[29 aprilie 1879]

D. S. Mihălescu și-a dat demisiunea după cum se zice, deși nu știm dacă toată retragerea aceasta nu este numai pe hârtie. Intimitatea d-sale cu corifeii politici ai roșilor mergea atât de departe încât în vremea din urmă trecuse zvon prin lume că d-sa va adopta pe un fiu al d-lui I. Brătianu, când iată că veni deodată istoria Warszawsky, ca un nor greu asupra întâmplărilor idilice.

Pentru a nu lăsa să se trezească lucrul, d. N. Moldoveanu ne trimite un răspuns la întâmpinarea lungă a d-lui Simeon Mihălescu. Acea întâmpinare, publicată într-un suplement al „Românului“, înconjură cu pază raportul no. 1479 din 20 mai 1878 a intendentului armatei rusești, general Rassisky, și, spre a se șterge ca cu buretele declarația acestui general că nu a cerut care de rechiziție nici pentru guvernul imperial, nici pentru Warszawsky, d. Simeon Mihălescu caută a atribui stăruințelor d-sale urcarea tarifului de transporturi și aceasta prin următoarele cuvinte:

Îmi permit a vă ruga să publicați cele ce am onoare a vă alătura, ca publicul să poată compara valoarea acuzațiunilor ce mi s-au adus personal cu atâta sfruntare și să poată să-și facă convingerea dacă intendența, prin reprezentanții ei, putea să mă mai și mituiască cu bani, pentru că am contribuit din răsputeri ca să plătească prețurile din ultimul tarif și cu modul de control cum s-a plătit, și să poată, în fine, să se domirească că drept a avut Varșavschi să se plângă, chiar dacă ar fi adevărat că s-a plâns, că mult l-a costat, ca bani, ca trudă, ca osteneală, ca să mă facă să stau încă în minister, din care am fost rugat pe d. Brătianu să mă lase a mă retrage dacă nu s-ar fi admis ultimul tarif, ca să lase altuia locul de a tolera antreprenori ca Moldoveanu și Botezatu, să exploateze pe bieții țărani cu preț mai de nimic în comparațiune cu cele ce au fost nevoiți a plăti.

Va să zică rezultatul contribuirii d-sale din răsputeri, a amenințării că va demisiona dacă nu s-ar fi admis noul tarif, este articolul V din convenția cu Warszawsky, care se rostește astfel:

V. Plata unei zile de lucru să se fixeze la zece lei noi și întorsul deșert la 5 lei.

Într-adevăr mare merit ar fi acesta dacă ar fi a se atribui d-sale. Din scrisoarea ce urmează însă cititorii vor vedea că tocmai contrariul e adevărat: că adecă intendența imperială a urcat de la sine prețul zilei de lucru la 16 franci, pe când d-nii Brătianu-Mihălescu l-au redus, în deplină cunoștință de cauză, la 10 fr.; că intendența n-a cerut rechiziție și că guvernul i-a dat-o lui Warszawsky ș.a.m.d.

Dar despre toate acestea vorbește mai pe larg scrisoarea pe care iat-o.

❦