[16 noiembrie 1879]

Mai toate ziarele oficioase aruncă cele mai aspre mustrări ziarelor independente, pentru că acestea luptă în cestiunea căilor ferate contra proiectului de răscumpărare al guvernului. Mustrările ce ne fac oficioșii sunt p-atât de zgomotoase pe cât laudele și reclamele ce fac în privința proiectului în dezbatere astăzi sunt de false și de exagerate.

De o parte, oficioșii acuză organele opoziției că luptă fără convingere contra răscumpărării, că toată combaterea lor este de rea-credință și că învierșunarea lor nu o să serve la nimic alta decât la discreditarea acestei opoziții sistematice. De altă parte oficioșii cântă necontenit un cântec monoton spre lauda proiectului, și în care ni se spune că statul devine stăpân al căilor ferate și că această intrare în stăpânire are să se obție cu un câștig însemnat asupra sumei ce ar fi să plătească statul până la espirarea situației actuale.

În privința acuzațiilor ce oficioșii aduc organelor opoziției n-avem decât două vorbe să zicem: nimic adevărat. Opoziția luptă sincer, plină de convingere și fără înverșunare în cestiunea răscumpărării contra proiectului guvernului, și aceasta nu pentru că opoziția ar fi contra răscumpărării în principiu, ci pentru că guvernul nu-i mai poate inspira nici o încredere.

Laudelor și reclamelor ce foile guvernului fac asupra proiectului s-a răspuns și se răspunde îndestul de clar și de onest prin seria studielor noastre asupra acestei mari cestiuni.

Noi arătăm, nu cu înverșunarea de care numai radicalii ignoranți sunt capabili, ci cu sângele rece al omului ce stăpânește pe deplin obiectul studiului său și caută sincer adevărul, arătăm că prin proiectul guvernului statul nu devine stăpân al căilor ferate, nu câștigă, ci pierde, și afară de astea mai este și umilit prin supunerea lui de bunăvoie la jurisdicțiunea străină.

La toate acestea, dovedite cu bob numărat, oficioșii nu răspund nimic; ei o ia pe alături de ce ne e vorba, și în acest sens fac apoi vuiet cât le ia gura. Pentru amăgirea celor simpli se întrebuințează protestațiile sentimentale de patriotism, naționalism, emancipare economică; pentru încurcarea judecății profanilor se clădește un labirint de cifre și de fraze pseudoștiințifice, fără cap și fără coadă, în care nu se vede esprimată clar nici o idee cumsecade, dar din al căror întreg reiese intenția guvernului vătămătoare intereselor statului.

Guvernul exprimă de la o vreme încoace cu un ton de mare siguranță speranța că proiectul va trece. De mirare n-ar fi ca, într-o Adunare cu o majoritate așa de ascultătoare, mai ales o afacere de milioane ca răscumpărarea să nu treacă.

În zilele trecute, în tabăra roșilor era mare revoltă. Finanțiarii specialiști ai coteriei, oameni ce, după a lor părere, sunt chemați pe lume ca să pună la cale finanțele patriei, să răsculaseră în contra elementelor neradicale din minister, cerând mazilirea acestora; afară de acestea, onor. Finanțiari cereau ca, împreună cu portofoliele ce ar fi rămas fără titulari în urma purificării cabinetului, să li se dea pe mână afacerea răscumpărării.

D. Brătianu a încercat fără succes să satisfacă aceste cereri; elemente neradicale majorizând însă în consiliu cu d. Sturdza, amenințat de aceeași soartă a mazilirii, au dejucat planul primului-ministru. Revolta finanțiarilor s-a aprins și mai rău, ei au amenințat că vor lucra cu opoziția pentru răsturnarea proiectului răscumpărării. Mai târziu însă sângele s-a mai răcit și, mintea limpezindu-se, au fost aduși la împăcăciune și lucrul s-a aranjat cum s-a putut mai bine spre mulțumirea tuturor. E drept că cearta „bunilor amici“ ― cum finanțiarii răsculați erau numiți de către foaia primului-ministru ― n-ar fi avut nici o rațiune de a fi; e așa de mare și așa de tulbure eleșteul răscumpărării încât, numai cu puțină bunăvoință din partea tuturor, fiecare patriot subliniat poate pescui ce-i trebuie.

Astfel dar, astăzi s-au dres șurupurile stricate ale mașinii parlamentare; toate roatele ei unse, se înțelege cu toată îngrijirea gospodărească de dd. mașiniști, funcționează acuma cu punctualitate, și așa, peste câteva zile, ne vom învrednici a avea a doua ediție a afacerii Stroussberg de aceiași autori, revăzută, corectată și adăogită conform celor din urmă descoperiri ale științei financiare.

În timpul dintre cele două ediții, radicalii n-au uitat nimic din obiceiurile lor, nici n-au învățat ceva nou. Vom vedea dacă țara a uitat și ea întâia ediție a nenorocitei afaceri Stroussberg și dacă încă n-a învățat destule pentru ca, având pe aceiași oameni de la 68 la cârmă, să nu știe, să nu simță, fără a avea nevoie de multă vorbă, ce însemnează această a doua ediție a afacerii căilor ferate.

❦