[17 februarie 1879]

Se știe că noi până acum n-am vorbit un cuvânt măcar în cestiunea evreilor și aceasta din două cauze: suprimarea art. 7 ne e impusă de străini și, deși cuvinte practice, considerațiuni de atârnarea noastră internațională ne-au făcut din capul locului să enunțăm că trebuie a ne supune stipulațiunilor Tractatului de la Berlin — și aceasta cât se poate de repede — pe de altă parte faptul că acea suprimare era comandată de străini, era un amestec direct în afacerile interioare ale statului nostru, un amestec care până acum nu și-l permisese nici turcii măcar, acest fapt ne oprea de-a sprijini acea modificare a Constituției, chiar bună și echitabilă să fi fost. A o combate nu ne permiteam, pentru că am fi turnat untdelemn în foc și am fi prefăcut un rău mare în unul și mai mare. Țara mai este ocupată de oștire străină și o seamă de puteri, ai căror interese nu sunt armoniabile cu existența statului român, sperau a avea în cestiunea evreilor un mâner cu care să ne poată mișca în direcția ce le convine.

Pe lângă aceste două considerațiuni, se mai adaogă o altă nu mai puțin importantă: duplicitatea recunoscută și spiritul de neadevăr al partidului radical. Știm de exemplu că înlăuntrul țării vor promite a nu concede nimic, iar în afară a concede tot, și după aceea vor fi în stare a rezolva cestiunea în vrun mod nemaipomenit, pentru a o încurca și mai mult și a o compromite cu desăvârșire. Acesta e blestemul ce urmărește partidele radicale din toate țările: promit lucruri ce nu le pot ținea nicicând, pentru a amăgi poporul; la noi răul însă devine și mai mare, împreunat fiind cu rara lipsă de tărie, de cultură temeinică și de iubire de adevăr ce caracterizează generația liberală din țară.

Și azi avem de gând a ne mărgini numai la rolul de cronicari.

•

„România liberă“, în numărul ei de duminică 11 fevruarie, ne dă următoarele amănunte asupra cestiunii, după cum ea a fost tratată în sânul cabinetului actual și a partidului liberal.

Dacă străinii au intervenit în această cestiune interioară — zice „R.l.“ — cauza este d. Brătianu, care n-a avut niciodată curajul de-a lua taurul de coarne.

Convenția comercială austro-română da supușilor austro-maghiari — deci și celor de rit mozaic — dreptul de-a cumpăra imobile urbane. Era drept ca și izraeliții pământeni s-o poată face. Un referat și o-ncheiere a Consiliului de Miniștri, provocate de fostul ministru de externe, recomanda ministrului de justiție să prezinte un proiect de lege în acest înțeles.

Acel proiect stă încă în cutiile Ministerului de Justiție.

Unele tribunale, discutând înțelesul vorbei „supus austro-ungar“, au stabilit că numai cetățenii înscriși în vro comună a Austro-Ungariei se pot bucura de drepturile acordate prin convenție, nu însă și cei de sub protecție austriacă (Schutzbefohlene). Ministrul de justiție a adresat tribunalelor o circulară în sens contrariu, dar unele nu s-au ținut de circulară. Atunci tot d. Cogălniceanu a cerut colegilor săi o lege specială.

Și acest proiect a rămas în cartoanele Ministerului de Justiție.

În ajunul deschiderii Congresului d. Cogălniceanu a spus într-o adunare de deputați și senatori că la Berlin se va trata și cestiunea izraelită, deci țara să rezolve din proprie inițiativă cestiunea pentru a-i rupe ascuțișul.

Dar degeaba a vorbit.

În acest timp guvernul mănținea în capul consiliului comunal din Iași pe d. Scarlat Pastia, carele împiedeca pe evrei de-a avea carne cușer oprindu-i să taie oile după practicele ritului lor. Tribunalul din Bacău refuză unui sergent evreu, decorat cu Steaua României și Virtutea militară, dreptul de-a cumpăra o casă ce-i era ipotecată. Alianța izraelită s-a servit de faptele acestea la Congres, iar acesta a otărât cestiunea într-un mod zdrobitor pentru interesele și demnitatea României.

Guvernanții își pierdură capul. D. C.A. Rosetti, ad-interim la interne, primi o deputație izraelită căreia, amintindu-i actele sale de la 1848, îi dete asigurare despre sentimentele sale ebreofile și promise votarea unei legi de cătră Camerile actuale, prin care ar fi a se da tuturor izraeliților fără deosebire exercițiul deplin al tuturor drepturilor civile, între acestea și dreptul de-a cumpăra moșii.

Pentru art. 7 din Constituție d. Cogălniceanu și-a dat demisia din minister. Noul minister, schimbat prin retragerea d-sale, trimise în misiuni extraordinare la Viena, Paris, Roma și Londra pe dd. Rosetti și Dimitrie Brătianu, cu îndoite și întreite promisiuni în privirea cestiunii evreilor. Dar și acum aceeași duplicitate. În afară se promitea mai mult decât se putea ținea, înlăuntru se trâmbița pe toate tonurile că guvernul era hotărât de a refuza tot.

