[19 septembrie 1878]

Ciudată e pretențiunea a o samă de ziare liberale ca, după toate câte sufere țara, și anume țara adevărată, cea cu opinci, noi să mai fim și politicoși cu d-nii gentelmani din Cameră, din minister, din demnitățile responsabile ale țării.

După un război biruitor, d-nia lor pierd una din acele provincii ale României a căreia posesiune e strâns legată cu chiar începuturile amândoror Principatelor românești de la Dunăre, provincie care-n mâna noastră însemna o misiune europeană în Orient și valora cât neutralitatea garantată de toate puterile. D-nia lor o pierd după ce au avut ocazie a o asigura și noi să fim politicoși.

Poziția bine definită a Tratatului de Paris dumnealor o schimbă, declarând independența și război Turciei, și ne creează o situație din cele mai nesigure cu putință ― și noi… să fim politicoși, se-nțelege.

Domnia lor nu numai că duc război în Bulgaria pentru interese străine și dușmane două, dar încă chinuiesc zeci de mii de oameni din tot ce țara are mai tânăr și mai cu vârtute, îi chinuie cu frigul și cu foamea, cu lipsurile și neajunsurile cele mai înfiorătoare — și noi … noi să fim politicoși.

C-un cuvânt, d-nia lor joacă va banque cu toată soarta unor țări care, fără prețiosul d-niei lor concurs, au avut puterea de-a exista șapte veacuri de-a rândul — și noi… noi să fim politicoși, pentru că prin acte nesocotite și prin aventuri copilăroase și neprevăzătoare pun în primejdie o formațiune istorică care trăiește de șapte sute și mai bine de ani, și trăiește numai prin încordarea cea mai mare, fie a brațelor, fie a isteției poporului românesc.

Tot d-nia lor sunt aceia cari, printr-un exagerat liberalism și prin legiuiri cosmopolite, au prefăcut țara într-un loc neutru de colonizare pentru toate elementele străine de primprejur; cari, prin favorizarea culpabilelor comitete revoluționare bulgărești, au grăbit soluțiunea unei cestiuni ce trebuia să se rezolve numai de cătră noi și de cătră celelalte elemente constitutive ale fostei împărății turcești. D-lor au contribuit la prefacerea întregei Peninsule Balcanice și a țării noastre într-o rețea de halte și conacuri ale politicei rusești — și noi … noi să fim politicoși și să le mulțumim poate pentru aceasta.

Tot d-nia lor, pretextând la Mazar Pașa cea mai mare rusofobie și mergând cu jalba-n proțap la M. Sa, pentru a-l conjura, în numele lui Dumnezeu, să mănție vechile noastre legături cu Înalta Poartă, acuzau cabinetul Catargiu de complicitate cu rușii, și tot d-nia lor amăgiră prin această purtare pe alegători, pentru ca în urmă să ajungă la convenție, la conlucrare, la complicitate cu Rusia.

Dar relele acestea sunt numai preludiul altora și mai mari. Curând va-ncepe a funcționa banca de fițuici care va împle țara cu caimele, va face să dispară numerariul, va scumpi munca prin înmulțirea unui mijloc de schimb prea numeros și fără valoare intrinsecă, va face productele noastre brute, cari prin natura lor nu sunt accesibile de o esențială sporire de preț, să devie inexportabile, și în fine tot d-nia lor vor ajunge să vânză moșiile statului cu toba la companii de cumpărători străini, încât tocmai societatea noastră superioară va fi compusă din străini, din oameni ce nu vor mai avea nici un fel de durere pentru țară sau pentru păsul plugarilor ei. Aceștia vor fi reduși la proletariat, adică la un instrument brut și inert de muncă, fără nici o însemnătate pentru stat. Și noi — văzând cu ochii apropiindu-se relele — noi să fim politicoși.

Și pe când o extremă mizerie se pregătește acestei țări, o mizerie care a început a se manifesta deja, noi să aplaudăm spusele organului fanariot din Strada Doamnei, că visteria geme de bani, că poporul nu mai știe ce să facă de fericire.

Pentru a ilustra extrema fericire a poporului și metodul dumnealor de a-l administra, vom reproduce raportul către Domn al ministrului de finanțe, în care se expune prin prozaice țifre bunăstarea unuia din cele mai laborioase județe ale țării.

