[18 aprilie 1879]

D. Simeon Mihălescu publică, în calitatea sa de prim-ministru (căci d. Brătianu e numai cu numele), două adrese, una cătră Ministerul de Justiție, alta cătră cel de Externe, adrese prin care ni se asigură că d. Simeon Mihălescu, ministrul, va lua toate măsurile ce-i incumbă pentru a descoperi adevărul în privirea prevenitului Simeon Mihălescu.

Totodată d. Simeon Mihălescu provoacă pe ministrul justiției să someze pe d. Moldoveanu ca să publice și celelalte acte mai grave, iar pe Ministeriul de Externe ca să întrebe pe d. Warszawsky dacă scrisoarea d-sale e autentică.

Publicăm în întregul lor aceste adrese:

Adresa d-lui ministru de interne cătră d. ministru al justiției.

Ziarul„Timpul“, în numărul său de duminică 15 aprilie, reproduce pe lângă o scrisoare subscrisă A. M. Warchavsky, adresată Escelenței Sale Evsevie Adreivici (Rosinscky), din care pare că ar rezulta avizare de mituire și o falsificare de ordine din partea directorului Ministerului de interne, d. Simeon Mihălescu.

Scrisoarea subscrisă Moldoveanu se termină cu amenințarea următoare: „Vă voi comunica, d-le redactor, și alte acte spre publicitate, mult mai grave“.

Ministerul, în această cestiune, având a lua măsurile ce-i incumbă spre restabilirea adevărului, are nevoie și de actele cele „mult mai grave“ promise de Moldoveanu și pentru aceea vă roagă să invitați Parchetul să-l someze să publice imediat actele promise sau să le depună la Parchet, care pe baza lor să poată consulta dosarele aflate în Ministerul de interne.

Dispozițiunile ce veți binevoi a lua, vă rog, d-le ministru, să le comunicați și acestui minister.

Primiți etc.

p. ministru de interne, S. Mihăilescu.

Adresa aceluiași d. ministru către d. ministru de externe.

Ziarul „Timpul“, în numărul său de duminecă 15 aprilie, pe lângă o scrisoare subscrisă Moldoveanu, publică și o scrisoare subscrisă A. M. Warchavsky, din care pare că ar rezulta mituire și falsificare de ordine din partea directorului Ministerului de interne, d. Simeon Mihălescu.

Ministerul de Interne, căruia-i incumbă datoria a restabili adevărul, vă roagă, d-le ministru, ca prin intermediul autorităților ruse să obțineți de la acel domn A.M. Warchavsky declarațiunea categorică dacă scrisoarea în cestiune este a sa, dacă a dat-o acelui domn Moldoveanu ca să facă uz de dânsa, dacă a mituit pe cineva în afacerea de care se face mențiune în acea epistolă, cine este mituitul sau dacă face aluzii și se plânge de pierderile a mai mulți bani ca comerciante care a avut alte promisiuni de la intendența rusă și căruia guvernul român nu a cedat a da cară pentru înlesnirea transporturilor necesare hranei armatei rusești decât în momentele critice când armata era amenințată de lipsa, și atunci cu prețurile cari convenea intereselor sătenilor, prețuri mult mai mari decât se cerea pentru ceilalți însărcinați ai intendenței.

Răspunsul ce veți obține, vă rog, d-le ministru, să-l comunicați și acestui minister.

Primiți etc.

p.ministru de interne, S. Mihălescu.

Ceea ce e dar caracteristic în aceste două adrese este că d. Simeon Mihălescu dispune cercetări asupra d-lui Simeon Mihălescu.

În loc de-a suspenda la moment pe acest domn din funcțiune, în urma unei atât de grave acuzări, de vreme ce un om care ar fi fost în stare să facă cele espuse în scrisoarea d-lui Moldoveanu ar fi totodată în stare de-a nimici acte publice și de-a falsifica registre, d. Brătianu persistă a-l ține în funcțiune, ba ironia merge atât de departe încât d. Simeon Mihălescu încredințează prin Monitor publicul că Ministerul de Interne va lua măsurile ce-i incumbă pentru a restabili adevărul.

De asemenea asigurări ridicole nu avem a ne preocupa. Această înfruntare a celei mai elementare cuviințe e poate din contra o dovadă mai mult în favorul celor susținute de scrisoarea d-lui Moldoveanu. În loc ca d. director al Ministerului de Interne să se retragă imediat din post, pentru a nimici până și umbra unei bănuieli și a lăsa curs liber cercetărilor parchetului, d-sa promite că va face ce-i incumbă pentru a restabili adevărul în afacerea sa proprie.

