[20 septembrie 1878]

Am susținut și încă susținem categoric că guvernul are de gând a înființa o bancă de fițuici (Zettelbank) și că aceea are să umple țara cu caimele. La aceasta „Românu“ ne dă următorul dementi:

Voind a da deodată mai multe lovituri în creditul statulul, atât de sus rădicat de guvernul actual, opozițiunea inventă zilele din urmă un neadevăr mai cutezător, mai sfruntat decât toate. Guvernul, după zisele opozițiunii, ar fi în ajunul de a emite încă 60 sau 70 de milioane de hârtie monetă, fără nici o garanție, deoarece biletele Ipotecare n-ar ajunge spre a acoperi golul din finanțe.

Câte cuvinte, atâtea criminale neadevăruri în aceste afirmări. Zicem criminale, fiindcă opozițiunea, izbind creditul statulul, nu face rău guvernulul, ci țării întregi. Creditul nu este al guvernului, ci al țării, și cine izbește într-însul este nu numai inamic al guvernului, ci și al țării.

Mai întâi, întrebăm în treacăt pe scamatorii din Strada Doamnei să ne spuie anume cât de sus a ridicat guvernul actual creditul statului? Nu cumva l-o fi ridicat și mai sus decât „situația cea strălucită“ de mai zilele trecute? Ferească-ne numai bunul Dumnezeu de atâta ridicare a creditului nostru, că despre d. C.A. Rosetti și cârdășia puțină nădejde a mai rămas!…

Apoi, la fraza: „Opoziția inventă zilele din urmă un neadevăr mai cutezător decât toate“… ne luăm voia a întreba pe „Românul“ să ne spuie vreunul sau două din acele toate neadevăruri cutezătoare inventate de opoziție, între cari cel mai cutezător ar fi alarma dată de noi în privința băncii de fițuici.

Cu toată dezmințirea „Românului“ repețim încă o dată că guvernul are de gând să înființeze o asemenea bancă și, chiar în această sesiune extraordinară — dacă tăceam-noi— era să vie cu proiectul în Camere.

Noi ne-am obicinuit cu neobrăzatele dezmințiri ale „Românului“, și nu pentru noi sau pentru el, ci numai și numai pentru publicul cititor mai căutăm a-i spulbera pe aceasta din urmă, și poate cea mai neobrăzată.

Ne aducem bine aminte cu ce lipsă de rușine „Românul“ ne arunca cuvântul calomnie când noi dădeam alarma că guvernul ctitorilor de la Alcazarul Ionescu are să aducă în Camere proiectul de hârtie-monedă. Noi nu ne-am pălit atunci dezmințirea „Românului“ și, cu toată calomnia lui, am susținut necontenit că hârtia-monedă vine, și hârtia-monedă a venit. Cine dar a rămas calomniator?

Pățind de bună-credință așa rușine ca cei de la „Românul“ cu calomnia d-lor, niște oameni de treabă desigur s-ar fi spânzurat: dar cine merită spânzurătoarea niciodată nu se spânzură, și mai ales democrații-socialiști, ca cei de la școala d-lui C.A. Rosetti, cărora, fiind foarte modești, nu le place să-și afirme singuri meritele, ci lasă mai bine să capete în zăstâmpuri o solemnă și mai înaltă afirmare de la dreptatea publică.

Acum, cu banca de fițuici, îi făgăduim cu siguranță „Românului“, cutezătorului nostru dezmințitor, aceeași pățeală ca și când cu hârtia-monedă și sperăm pentru viitorul socialismului în Orient, că și de astă dată atât meșterul cât și ucenicii din Strada Doamnei n-au să se spânzure de rușine.

Share on Twitter Share on Facebook