[14 iulie 1879]

De când a început să se discute cestiunea izraelită în presa și în Camerile de revizuire ni se prezintă un fenomen nou, care desigur că nu poate decât să sporească bucuria tuturor umanitarilor și negustorilor de mofturi, fenomenul adecă al unei prese fondate esclusiv pentru interese evreiești.

Cele mai puțin periculoase între aceste producțiuni ale muzei Sionului sunt desigur acelea cari în mod franc și leal se declară de mai nainte de organe esclusive ale evreilor. De această categorie se ține însă numai unul din organele apărute, anume „Fraternitatea“. Ținta acestui organ este de-a lăți cultura, iar această cultură consistă în articole, studii, schițe biografice și istorice privitoare la judaism. Astfel profesia de credință. După aceasta urmează un apel către națiunea română, care, ca toate plângerile de pân-acuma, e în mare parte inexact, căci se susține de ex. că evreii nu s-au bucurat în România pân-acuma de nici un drept, pe când noi știm din contra că s-au bucurat de toate, afară de unul. Partea literară a primului număr e o monografie a botanistului M. I. Schleiden, tradusă în românește. În această monografie ni se spune că evreii sunt și rămân cel mai remarcabil popor, cu drept cuvânt „poporul ales al lui Dumnezeu“ și alte … cestiuni de apreciație!

Acest studiu cuprinde următoarea mărturisire:

Evreii sucombară unei puteri materiale înspăimîntătoare. Naționalitatea lor fu nimicită, poporul evreu fu împrăștiat în lumea întreagă, de la China și Indii pînă la extremul Occident al lumii pe atunci cunoscute, trecînd prin Africa și Europa. Dar acest popor rămase unul, împreunînd pe toți membrii săi prin legături indisolubile, și în dezvoltarea vieții lor morale și intelectuale se îndreptă totdauna către un centru comun unde se întîlneau toți izraeliții. Orunde venea evreul găsea frați ce împărtășea credința și sentimentele sale; era sigur că va fi primit și ajutat cu simpatie.

Tocmai aceasta am susținut și noi pururea. Evreii au rămas un popor deosebit de toate popoarele, deci ei nu pot deveni decât prin o escepție români, germani sau altceva. Ei rămân evrei.

Acelaș mare adevăr spus de d. Schleiden și „Fraternitatea“ ni-l spune științific, clar și precis Robert von Mohl în cartea sa: Staatsrecht, Völkerrecht und Politik, tom III, prin următoarele cuvinte:

Suntem nevoiți să arătăm — zice Mohl — că presupunerea despre o omogenitate completă între evrei și între majoritatea populațiunii a fost cu totul falsă, fiindcă s-a trecut cu vederea duplicitatea naționalității lor. Masa populațiunii — spre a vorbi aci numai de statele germane, cu toate că și în Franța, Anglia, Italia nu este altfel — masa populațiunii are o singură naționalitate, cea germană. Absolut și în singura ființă a acestei naționalități concepem și înțelegem noi relațiunile noastre către stat, cătră toate afacerile și interesele publice, vrînd-nevrînd, prin instict, pe nesimțite, însă cu atît mai unitar și mai concentrat. În această privință la noi nu se află sentimente împărțite, nici un interes alăturea sau peste cel german. Însă la evrei aceasta este cu totul altfel. Evreul nu este numai german, ci totodată și evreu; ba este evreu înainte de toate, înainte de a fi german sau de-a se simți ca atare. Chiar uzul limbei esprimă aceasta cu un tact fin de distingere. Căci nu se zice german-izraelit (german de religie izraelită), francez-izraelit (francez de religie izraelită) ci se zice: evreu nemțesc, evreu englezesc (evreu din Germania, Anglia). Pe cuvîntul evreu se pune accentul, căci noi știm că aceasta le este adevărata naționalitate, particularitatea lor pronunțată, iar cealaltă nu este decît o ușure modificare a celei dîntîi.

Așadar noi românii admitem teoria d-lui Schleiden, că într-adevăr evreii sunt un popor, adoptăm chiar că ei sunt cel mai remarcabil popor — din multe puncte de vedere — asemenea că sunt poporul ales al lui Dumnezeu; dar odată admise aceste teorii ad majorem Dei gloriam ni se va concede ca în asemenea condiții să nu-i privim drept români și să le refuzăm net drepturi cari în această țară nu li se cuvin decât numai românilor și cari li s-au îngăduit, cu multă imprudență, și străinilor creștini.

Așadar cu producțiuni intelectuale leal evreiești discuția e ușoară. N-avem decât a admite tot ce zic în acele producțiuni pentru ca concluzia de a nu li se da drepturi să reiasă de sine.

