem în drept de a cere ajutorul lor. Îndealtfel nu ni e permis a provoca pe nici una din puterile câte garantează existența noastră. România este și va rămâne pacinică și nici are ceva comun cu agitațiile din Turcia; căci răscoalele de-acolo au cauze soțiale, populația rurală a ajuns la deznădăjduire. Țariul Rusiei, care în propria țară au emancipat clasa țăranilor, au fost rugat de cei ce sufere ca să intervie pentru ei, deci Majestatea Sa e insuflat de un simțământ nobil, iar nu de planuri ambițioase. Restul Europei se interesează asemenea de acelea populații cari au ajuns a-și căuta dreptul cu arma în mână și cari nu au decât aspirația ca, unite cu celelalte state, să formeze confederația viitoare a popoarelor orientale. Neutralitatea noastră coincide cu dorințele Europei, dar dac-am fi siliți a ieși din ea atuncea vom face-o; în orice caz însă nu vom urmări o nouă direcție politică fără învoirea reprezentațiunei țării. Puterile garante au înainte-le pretențiile noastre, avem chiar promisiunea că la conferență se va dezbate îndeosebi și cestiunea garanției speciale a neutralității noastre. De aceea nu trebuie să schimbăm întru nimic ținuta noastră de pân-acuma.

Într-adevăr interpelația d-lui Blaremberg e cel puțin nelavreme, căci ea pare a cere un fel de politică absolută din partea statului român, care prin poziția sa îndoielnică e silit a face politică de oportunitate. Se 'nțelege de sine că România își va mănținea neutralitatea pe câtă vreme tractatul de la Paris va fi un drept viu, dar în momentul din care chiar puterile europene l-ar privi ca un drept gol, cum sunt drepturile regelui de Hanovera, pentru cari nimene nu ridicC un deget măcar, România va trebui să urmeze direcția ce i-o va prescrie interesul bine înțeles al nației românești. A protesta și a îmbla cu protestele pe la ușele împărățiilor, a căuta pentru a nu găsi și a bate pentru a nu ți se deschide, e un rol nu numai nedemn, dar și nefolositor. E mai bine ca lumea să aibă trebuință de tine iar nu tu de lume, de aceea se 'nțelege că politica „estremei precauțiuni“ trebuie să rămâie a noastră și să nu cultivăm nici o periculoasă simpatie pentru Orient sau Occident, căci singura simpatie ce ne este permisă e aceea pentru neamul românesc, oriunde s-ar afla el pe pământ, și care vede în existența noastră garanția existenței sale.

De aceea firesc lucru că dintre cele două moțiuni depuse la birou Camera a primit pe cea cu trecerea la ordinea zilei, iar nu pe cea în care se accentua „păzirea cea mai exactă și mai sinceră a neutralității“.