Iată ce zice acel raport:

Cu ocaziunea inspecțiunei făcută casieriei generale a districtului Dolji de d. secretar general al acestui minister, însoțit de d. inspector financiar Danielopolu, la 22 iulie trecut, s-a constatat că arendașii moșiilor statului, în mare parte, nu erau urmăriți pentru sumele datorite de ei.

Din corespondența urmată între casierie cu administrațiunea domenielor relativ la productele secuestrate domnului Coslopolo, fost arendaș al moșiei Segarcea, pentru sumele datorite din arenda acelei moșii pe anul 1876, se constată asemenea că cea mai mare parte a productelor în cestiune se înstrăinaseră înainte de a se fi plătit sumele datorite, a căror răfuire a avut loc tocmai la 12 august 1878.

La intrarea în funcțiune a actualului casier general, d. I. Lupașcu, rămășițele din toate dările către stat se urcau, după listele de rămășițe din 1875, la cifra de lei 3.606.024, în vreme ce astăzi ele ating enorma sumă de lei 6.832.325.

Din cele ce preced, convingându-mă că d. Lupașcu nu este apt pentru funcțiunea ce ocupă, vă rog, cu profund respect, Prea Înălțate Doamne, să binevoiți a aproba depărtarea d-lui Lupașcu și înlocuirea sa, în postul de casier general al districtului Dolji, cu d. Constantinescu, actual cămăraș la salina Târgul-Ocna.

Făr-a cerceta cauzele adevărate ale colosalelor restanțe într-un singur județ, ministrul crede că persoana casierului și un caz izolat de neîncasare e cauza răului.

Nici cunoaștem pe d. Lupașcu, nici ne interesează în cestiune.

Dar iată cum stă lucrul:

Mare parte a județului a fost cumplit de bântuită de grindină, care a nimicit recolta cu desăvârșire. Iar plugarii, luați peste Dunăre cu boi și care, nu numai c-au pierdut boii acolo și și-au lăsat carele în câmp, ci puținele vite pe cari le-au readus au umplut județul de epizootie, încât oamenii, cu toată voința din parte-le, n-au avut cu ce să are și nu vor avea nici la anul. Se-nțelege de sine că nici arendaș, nici plugar nu se pot înjuga ei înșii la plug și c-au ajuns la sapă de lemn cu toții aproape.

Iată cauza sigură a restanțelor.

Pentru a le încasa va trebui să li se vânză oamenilor ceaunele de mămăligă și cenușa din vatră. Ce le pasă d-lor roșii de starea economică a unui județ pricinuită de chiar dumnealor? Regula fanarioților este: să scoți lapte din piatră. Se va găsi deci ienicerul care să aplice administrația d-lor financiară și acestui județ, secătuit până la măduvă de rechizițiuni, de epizootie și de nenorociri elementare.

Nu persoanele d-lor liberali sunt acelea ce nu ne convin, nu. Lipsa de conștiință unită cu lipsa de orice cunoștințe serioase, superficialitatea cu care tratează orice cestiune cât de gravă, sistemul de-a face o mulțime de promisiuni amăgitoare alegătorilor pentru a le fura voturile, promisiuni ce nu le îndeplinesc nicicând, c-un cuvânt minciuna introdusă sistematicește în viața statului, iată ceea ce ne face să-i combatem din răsputeri.

D-nia lor, în mare parte săraci de știință și de bani, găsesc în organismul impersonal al statului singurul mijloc de trai, de aceea luptă fără scrupul; pentru noi însă lupta pentru ideea statului nu este o luptă pentru existența individuală. N-avem nevoie a ne căciuli la nimenea, nici a linguși mulțimea sau tronul, nici a fi politicoși cu oameni cari nu merită a fi tratați mai bine. Spuind adevărul, verde și fără înconjur, ne simțim în drept de a scrie cu litere de foc, și dispensați de politețe, datorită unui adversar de principii abstracte numai.

Mizeria reală a populațiunilor de jos, amenințarea reală cu banca de fițuici, pierderea reală a unei bucăți din pământul strămoșesc nu sunt o materie pentru discuțiuni academice, pe cari, dacă le-am face, d-nia lor, în fundul inimii, ne-ar taxa de simpli.

Într-un car de oale nu se dă cu argumente metafizice.

❦