CA LA NOI LA NIMENEA

[12 septembrie 1878]

Proverbul acesta, moștenit din moși strămoși, e rezultatul unei dureroase istorii, în cursul căreia poporul nostru, pierzând orice speranță de îndreptare, ia lucrurile mai mult în bătaie de joc, ca și când lui Dumnezeu i-ar fi plăcut să drapeze tragedia sorții noastre cu foarte multe scene comice.

Realitatea tragică a vieții noastre de stat e nespusa mizerie a populațiunilor de jos, e stoarcerea lor prin nemăsuratele clase improductive, compuse mai cu seamă din străini, e ușurința și lipsa de caracter în viața publică, e putrejunea bizantină a puilor de fanarioți care, sub masca interesului general, fură de sting, fie pe calea diurnelor și lefilor nemeritate, fie prin arendarea moșiilor statului, fie pe alte mii de căi. Comedia consistă însă în minciuna vecinică a constituționalismului, în pretextarea diferitelor libertăți publice, a civilizației și a altor mofturi pentru a acoperi unica tendință a acelei negre mulțimi de liberali care nu caută, nu visează decât puterea statului, pentru ca prin mijlocul ei să prade.

O mulțime de oameni mari se mișcă pe această scenă bizară, pe care toate sunt cu putință afară de un singur lucru: onestitatea.

Autori cari nu știu a scrie o frază corectă (vezi Pseudo-Ureche), oameni de stat cari nu pot justifica nici săvârșirea școalei primare, advocați fără știrea lui Dumnezeu, pictori orbi și sculptori fără de mâni, generali cari nu știu citi o hartă, subprefecți ieșiți din pușcărie, legiuitori recrutați dintre stâlpi de cafenele, jucători de cărți și oameni cu darul beției, caraghioși cari înaintea erei liberale vindeau bilete la café chantant, iată banda ocultă care guvernează azi România, bandă care, până mai ieri republicană până la comunism, astăzi crează decorații, împărțindu-le între ei cu profuziune; ieri voind să răstoarne pe Domn, azi îl titluiesc rege; ieri proclamând republică la Ploiești, azi joacă cu aceeași măiestrie pe lingușitorii Curții.

Din focarul Bucureștilor putrejunea morală și socială se mănține metodic asupra întregei țări; din păinjinișul hidoasei pocituri se-ntind firele în filialele societății de exploatație ce au forma de comitete de salut public. Pe când nici o îndreptare nu se face nici școlii, nici bisericii, nici ramurilor de producțiune materială, tot pe atunci presa vecinicei minciuni, presa radicală, discută subtilități despre cea mai bună organizare a statului. Militari cari au pus pistolul în pieptul lui Vodă Cuza azi au reintrat în rangurile lor militare și sunt decorați; omul care a proclamat la Ploiești republica și l-a detronat pe Vodă e-naintat, primește decorații și reprezintă azi pe monarhul pe care l-a trădat ieri înaintea altor principi. A-și călca jurământul a devenit în România un titlu de înaintare. Plebea de sus, slugarnică cătră cei mari, de neomenoasă cruzime și trufie cu clasele de jos, esploatează poziția ei oficială în interesul ei privat. Un meschin egoism, o lăcomie de câștig cu orice mijloace, lipsa de buna-credință în afacerile publice și în cele private, fățărnicia și amăgirea ca busolă a presei, iată cumplitele efecte ale unui guvern liberal de câțiva ani. Încă alți câțiva ani și societatea va începe a plesni din toate încheieturile.

Elemente străine vor inunda România ca valurile potopului, după ce vor fi subminat terenul pe care hidoasa pocitură conduce ca regisor comedia meschină jucată de bufonii partidului său.

Mai mult încă. Noi credem că mâni-poimâne, desființându-se și justiția, va începe deplina anarhie.

„Românul?“ crede de pe acum că trebuie să-și pregătească terenul pentru a lovi în judecători și a aduce din nou pe delapidatorii de bani publici înaintea juraților.

Cumcă radicalii se pregătesc a nimici orice garanție în contra urmăririi hoțiilor ce le comit ei în prezent se dovedește din articolul de mai jos al“Românului“. Cu fățărnicia cu care e scris s-ar crede că pe foaia bizantină o doare inima de interesele țării. În faptă însă judecătorii nu-i plac și vrea să vază iar reintroducându-se tratarea proceselor pentru delapidare de bani publici în mâna juraților, unde totul se va face mușama. Condamnarea de către tribunalele ordinare a vestitului Arion îi stă „Românului“ și azi pe inimă, el știe ce soartă ar avea corelegionarii lui politici înaintea tribunalelor ordinare.

Să ne așteptăm dar curând la desființarea justiției, la darea frâului slobod tuturor hoțiilor, la corupțiunea deplină, sub pretext că tribunalele sunt părtinitoare. Oricât de părtinitoare ar fi însă, ele sunt mai bune decât curțile cu jurați, căci în orice caz e mai preferabilă o justiție nedeprinsă încă bine cu cercetări criminale, deci îngăduitoare, decât nici o justiție. Jurații însă nu sunt nici o justiție.

