[28 octombrie 1879]

De duminica trecută și până azi agenții secreți și cei publici ai roșiilor colportează o curioasă știre, că adică între d-nul I. Brătianu și M. S. Domnitorul ar fi avut loc niște esplicațiuni de natura cea mai gravă.

D. Brătianu a găsit de cuviință a adresa M. Sale Domnului o scrisoare, după cum zic unii, un discurs, după cum afirmă alții, prin care impută că M. Sa i-ar fi cerut până acuma: 1) cooperarea cu Rusia, 2) cesiunea Basarabiei, 3) emanciparea evreilor și, în fine, 4) răscumpărarea drumurilor de fier, și că în schimbul acestor concesiuni roșii n-au ajuns de a fi susținuți de puteri și îndeosebi nu de Germania, al cărei cancelar, principele de Bismarck, continuă a persecuta pe d. Brătianu.

Dacă roșii și organul lor de căpetenie, d. Brătianu, au ajuns să formuleze acuzări în contra coroanei, ba au ajuns să le colporteze în public prin mulțimea de agenți plătiți și gratuiți de cari dispun, e evident că esplicația a devenit o amenințare, amenințarea o provocațiune la revoltă.

Cu toate acestea ar fi o naivitate de a crede că numai pericolul căderii roșiilor de la putere a fost în stare de a-i mâna la asemenea desperate mijloace de acțiune, încât esplicarea cată să fie mult mai ascunsă decum se prezintă primei vederi.

Să vedem dar dacă, atrăgând în discuție unele elemente ce ni s-au dat pe neașteptate, nu vom fi în stare a esplica noua atitudine a partidului roșu în genere, a d-lui Brătianu îndeosebi.

•

Nu numai în romanele și în dramele moderne, ci și în cronica judecătorească și politică ne întâmpină câte un personaj asupra originei și tendințelor căruia e răspândit un semnificativ întunerec. Îl vedem pe acel personaj conducând cu isteție țesături fine de intrigi, îl vedem contrazicându-se cu el însuși prin vorbe și fapte. Îl vedem pretextând una, făcând alta, și ne vedem în imposibilitatea de a înțelege unitatea acțiunilor lui, până ce nu dăm de cheia acestora. Din acel moment ni se lămurește înțelesul acțiunilor, secretul tăriei și a slăbiciunei: interesantul personaj e o enigmă dezlegată.

Multe chei s-au încercat până acuma pentru a înțelege pe d. Brătianu.

Unii încercau a-l descoase prin mijlocul ideii daco-romane a unității naționale, deși cei mai pătrunzători puteau vedea din capul locului că și această idee nu era decât un pretext, nu era decât o frază esploatată în folosul unor interese străine ideei. Afară de astea d. Brătianu urăște în realitate și Ardealul și pe ardeleni. Când hârtiile lui Vodă Cuza vor vedea lumina, se va vedea ce sentimente dușmănești avea d. Brătianu în contra ardelenilor, cum era în înțelegere cu revoluționarii unguri de la 1848 pentru uniunea Transilvaniei cu Ungaria și trădarea elementului român pe mâni maghiare, precum și pentru înlăturarea Casei de Austria de la coroana Ungară. Pe atunci ardelenii erau numiți de d-sa frați falși, frați neadevărați. Îndată după căderea lui Vodă Cuza însă d. Brătianu devine un aprig panromanist în teorie, încât ura practică și iubirea sa teoretică pentru Daco-România trebuie să aibă una și aceeași cheie.

Ciudat asemenea rămâne că, în momentul în care cucerirea Ardealului era la ordinea zilei, se formau în țară bande nu ardelene, ci bulgare, pentru a pune în curs cestiunea orientală.

Și la această împrejurare trebuie să ne serve aceeași cheie.