Noi n-avem de adaos nimic la cele publicate — decât că d. Simeon Mihălescu nu ni se mai pare în calitate de-a cere cuiva lămuriri dintr-o poziție oficială.

Ediția numărului „Timpului“ ce cuprindea scrisoarea d-lui Moldoveanu fiind cu desăvârșire sleită, reproducem scrisoarea și în numărul de astăzi.

București, 1879, 12 (24) aprilie

D-le redactor al ziarulul „Timpul“,

În urma atâtor vorbe făcute cu ocaziunea căruțelor de rechiziție române date evreilor rusești, am onoare a arăta cele următoare:

În septemvrie 1877 fiind însărcinat de intendența imperială rusă (ariergardă) a face transpoartele proviziunilor de hrană armatei imperiale, s-a făcut cerere guvernului român atât de intendența de ariergardă cât și de intendentul armatei (generalul Ahrens) a ni se da căruțe de rechiziție române; în urma cărei cereri de ministru afacerilor străine ni se acordase, dar cari căruțe, până să vie la destinație pentru începerea transpoartelor, d. Brătianu, ministrul de interne, le-au poprit, telegrafiind d-lui Cogălniceanu, că o să mă puie în pușcărie, dacă voi mai stărui în a lua căruțe de rechiziții.

Îndată după întoarcerea d-lui Brătianu în București, a mers la d. Brătianu o persoană, arătându-i că rău face de oprește căruțele de rechiziție antreprenorilor români, pentru cari intendența imperială rusă cere, căci până acum antreprenorilor evrei rusești li s-a dat și adică Horwitz, Gregr și Cohen etc, pentru cari intendența nu a cerut.

Răspunsul d-lui Brătianu a fost că mai bine preferă a i se tăia mâinile decât a iscăli rechiziția de căruțe române pentru armata imperială.

Intendența, văzând că noi nu putem obține rechiziția, fără care transpoartele deveneau imposibile, a trecut contractul nostru antreprenorului Warszawsky, resilindu-l, cărui antreprenor în adevăr la moment i s-a și pus la dispoziție câte 1700 căruțe pe zi de rechiziție, măcar că pentru el intendența nu a cerut; numind ministerul de interne și comisari români pentru acest sfârșit, plătiți cu leafă lunară de antreprenorul evreu Warszawsky. (Această rechiziție, măcar că în consiliul de miniștri s-a hotărât numai până la Zimnicea, dar s-au trecut și peste Dunăre la Selvia, Lovcea, Gabrova, Târnova, Șâștov, Biela etc., locuri unde vitele cărăușilor s-au pierdut, pe cari vite antreprenorul Warszawsky le-au plătit cu 240 franci perechea, conform convenirii cu guvernul român; nu știu însă dacă și cărăușilor li s-au plătit).

În urma reclamării mele prințului Emeritinsky, șeful ștabului major rus, că rău intendența ne-au reziliat contractul și ne-au confiscat suma de 65.000 franci, căci și noi puteam continua transpoartele, dacă intendența stăruia pe lângă guvernul român a nu ni se popri rechiziția, cerându-se deslușiri de șeful ștabului major generalului Russisky, intendantul armatei, prin raportul nr. 1479 din 20 mai 1878 răspunde formal următoarele:

„La trecerea armatei peste Dunăre, eu am primit ordin de la Marele Duce Nicolae, șeful armatei, prin intendentul armatei, a face transpoartele cu căruțe de rechiziție române, dară cari nu au durat mult, căci guvernul român, în urma multor plângeri ale populației, a poprit a-mi mai da. Eu în nenumărate rânduri m-am adresat la guvernul român și direct, și prin comisarul nostru, prințul Obelensky, pentru a ni se da căruțe de rechiziție, cari cereri se probează și la intendența de ariergardă, și la intendența de mijloc, dară am întâmpinat piedeci la Ministeriul de Interne, căci numai d. Cogălniceanu, cu care aveam cunoștință, nu a refuzat a da ordine esplicând populației neapărata trebuință ce este pentru transpoartele hranei armatei imperiale, însă piedecile întâmpinate la Ministeriul de Interne a făcut ca nici explicațiunile d-lui Cogălniceanu să nu reușească. În astfel de pozițiune pus, am fost nevoit a mă adresa d-lui Warszawsky, consilierul de comerț, ca el să mă scape făcând și luând asupra sa transpoartele, căci numai el cu legăturile lui cu administrația și guvernul român putea să-mi fie de ajutor pe asemenea vremi grele de bătălie și cu ploi cari devastau pământul.