Articolul tendențios al „Românului“, vro inspirațiune a d-lui Stătescu, cel care permută și destituie judecătorii pentru opiniile lor, cel care a propus grațiarea de vinovați fățiși, dar exercită presiune asupra judecătorilor ca să condamne oameni nevinovați, merită a fi reprodus ca un model de fățărnicie, amăgire și lipsă de pudoare.

Iată-l dar:

Administrațiunea unei țări formează un tot nedivizibil; diferitele ei ramure fac parte din aceeași sistemă și sunt neapărate una alteia tocmai după cum o bucată a unei machine este neapărată celeilalte și mecanismului întreg. Când o bucată a mecanismului merge rău, toată sistema din care face parte sufere.

Această observațiune, de mii de ori repețită și devenită un loc comun din cele mai mult întrebuințate, dar totdauna adevărat, ne-am făcut-o văzând ce fel de concurs dă justiția, pentru înfrânarea delapidărilor, hoțiilor, bătăilor de tot felul.

Ne-am plâns de escesele și de abuzurile comise în armată, ne-am plâns de cele comise în administrațiune; ar fi trebuit poate să începem prin a ne plânge de modul în care justiția, și mai cu osebire juzii instructori înțeleg a-și face datoria față cu delapidatorii, cu hoții, cu cei ce comit felurite abuzuri, și pe care celelalte ramure de administrațiune îi trămit înaintea tribunalelor.

Ar fi trebuit, zicem, să începem prin a ne plânge de justiție, fiindcă un delapidator, un hoț dovedit, trimis înaintea justiției și achitat sau liberat prin ordonanță de neurmărire, este o mare încurajare, un puternic îndemn pentru alți hoți, pentru alți delapidatori.

Ne plângem că unii subprefecți fură și bat, că unii vameși fură, că unii perceptori și casieri fură. Așa este, din nenorocire. Dar, pe de altă parte, meargă oricine la ministerul de finanțe, și vază câți funcționari culpabili au fost dovediți și dați de aceste administrațiuni în judecată, și câți au fost condamnați.

Faptul e deplorabil; el arată o tristă stare morală, chiar la aceia a căror instrucțiune ne dădea dreptul să-i privim ca pe agenții cei mai activi și mai luminați ai rădicării nivelului moral în țară.

Sunt câțiva ani, guvernul trecut luă pe delapidatori de la juriu și-i dete tribunalelor. Care fu resultatul? Astăzi, delapidatori condamnați mai că nu se mai văd; nu numai că tribunalele îi achită și-i absolv cu cea mai mare ușurință, dar mai înainte de-a ajunge la tribunale, juzii instructori sunt aci spre a găsi mijlocul de-a declara că nu e caz de urmărire.

Vom face în alt număr o enumerare mai lungă de funcționarii culpabili dați judecății de diferite administrațiuni și achitați, absolviți, sau făcuți scăpați sub toate formele de către justiție. Pentru astăzi, ne vom mărgini a cita numai câteva cazuri.

Nu vom face decât să amintim că chiar o bandă de hoți, cu căpetenia lor, s-a prins în toamna trecută în județul Putna și a fost liberată prin ordonanță de neurmărire.

Nu de mult se descoperă la Vama Predeal hoții enorme. Vameșul, dovedit culpabil, este dat judecății; faptele sunt constatate, judele instructor nu poate da ordonanță de neurmărire, dar tribunalul colorează hoția astfel încât absolvă pe culpabil, sub cuvânt că „nu e articol de lege“ în temeiul căruia să se poată rosti condamnarea.

În județul Prahova, administrațiunea descoperă că un subprefect a comis o faptă odioasă de a alcătui liste de subscripțiune de la sine și de a aduna bani de prin plasa sa, sub cuvânt de subscripțiune pentru răniți sau pentru cumpărarea de arme. Faptul se dovedește pe deplin de administrațiune; ea silește pe subprefect să înapoieze o parte din sumele adunate, îl destituie și îl trămite naintea justiției.

Judele instructor declară că nu e un caz de urmărire.

În fine, chiar zilele trecute, după cum este știut, se dovedește la Ploiești, de către procuror și de către președintele juraților, că directorele penitenciarului bate crunt cu biciul pe arestați. Ministrul de interne suspendă pe director, rămânând ca justiția să-și facă datoria. Însă, după cât ni se asigură, și de astă dată judele instructor ar fi declarat că nu e caz de urmărire.

Această procedere ar fi atât de cutezătoare din partea judelui instructor, în urma svonului ce s-a făcut asupra bătăielor, încât stăm la îndoială a-i da crezământ și așteptăm o nouă confirmare.

Atragem luarea aminte a d-lui ministru de justiție asupra acestei deplorabile și penibile stări de lucruri. Suntem încredințați că d-sa se va gândi serios la mijloacele de vindecare, căci, atunci când justiția nu-și face datoria, nu esistă justiție în țară, prin urmare nu esistă nici moralitate, nici progres real.

❦