•

Proaspătă în mintea tuturora e procedarea d-lui Brătianu în timpul cabinetului Catargiu. Se făceau mari adunări la Mazar Pașa, în cari liberalii se gerau în supușii credincioși ai Înaltei Porți, erau mai turcofili decât M. Sa Sultanul. Lascar Catargiu cade. Cabinetul e dat în judecată și o sumă de oameni însemnați sunt escluși prin împrejurarea aceasta de la controlul vieții publice și atacați personal într-un mod atât de meschin, de tâlhăresc și de cinic încât îi apucă dezgustul de afacerile publice. Aceste momente le folosește d. Brătianu pentru ca, neprevegheat de nimeni, să plece la Livadia și să puie acolo la cale planurile sale politice. Convenția cu Rusia se încheie la spatele ministrului oficial de esterne, a d-lui Nic. Ionescu, care fusese numai un paravan de ochii Europei pentru d. Brătianu. Presa opoziției dă alarma că roșii vor să ne ia Basarabia, d. Brătianu ia foc în gură că nu-i adevărat (deși se știe că cunoștea bine intenția Rusiei); rușii sunt bătuți și în mare pericol, d. Brătianu trece Dunărea cu armata română fără tractat, fără zapis și amanet, fără nimic.

În fine Rusia dă pe față dorința ei în privirea Basarabiei. Tonul guvernului și al presei guvernamentale devine atât de impertinent încât îi dă Rusiei pretextul de a pretinde că nu poate ceda în cestiune, fiind onoarea ei angajată. Cu toate aceste opoziția guvernului era, după cum a zis marchizul Salisbury, neserioasă, adică o comedie de ochii lumii. Tot astfel se întâmplă cu Arab-Tabia.

Având încă Rusia, după Tractatul de la Berlin, un drept de apel contra hotărârii comisiei de delimitare, trupele române intră în Arab-Tabia și Rusia are din nou pretextul de a pretinde să nu poate ceda în cestiune de vreme ce onoarea ei militară e angajată.

Din toate aceste însă se vede un lucru; din orice act al d-lui Brătianu Rusia câștigă; om fi nevoiți deci de a aplica și aci aceeași cheie.

•

În timpul din urmă o răceală foarte accentuată a prins loc între Germania și Rusia. Pentru aceasta din urmă prezența unui principe din Casa de Prusia pe tronul României trebuie să fie o mare jenă.

În acest moment d. Brătianu găsește de cuviință a descărca toate vinele sale politice și diplomatice asupra coroanei, răspândi acest zgomot, a discredita persoana Suveranului său.

Aceeași cheie trebuie să ne serve să dezlegăm acest dedal de contraziceri aparente în purtarea d-lui I. Brătianu.

Acea cheie e simplă și lesne de mânuit.

Avem a face cu un erou demn de scrierile romanțiarului rus Danilewski, cu cel mai fin, cel mai abil, cel mai prețios agent al panslavismului și al Rusiei în Orient, și acesta e d. Brătianu.

Oricât de uimitoare ar fi această descoperire, ea e adevărată și proba ei se va vedea din toate cazurile.

Urăște pe ardeleni și vrea Ardealul. Cum se esplică asta? E-n interesul slavilor ca singurele elemente străine din mijlocul lor, românii și ungurii să se urască de moarte.

Iată cheia.

Se trece Dunărea fără încheiare de tractat. Un tractat ar fi jenat pe Rusia, iată cheia.

Cheia procedării ultime față cu M. Sa este deci răceala între Rusia și Germania.

Dacă ruptura între Rusia și Germania e serioasă, atunci una din două se va-ntâmpla: sau va cădea d. Brătianu, căci puterile nu vor mai da crezare la un agent rusesc ca președinte de Consiliu în România, sau roșii vor încerca să răstoarne pe domnitor. Pentru acest caz par a-și fi menajat în ministeriul de război persoana colonelului Lecca.

Puterile Apusului Europei însă au privirile ațintite asupra României.

Ele ne vor face să pierdem Arab-Tabia.

Ele nu vor recunoaște independența țării până când d. Brătianu nu se va retrage.

Europa vrea ca țara să simță că are în fruntea Consiliului ei de Miniștri pe un agent al Rusiei.

❦