Încât privește că eu am cerut căruțe de rechiziție române pentru antreprenorul Warszawsky, ar fi sălbatec din parte-mi, când mie, reprezentantul guvernului rus, guvernul român mi-au refuzat. Însă legăturile lui Warszawsky cu guvernul și administrația română au putut obținea căruțele de rechiziție prin personalele sale mijloace“.

Pe lângă care raport intendentul armatei, ca să motiveze raportul său, anexează în original alăturata scrisoare:

1 decembre 1877 București

Excelenție Evsevie Andreivici (Rossisky),

„Din depeșa mea și din depeșa ministrului Cogălniceanu vă este deja cunoscut că, după multe împrejurări, eu am profitat a birui toate împiedecările și astăzi deja s-au dat porunci prin telegraf tuturor prefecților din opt districte, ca să puie la dispozițiunea mea câte 1200 cară pe zi pentru București și 500 pentru Fratești și acum puteți fi liniștiți că transportul deja va urma întocmai după dorința d-voastră. Mult m-au costat pe mine BANI, vreme și trudă ca să împac pe directorul Ministerului de Interne, Simion Mihăilescu, cu prietenul nostru[1], fiindcă numai el era, nu Brătianu era, care împiedica această cestie. De trei ori s-au raportat această afacere și, numai când cu dânsul am sfârșit, atuncea numai afacerea s-au adus la sfârșit și aceea cu condiții foarte grele. Vă trimit d-voastră copia declarațiunii mele ce am dat aseară ministrului, după care deja astăzi s-au dat împlinire. Eu expre am declarat că-mi las drept a propune vreo câteva condiții grele relativ la afacerea care negreșit trebuie să se schimbe; dară deodată sunt silit să le primesc având în vedere neapărata trebuință de a forța transportul productelor pentru armată, mai ales acuma după luarea Plevnei, când proviziunea hranei se ivește mai trebuitoare. Declarațiunea aceasta am făcut după sfatul ce am avut cu amândoi miniștrii cari mi-au făgăduit că, la al doilea consiliu de miniștri ce va fi, vor schimba condițiile și vor aproba pe ale mele pentru care eu m-am îngrijit. Cele mai mari și necuviincioase condiții sunt: ca să plătesc cu 240 franci perechia de boi dacă va muri și că chirigii trebuie să ducă marfa numai până la Zimnicea; aceasta însă din urmă, măcar că hârtia sfatului zice numai până la Zimnicea, eu însă am făcut de s-au schimbat poruncile către prefecți și împlinirea se face pentru toate punctele arătate în declarațiunea mea adecă Târnova, Gabrova, Șiștov, Lovcea, Selvia și Biela. În sfatul miniștrilor hotărârea nu s-au putut redacta decât numai pentru Zimnicea, dară ordinele s-au dat către prefecți cum îmi trebuie mie care se și împlinesc“.

Acuma repetez plecata și serioasa mea rugăciune pentru înlesnire mie de bani. Aveți în vedere că toată reușirea depandă de la aceasta. Eu oi avea oricâte căruțe va fi de trebuință pentru oricât transport și oriunde veți voi a se transporta, măcar că până acuma cărăușii de bună voie tocmiți nu voiau a merge decât la Șiștov; acuma însă s-a schimbat chestia și merg siliți oriunde vreau. Astfel vedeți că neapărat trebuie să am bani pentru care este cinci zile de când eu și intendantul am telegrafiat Excelenției voastre și răspuns nu am primit. Afară de aceasta faceți cunoscut cu telegramă, ca să se dea câte doi cazaci și doi soldați la fiecare transport, ca cărăușii să nu se poprească pe drum și să binevoiți a porunci ca aicea la încărcat să nu zăbovească și la descărcat asemenea nenorociții cărăuși, precum acuma fără milă se face aceasta.

Banii ce m-au costat pe mine această reușită nu-i pun la socoteli; aceasta mă privește pe mine. Această scrisoare eu am voit să vă trimit prin ajutorul comisarului Ruban, care însă s-a mai oprit și de aceea v-o trimit cu polcovnicul Petrovsky, care vă va raporta verbal sau în scris lămurirea acestei afaceri.

Al Excelenției Voastre plecat slugă

(Semnat) A. M. Warszawsky.