În fine, nu negăm că tocmai ziarul acesta, puritan în felul lui, e moderat în espresiuni și cuviincios. Nu criticăm aparițiunea lui din mai multe puncte de vedere, dar cel de căpetenie este desigur considerentul că prin fondarea unei foi esclusiv izraelite lupta de idei devine legală, pe când pân-acuma ea se mărginea din partea adversarilor la denunțări oculte prin ziare străine, la reclamațiuni oculte către consuli, adecă la acte cari prin minciună și calomnie căutau a face rău țării în care izraeliții trăiesc.

Deși presa la noi e absolut liberă, deși se pot debita în ea cele mai mari neadevăruri, totuși chiar o presă curat izraelită n-ar putea avea curajul de-a repeta în coloanele sale acele comune calomnii, acele povești inventate, acele ilustrațiuni de fantazie din ziare străine cari prefăceau țara noastră într-un fel de țară tătărască. Presa izraelită va fi de acum înainte dovada cea mai bună că nu există persecuțiuni religioase.

Mai puțin sinceră și mai greu de mistuit este categoria aceea de ziare evreiești cari, sub masca apărării unor interese generale, deci sub masca românității, nu sunt în fond decât reprezentante ale intereselor evreiești. Această categorie consistă pân-acuma din două organe:

„Ștafeta“, foaie ce apare zilnic în Iași; „Suceava“, apărând o dată pe săptămână la Folticeni.

Nu se poate o deosebire mai mare decât între „Fraternitatea“ și „Ștafeta“. „Fraternitatea“ afirmă existența unei naționalități izraelite, „Ștafeta“ o neagă, c-un cuvânt acest din urmă ziar e campionul acelui neadevăr debitat de Alianță că există români de confesie mozaică, deci e organul adevărat al Alianței. Scris bine — poate de un român chiar — dar reprezentând pur și simplu punctul de vedere al Alianței izraelite, afectând în coloanele sale patriotismul și sentimentul de naționalitate, „Ștafeta“ a fost un ziar când cogălnicenist, când fracționist, și n-a aruncat masca decât în timpul alegerilor. Abia atunci s-a văzut că e curat evreiesc.

Noi nu vom discuta cu acest ziar din simpla cauză că n-avem a face cu un reprezentant sincer al ideilor izraeliților, precum e „Fraternitatea“ bunăoară. Oricât de clar am dovedi că nu există români de rit mozaic, că o deosebire trebuie mănținută între străini asimilabili și cei neasimilabili, oricât de limpede am arăta că teoria „om și om“ nu e admisă decât în state ce sunt la adăpostul a orice pericol esterior și interior, iar nu în state unde teoria pusă în practică ar produce revoluțiuni economice și sociale înlăuntru și nimicirea din afară, „Ștafeta“, ca reprezentantă a ideilor Alianței, nu se va abate nicicând din calea ei și va continua a afirma aceleași principii pe care însăși nu le crede și pe cari le debitează numai pentru ca în ochii românilor să aibă o rațiune de a fi.

Stat proratione voluntas.

„Suceava“ în fine e încă foarte modestă; acest organ se mărginește deocamdată numai la reproducerea unor notițe favorabile evreilor, iar propria lui atitudine înconjură cu grijă polemica arzătoare ridicată în cestiune.

Pentru iubitorii umorului neconștiut reproducem scurta profesie de credință a organului din Folticeni:

Necesitatea simțită în acest oraș de un jurnal a decis pe mai mulți membri al partidei liberale fondarea unui ziar săptămînal.

Căci în adevăr în timpul de față, cînd țara este într-o agitațiune politică, cînd Camerile de revizuire sunt convocate spre a regula o cestiune importantă impusă nouă prin Tractatul de Berlin, vechea capitală a Moldovei să nu-și aibă și ea un jurnal? Ar fi să arătăm țării că folticenenii nu se mai interesează de cele ce se petrec în interiorul țării.

Nu ne vom ocupa de polemicele ce se ținea în altele jurnale care au mai fost în acest oraș, vom publica numai fapte pozitive, vom combate totdeuna răul de orișiunde ar proveni, vom căuta ca justiția să fie la înălțimea ei.

Bazați pe aceste principii, sperăm că onor. public ne va da tot concursul.

„Necesitatea simțită de un jurnal, care a decis pe mai mulți membri al partidei fondarea unui ziar“, apoi Folticenii declarat veche capitală a Moldovei sunt desigur lucruri cari dovedesc că redactorii foii, înainte de a căuta ca justiția să fie la înălțimea ei, ar trebui să caute a citi și reciti abecedarul lui Ion Creangă, gramatica lui Manliu și istoria lui Xenopol. După ce redacțiunea va fi trecut prin acel curs superior de științe politice și de stat vom putea sta la vorbă cu ea, deși cu oarecare rezervă. Pân-atunci însă-i dorim numai sănătate și voioșie!

❦