Dovadă de duplicitate e misiunea d-lui C.A. Rosetti. A fost ales de preferință pentru misiunea aceasta în vederea antecedentelor sale în favoarea izraeliților: emanciparea evreilor spanioli, pronunțată de guvernul provizor din 1848.

Introducerea d-lui Cremieux în Constituanta de la 1866; titlul de rabin dobândit în acea vreme. Ei bine, în ajunul plecării sale, d. C.A. Rosetti publică în „Românul“ un articol de fond în care declară că între izraeliți nu se găsește nici o categorie cari ar fi devenit români de fapt, spre a putea aspira a deveni români de drept. Ca dovadă lua pe izraeliții spanioli chiar, pe care-i declară asemenea neapți pentru emancipare, neavând sentimente românești.

Acest articol a fost destul pentru a-i zădărnici misiunea.

Regula generală de purtare a guvernului a rămas dar în afară a promite tot, înlăuntru a promite că nu va da nimic.

În Cameră și Senat tăcere sau promisiuni estreine: în afară articole de ziare, depeșe inspirate ale agenției Havas, Instrucțiuni și note confidențiale în care se zice că cestiunea e ca și rezolvată, lucrul e ca și făcut. Mai deunăzi ziarele engleze, franceze, germane, italiene publicau o telegramă din sorginte oficială, datată din București, prin care se zicea că d. ministru de esterne Câmpineanu a ținut în Senat un cuvânt foarte dezvoltător, foarte energic în favoarea izraeliților și că elocuentul cuvânt a produs în Senat și în țară o senzațiune foarte mare și utilă.

Acest faimos cuvânt nu s-a ținut nicicând și nicăiri. Cuvântul este cu desăvârșire apocrif, nici d. Câmpineanu, nici colegii săi, chiar la somațiunile făcute de-a se rosti, n-au zis un cuvânt în cestiunea izraelită.

Cu toate acestea „Neue freie Presse“, organ care primește inspirațiunile guvernului român, publica până și textul a acelui pretins discurs din Senat al d-lui Câmpineanu, pe care nu l-a ținut nimeni, nicăiri, nicicând.

•

Până aci „România liberă“, pe care o credem foarte bine informată. Acestea sunt acuzările pe cari d. Cogălniceanu, colegul de ieri al d-lui Brătianu, le aduce acestuia. Aceste acuzări cată să fie adevărate dintr-o cauză. „Românul“ n-a răspuns la ele, ci a pus pe ciracul său să răspundă cu înjurături. Deși nu ne punem niciodată în polemică cu acel cirac, nici avem obicei a-l cita, totuși trebuie să concedem că în ziaristică joacă cel puțin rolul pe care d. Dimancea-l joacă în Parlament! Când guvernului îi e rușine să propuie ceva, îi poruncește d-lui Dimancea să propuie; când ziarului „Românul“ îi e rușine să atingă o cestiune, pune pe cirac s-o rezolve cu sabia lui Faraon.

Așadar ziarul „Vocea lui Faraon“, ca să nu-i zicem pe nume, numește articolul din „R.l.“ al cărui rezumat l-am dat mai sus infam din toate punctele de vedere. Cerem scuze confraților de la „R.l.“ că cităm organul lor alături cu „Vocea lui Faraon“, dar n-avem ce face; asigurăm numai că nu pentru acea ingenioasă și sumară calificațiune ne servim de acest izvor ordinar și estraordinar al guvernului, ci din cauza indiciilor ce conține.

Ciracul afirmă că articolul din „R.l.“ e scris de d. Cogălniceanu însuși.

Apoi mai afirmă că d. Cogălniceanu e în înțelegere cu evreii și că s-a tocmit cu ei să apere interesele lor în țară și afară. „Românul“ a vorbit zilele trecute de un aci, ce se credea pierdut și care s-a reaflat la Ministeriul de Esterne, act care compromite pe d. Cogălniceanu în cestiunea evreilor.

Noi mai știm încă și altceva, adaugă ciracul. Când ne aflam vara trecută la Paris era și d. Cogălniceanu acolo. D-sa a întrunit la Grand Hotel un număr de evrei influenți și cu bani și le-a declarat că vine ca ministru de esterne în numele guvernului român să trateze cu ei pentru bazele pe cari se vor da drepturi evreilor din România deși…, deși d-sa era la Paris în congediu.

Alăturând talentul de sustracțiune ce i-l atribuia „Românul“ zilele trecute, conchidem că d. Cogălniceanu ar trebui să reintre în ministeriu.

•

Comparând astăzi opiniile pe cari grupurile fostei alianțe de la Mazar Pașa și le fac una despre alta ne-ar mai rămâne oare un cuvânt de adaos? Poate avea țara încredere în oameni cari reciproc, ieri fiind colegi, se tractează astăzi cu epitete de hoți, sustractori, mincinoși, oameni de rea-credință cari una spun, alta fac? Noi totdeuna am presupus că așa e partidul liberal din țară, adecă în mare parte de rea-credință; cine n-a voit să ne crează ne va crede desigur acuma, căci nu noi o spunem, ei și-o spun întreoaltă și „gura păcătoșilor adevăr grăiește“ zice Sf. Scriptură.

❦