(Înregistrat la no. 35 541 în dosarul intendenței generale de companie din 1877 no, 129 din ordinul intendantului armatei, generalul Rossisky).

Toate actele cu cari se constată cele sus-zise le posed în toată regula spre a putea da cont oricui și oricând necesitatea va pretinde, adăogând, domnule redactor, că vă voi mai comunica și alte acte spre publicitate, mult mai grave.

Al d-voastră cu stimă,

Moldoveanu

Avem atâtea de imputat guvernului roșu, atâtea falsificări, atâtea calomnii aruncate asupră-ne, atâtea acte nesocotite, atâta lipsă de simț de dreptate încât adeseori ne lipseau cuvintele și proprii, și figurate, pentru a însemna putrejunea bizantină ce-au răspândit-o oamenii aceștia asupra țării, ne lipseau locuțiunile pentru a reduce la adevărata lor espresie zădărnica logomahie cu care amețesc publicul român și falsifică bunul lui simț, atât de vestit odată, pentru a arăta, în fine, și a face lumea să se convingă că neadevărul, fraza umflată, lipsa de sentimente și de idei e singurul mijloc de care roșii dispun pentru a amăgi o nație întreagă.

Dar, cum vedem, toate acestea nu sunt încă nimic. Fraza, măgulirea patimelor de rând, duplicitatea și neadevărul sunt defecte atât de neînsemnate pe lângă altele ale lor încât par a fi virtuți.

Aci nu mai e vorba de fraze, de libertate, egalitate și fraternitate sau de republică europeană ploieșteană, e vorba de crimă goală, de hoție pe șleau; nu mai avem a face cu balamucul, ci cu pușcăria.

Scrisoarea d-lui Moldoveanu, care arată că guvernul rusesc renunțase de-a ne cere cară de rechiziție și că ceea ce n-au putut autoritatea marelui duce Nicolaie, a principelui Obelensky, a generalului Eossisky, a izbutit a scoate banul sunător, plătit ca mită de Warszawsky, scrisoarea aceasta, îndată ce se va adeveri pe deplin, va rămâne un stigmat în istoria României, va fi un semn că în suta a nouăsprezecea după Hristos au domnit în România lepădăturile societății, simpli pușcăriași, nedeosebiți prin nimic de eroii de la Cayenn.

Față cu faptul înfiorător că mita e-n stare să pătrunză orișiunde în țara aceasta, că pentru mită capetele cele mai de sus ale administrației vând sângele și averea unei generații, față cu acest fapt înfiorător nu mai există retorică, nici stil, nici joc de spirit, spiritul stă uimit și nu află cuvinte, pana devine o armă slabă, aci începe funcția temnicerului și, în țări mai primitive, unde însă monstruozitatea se și pedepsește monstruos, începe funcția călăului. Siberia e un salon comod când e vorba de a se pedepsi această nemaipomenită crimă, o crimă atât de mare, comisă asupra unei întregi populații, încât însuși acela care-a cumpărat serviciile prevenitului esclamă: sărmanii cărăuși, sunt tratați fără de milă!

Mânați de cnutul cazacului, pe un frig de crăpa lemnele și pietrele, cetățenii liberi ai României mergeau siliți cu carele lor la Gabrova, la Târnova, la Selvi, la Biela, și s-au întors unii cu palmele, alții cu vitele bolnave, pentru a întinde epizootia asupra țării întregi; astăzi țăranii au ajuns așa încât trei-patru case trebuie să puie mână de la mână ca să înjghebe un plug, 5—6 ani cată să treacă până ce vom avea alte instrumente vii de muncă, iar până atunci munca întreagă a nației va fi paralizată — și toate acestea pentru ce? Pentru ca un om sau doi să se îmbogățească din vânzarea aceasta de viață și de muncă omenească, pentru ca criminali de rând să trăiască în lux și în desfătări, pe când soldații noștri mureau de goliciune și foame pe câmpiile ninse ale Bulgariei, pe când țăranii noștri lăsau care și boi întroienite în drum și-și luau lumea-n cap.

Va să zică la acest punct a ajuns deja demagogia noastră? La maturitatea deplină pentru a împle ocnele? Ei, pentru Dumnezeu, dar duceți-o încalte în capăt, domnilor roșii! Faceți din acest om ministru-prezident sau Domn, căci merită pe deplin să vă conducă. Arion, pe care l-ați grațiat, nu e decât un ucenic nemernic pe lângă atleții crimei și ai înjosirei pe cari sunteți în stare a-i produce.

1. adecă Cogălniceano

❦