[10 noiembrie 1879]

Mare supărare am cauzat prin destăinuirile noastre asupra răposatei Bănci de București organul marelui om de stat. Mărturisim că regretăm aceasta pentru dânsul. Partizani ai preceptului filozofic că „adevărul, producă scandal chiar, trebuie să se zică“ și crezând sincer că, în starea de disoluție morală în care se zbate societatea noastră, adevărul spus fără înconjur rămâne singurul remediu ce i s-ar mai putea administra cu oarecare sorți de reușită, am făcut greșala de a aplica remediul acesta într-o doză prea mare, într-un chip prea pripit, fără să ne mai gândim a pune mănuși, adică am luat lucrul răzășește — sau mocănește, cum zice organul nobilului partid și al marelui bărbat de stat. A fost o naivitate din partea noastră. Așa este, adevărul trebuia să-l spunem, însă trebuia să-l spunem în altfel, mărturisim, nu cu naiva sinceritate, cum am făcut-o, ci cu perfidia potrivită naturii acelui singur om în contra căruia ne simțim datori a ne ridica.

Astăzi voim, dacă se poate, să închidem regretabilul incident cu Banca de București. Facem dar o întrebare. Abstrăgând de la formă și de la unele date amănunțite, era un fond adevărat în cele spuse de noi? Nu, Doamne ferește! strigă organul marelui partid al Centrului. Dar, dacă nu era, organul marelui bărbat de stat n-avea decât să ne dezmință negru pe alb, prin catastifele răposatei Bănci întru cât privea operațiile ei, rămânând ca insinuările noastre în privința persoanei marelui bărbat de stat să se cumpănească în opinia publică cu reputația de care d-sa se bucură. Noi am zis că d-sa s-a retras din ministerul Catargi pentru că colegii d-sale conservatori nu-i îngăduiau a fi în același timp și ministru și director al unei case private de bancă. Este adevărat, cât poate fi vreodată ceva adevărat pentru noi muritorii, adevărat ca lumina soarelui, că marele bărbat de stat a voit să fie și una și alta și că colegii săi din cabinetul conservator i-au spus hotărât că aceasta nu se poate. Demisia și-a dat-o marele bărbat de stat în urmă, după ce a primit acea lecțiune de corectitudine. Astfel dar a fost insinuare — dacă a fost — numai când am zis că neputința de a fi totdeodată și ministru și director al Băncei de București fusese motivul sau unul din motivele acelei demisii; această „insinuare“ a noastră trebuia numai semnalată de organul Centrului și apoi lăsată să fie cumpănită în opinia publică cu faptul că marele om de stat, care acum câteva luni atârna pe patrioții liberali-naționali de acelaș cui cu Höedel și Nobiling, astăzi stă alături cu dânșii pe banca ministerială, și ― ciudată coincidență, mai ciudată decât chiar înperecherea ministerială — aceasta se-ntâmplă cu ocazia aceleiași purdalnice de afaceri a răscumpărării, căreia, cum toată lumea știe, cestiunea israelită i-a ținut loc de introducție.

Lucrul însă n-a mers așa. Organul marelui bărbat de stat la lucruri cu miez pe cari noi le-am înaintat a răspuns prin vorbe mari. N-am văzut nimic care să ne lumineze și pe noi și pe scepticul și cu bun drept pesimistul public, pentru ce a închis prăvălia o bancă ale cărei socoteli se soldau cu excedent; și nici nu ni s-a explicat cum patrioții liberal naționali, din niște haimanale, socialiști și criminali ca Hoedel și Nobiling, cum erau acum câteva luni, astăzi sunt buni de pus pe ranele țării.

Și apoi, dacă nu ni s-a arătat și nu ni s-a spus toate acestea, pe cum era de cuviință a se face în interesul moralității publice, ce are drept să crează publicul, ce avem drept să zicem noi? Deaminteri ce însemnează, în lipsa arătărilor și explicărilor ce ar fi trebuit să ni se dea, focul și para „Presei“, cari de aproape zece zile nu se pot încă stinge. Așa se dezmint neadevărurile? Așa se spulberă insinuările? Uitat-a organul marelui bărbat de stat că necazul și spumarea nu dezmint, ci confirmă în cazuri ca acel de față?

Acestea ne credeam datori a le spune ca ultimul nostru cuvânt în polemica dintre noi și organul d-lui ministru de externe, dacă nu cumva, nevoind a lua o cale mai prudentă, acel organ ne-ar sili să urmăm lupta, pentru care s-ar putea, precum trebuie să știe marele om de stat, să avem la mână oarecari arme hotărâtoare.

Noi credem că nu în interesul nostru este a se lăsa lucrurile încurcate.

❦