[24 iunie 1879]

„Românul“ se plânge amar de nedreptatea pe care Parchetul o face d-lui Simeon Mihăiescu nepuind capăt instrucțiunii și invoacă ajutorul d-lui ministru de justiție, al președintelui cabinetului etc.

Această plângere are aerul unei amenințări la adresa Parchetului.

Protestăm contra unor asemenea nedemne apucături.

Cine-i dă drept ziarului guvernamental de-a se amesteca în cercetări cari prin natura lor cată să rămâie secrete până ce magistratul se va fi convins că are în mâna lui rețeaua întreagă a crimei — dacă ea s-a comis?

Sau voiește „Românul“ să se prefacă într-un copilaș atât de naiv încât să nu înțeleagă că o afacere de milioane nu se poate pune în evidență în câteva săptămâni de zile, mai ales când, în cursul cercetărilor, obiectul acestora, d. Mihălescu, a continuat a sta ca director la Ministerul de Interne și a avut putința de a încurca ce se putea descurca și de a turbura ce se putea limpezi? Pentru noi rămânerea la post în curs de două luni a d-lui S. Mihălescu este indiciul cel mai grav; iar al doilea indiciu e arestarea d-lui Moldoveanu tocmai în dricul afacerii. Prin urmare suspiciunea e mai gravă decât oricând și așteptăm de la tinerii magistrați însărcinați cu afacerea că, cu cea mai mare minuțiozitate și luându-și oricât timp le va părea necesar, vor cerceta afacerea din fir în păr, ceea ce va contribui și mai mult spre liniștea și mângâierea d-lui S. Mihălescu, dacă e nevinovat.

D. Mihălescu ar trebui să roage pe coreligionarii săi politici ca să nu-i compromită și să nu-i îngreuieze poziția prin strigătele lor, căci publicul e în stare să-și zică că acestea toate sunt ridicate anume spre a intimida justiția, și se știe că asemenea intimidări au adesea tocmai efectul contrariu, de a încuraja pe magistrat și de a întări în el suspiciunea când cauza e apărată într-un mod atât de meschin.

❦