[17 iulie 1879]

Camerele actuale de revizuire nu vor avea oare nimic alta de făcut decât de-a da o soluțiune oarecare cestiunii izraelite? Opinia noastră intimă este că, deși evreii în numărul mare ce au inundat țara — dar mai cu seamă Moldova — constituie un pericol imediat pentru existența economică și națională a țării, totuși ei constituie mai mult o boală acută decât organică și că printr-o organizare mai conservatoare ei ar fi siliți să emigreze în alte țări ale Orientului. Evreii se grămădesc în țările unde semicivilizația e unită cu pseudoliberalismul și fug de civilizația adevărată și de libertatea adevărată.

Iar libertatea adevărată și neatârnarea economică sunt două noțiuni identice. Și când vorbim de neatârnarea economică înțelegem eliberarea continuă, prin cultură și prin împroprietărire a clasei celei mai numeroase și esclusiv productive, a clasei țăranilor.

Observăm întâi că părticelele de pământ acordate țăranilor sub domnia lui Vodă Cuza constituie până acuma în mod definitiv proprietatea țărănească și o mărginesc prea de timpuriu la o cantitate oarecare, prea mică pentru epoca de astăzi, în care realul țării stă în disproporție cu populația. Dacă țara ar fi locuită de altă rasă decât cea traco-latină răul n-ar fi mare. Dar noi trebuie neapărat să ținem seamă de calitățile și defectele rasei noastre, de predispozițiile ei psihologice de câte ori croim legi generale. Evreul proletar, neavând absolut nimic, nici capital în bani, nici meșteșug sigur, se-nsoară cu toate acestea foarte de timpuriu, face mulțime de copii; trăiește cu ei în cea mai mare mizerie — adesea câte două-trei familii într-o odăiță — și astfel în aceste furnicare omenești se cresc apoi generații de hiene ale societății, copii reduși și închirciți în privința fizică și intelectuală, în cari se dezvoltă un singur instinct, acela al speculării muncii altuia, al esploatării altuia. Țăranul român e departe de a fi atât de cutezător în maniera lui de a vedea. El, neavând pământ, nu se însoară defel; el renunță de bună-voie de a-și întemeia un cămin dacă împrejurul casei sale n-are și instrumentul necesar de muncă, care să asigure existența viitoarei sale familii. E evident însă că micile părți de pământ, dacă vor fi din nou împărțite între descendenții familiilor foștilor clăcași, aceștia vor fi reduși cu vremea la starea de proletari având fiecare câte câțiva stânjeni de pământ, prea puțin pentru a trăi și prea mult pentru a muri; se va naște un fel de clasă ibridă, fără putere și fără producțiune, incapabilă de a se înmulți din cauza sărăciei, sclavă absolută a capitalului. Puțini oameni cu mai multă energie economică își vor acapara apoi părticelele foștilor clăcași și, deodată cu creșterea sau creiarea din nou a altor latifundii, populația agricolă va da mereu înapoi prin stingere, încât epoca n-ar fi departe în care n-am mai avea decât orașe străine într-un deșert românesc.

Nouă ni se pare așadar că un principiu care ar trebui admis în legislațiunea noastră, cel puțin pentru un număr anumit de ani, este indivizibilitatea pământurilor țărănești, pe lângă neînstrăinarea lor cătră nesăteni, va să zică maioratul. Dar corolarul acestei măsuri generale trebuie să fie neapărat parcelarea sistematică a moșiilor statului între minorii familiilor, adecă formarea altor minorate, minorum gentium, pe moșiile statului. În sine, pentru stat e mult mai folositor de a avea mici proprietari cari să-și muncească pământul singuri și în mod intensiv decât de a-și da moșiile pe mânile acelei neomenoase esploatări estensive care se sfârșește cu ruinarea proprietăților și a populațiilor, și e asemenea mai folositor decât crearea unei proprietăți rurale de mijloc, căci aceasta din urmă se traduce în tirania capitalului mic asupra muncii. Capitalul mic are totdauna tendința de a fi uzurar și un proprietar a o sută pogoane e mult mai apăsător în sat decât proprietarul a mii de pogoane.

În înlănțuirea măsurilor organice care trebuiesc luate pentru soluțiunea definitivă a cestiuni sociale sustragerea populației de la esploatarea de cătră cărciumari evrei formează o parte însemnată. Cârciumăria evreiască în țară a ajuns un adevărat scandal, care n-ar fi suferit în nici o țară civilizată din lume; cârciumele sunt locale de îndobitocire și de prostituție sufletească și libertatea de a le ținea deschise dumineca și sărbătorile face ca biserica să fie pustie la zile mari și cârciuma plină. Măsura cea mai nimerită pentru a înlătura acest adevărat scandal, această cangrenă a societății, e de a preface dreptul de debit al băuturilor spirtoase în drept al comunelor rurale, iar consiliul comunal să îngrijească ca debitantul să fie numai locuitor și alegător în comuna rurală, îndepărtându-se cu strictețe orice subantreprenor ascuns sub titlul de servitor etc. Deodată cu aceste măsuri, cari ar avea de scop a pune la adăpost populația rurală în contra sărăcii, stingerii și esploatării uzurare, ar trebui să se facă cei dintâi pași pentru a introduce stabilitate în funcțiunile judecătorești și administrative, căci numai o biurocrație stabilă garantează aplicarea strictă a legilor. Întroducându-se stabilitatea în mod sistematic, ar înceta până la un grad oarecare alergarea după funcțiuni, calomniarea și denigrarea funcționarilor publici, făcute cu scopul de a ocupa locurile, pretextarea de principii politice, pentru a se persecuta oameni îndealtmintrelea onești și muncitori, numai pentru că se pretinde că ar fi din partidul cutare ori cutare. Totodată ar înceta și starea de lucruri de astăzi, în care orice liberal mai cu seamă, dat afară pentru incapacitate sau hoție, se constituie și se gerează în victimă a principiilor sale politice, cerând la reîntoarcerea la putere a camarazilor săi o recompensă pentru suferințele sale pătimite pentru nație și libertate.

Nu mai pomenim de marele folos că o mulțime de inteligențe și de brațe cari azi nu urmăresc decât munca stearpă a goanei funcțiunilor, luându-și odată nădejdea de-a câștiga prin schimbările din centru, ar fi silite a se aplica la o muncă mai productivă, folositoare în prima linie lor înșiși, în a doua, țării întregi.

Noi suntem siguri că cu o organizare mai strictă, mai protectoare pentru munca materială și cea intelectuală, le-ar pieri evreilor pământul de sub picioare și ar emigra de la noi cum emigrează din alte țări într-adevăr civilizate, nerămânând decât numărul strict necesar pentru mijlocirea schimbului în activitatea economică a țării.

Dar cu organizarea laxă de astăzi, cu corupțiunea erijată în principiu de administrare, cea mai bună și mai națională soluțiune a cestiunii izraelite nu va fi decât un paliativ bun contra unui simptom acut, nu însă medicamentul special contra boalei organice de care suferim.

❦