[12 iulie 1879]

Între deosebitele personalități politice cari în zilele din urmă au fost chemate la M. Sa Domnul pentru a-și da opinia în privirea soluțiunii cestiunii evreiești a fost și d. A. Teriachiu, vicepreședintele Adunării deputaților.

Acest d. deputat a fost și este liberal, nu face parte din dreapta conservatoare și e ales vicepreședinte cu voturile roșiilor, deci nu se poate presupune că noi i-am fi inspirat consiliile ce avea de gând a le da M. Sale.

Informațiile noastre, întru cât sunt exacte, atribuie d-lui Teriachiu rolul de a fi atras atenția M. Sale asupra faptului că în cestiunea izraelită deputații moldoveni stau aproape toți la un loc, căci esperiența de toate zilele le-au arătat ce greu pericol amenință în prima linie Moldova, apoi România întreagă din partea invaziei jidovești. A atras asemenea atenția M. Sale asupra împrejurării că în Adunarea României — în această unică cestiune cel puțin — majoritatea formală n-ar trebui să decidă pur și simplu, căci se izbește mai cu seamă într-o parte a țării și că ar fi o dovadă de patriotism dacă deputații din Țara Românească ar urma opiniile moldovenilor și ai acelor colegi cari sunt de o părere cu moldovenii. Acești colegi sunt grupul Vernescu și mulți alți deputați roșii chiar, din județele însă unde populația e curat românească.

Nu putem chezășui că espunem din cuvânt în cuvânt și în toate amănuntele ei opinia atribuită d-lui Teriachiu, căci ea, trecând din gură în gură, s-a modificat poate și a pierdut din vigoarea ei originară, destul numai că acesta a fost aproape înțelesul cuvintelor sale, comunicat nouă de amici politici.

Această opinie atribuită d-lui Teriachiu e adevărată.

Moldova are sute de mii de evrei, Țara Românească numai zeci de mii; în Moldova nu e oraș în care evreii să nu formeze majoritatea sau cel puțin jumătatea populației, în Țara Românească sunt orașe, ba județe întregi în care nu sunt decât 2-3 familii evreiești; în Moldova nu e sat în care să nu fie cel puțin una, dar în genere mai multe familii evreiești, în Țara Românească sunt mii de sate în care nu se află un picior de evreu. Cestiunea izraelită este dar o calamitate publică în privirea purtării căreia cele două părți istorice ale României nu se aseamănă: Moldova e inundată, Țara Românească încă nu.

Cu privire deci la această opinie adevărată am scris în n-rul nostru de marți următorul pasaj:

Camera nu se mai împarte în opoziție și guvernamentali, ci în Moldova și Țara Românească. Cumcă Moldova e în pericol, iar nu Muscelul, în care sunt numai doi evrei, e evident pentru oricine. Moldova, care are deplina conștiință a pericolului imediat, este aceea care nu-l crede pe d. Brătianu, și Moldova cată să aibă pasul întâi în cestiune. E o dovadă de înalt patriotism din partea deputaților din Țara Românească că măcar în această una cestiune se lasă conduși de opinia moldovenilor.

Cel mai practic mijloc pentru ca deputații din Țara Românească să vază cu ochii proprii pericolul ce amenință Moldova întâi, apoi țara întreagă, ar fi ca cu un tren espres să plece toți in corpore în Moldova, să vază odată de aproape Botoșanii, Bacăul, Târgul-Frumos, Iașii și să treacă apoi în câteva sate, ca să vază halul la care a ajuns populația rurală. Atunci abia ar putea vorbi și vota în cunoștință de cauză. Acest argument ad oculos e și ieftin și lesne de avut și ar lecui pe mulți de boala teoriilor umanitare.

Atâta am scris în privirea aceasta, nici o literă mai mult, nici una mai puțin. Din aceste rânduri, cari constată un adevăr, „Românul“ de ieri scoate prăpăstiele următoare:

O apreciare, care este totdeodată o teribilă și imprudinte revelațiune, ne-a învederat ieri, mai bine decât oricând, vederile și tendințele partidei care își esprimă ideile politice prin articolii din ziarul „Timpul“.

Acolo să ziceau ieri următoarele cuvinte, care destăinuiesc una din fazele cele mai pernicioase ale întinsului complot ce se urzește, în afară și în întrul țării, pe tărâmul arzător al cestiunii izraelite.

„Camera — zicea ieri cu o stranie cutezanță organul partidei care cu tot dinadinsul ține a afirma că nu este câtuși de puțin națională — Camera nu se mai împarte în opoziție și guvernamentali, ci în: Moldova și Țara Românească!“

Așa le-ar plăcea poate celor de la „Timpul“ să fie.

Apoi urmează:

Toată lumea știe că nu aceia au fost cei cari au luptat pentru realizarea marei idei naționale a Unirii. Din contra, această idee n-a aflat antagoniști decât printre cei cari se mândreau cu titlul de conservatori.

N-avem nevoie a spune că toată lumea știe contrariul. Toate actele Divanului ad-hoc pentru unirea principatelor sunt iscălite de d-nii Lascar Catargiu și P. Mavrogheni alături cu Anast. Panu și A. Hurmuzachi, încât partidul conservator de astăzi nu e — în cea mai mare parte decât partidul unionist din vremea Tratatului de la Paris.

După cel de mai sus urmează apoi un citat fals, pe care iată-l:

Conservatori a ce? îi vom întreba. „Conservatori — ne răspund ei astăzi chiar prin cuvintele din „Timpul“ — conservatori ai acelor privilegie pe care ni le garantează nouă, și numai nouă, debilitarea patriei comune, reducerea României independinte la starea umilită de Moldova și de Țara Românească!“

După acest citat fals, care nicicând n-a fost scris în „Timpul“, necum astăzi, urmează apoi trei coloane de acuzări de înaltă trădare pe care nu le vom releva pentru că e cu totul de prisos.

E destul a arăta publicului din ce oameni de nimic, din ce oameni fără conștiință și fără sentiment de demnitate omenească, din ce candidați de balamuc — dacă nu și de pușcărie — se compune redacția „Românului“.

Căci cine din șirurile noastre, cu totul conforme cu adevărul, inspirate de un consiliu pe care un deputat din partidul brătienist l-a dat M. Sale, poate scoate prăpăstiile din n-rul de ieri al „Românului“ acela a pierdut dreptul la orice răspuns serios.

❦