[2 octombrie 1879]

După cum se poate prevedea din discuțiunile ce urmează în Cameră, proiectul de soluțiune al guvernului privitor la pozițiunea izraeliților nu va fi în stare de a întruni cele două treimi necesare și va cădea.

Mulți oratori sunt încă înscriși, multe discursuri fericite prin concepție și formă vom mai auzi, și se va face în cestiune aceasta măcar acea lumină care ar fi trebuit să domine la discutarea „tuturor“ legilor organice a acestei țări. Dacă din capul locului legile organice se discutau cu atâta frică de Dumnezeu, cu atâta îngrijire de interesele nației românești ca acest de astăzi, desigur că nici datorii publice, nici provincii pierdute, nici cestiune izraelită, nici în fine mizeria claselor de jos n-am fi avut-o; iar dacă pe de altă parte, conform teoriei compensațiunii din natură, oricare rău trebuie să corespundă cu un bine oarecare, precum de ex., orbirea fizică are de rezultat ascuțirea simțului auzului ș.a.m.d., vom trebui să mărturisim că răul acut al cestiunii izraelite a avut meritul de a ne deschide ochii și de a vedea garanția existenței noastre în munca reală, în apărarea muncii reale, nu în fraze și principii generale, a căror bunătate sau răutate practică atârnă de la aplicare deci de la progresul real pe care un popor l-a făcut pe calea muncii fizice și intelectuale.

Dacă însă Parlamentul, prin discursurile membrilor opoziției, prezintă un nivel atât de înălțat precum arareori l-a mai avut, nu putem zice acelaș lucru nici despre proiectul guvernului, nici despre discursurile membrilor partidei pur guvernamentale, adecă roșie, nici despre studiile statistice pe baza cărora guvernul și-a înjghebat listele.

Căci în acele liste vedem de ex. trecuți cetățeni români de lege răsăriteană, vedem supuși străini care nicicând n-au manifestat dorința de a fi cetățeni români, vedem apoi o serie de oameni cari nu merită prin nimic favorul de a li se acorda cetățenia română. Cel mai mare defect al listelor însă este fără îndoială acela că stau în contrazicere cu programul solemn al cabinetului de a înlătura orice categorii, de vreme ce aceste liste nu sunt decât categorii ascunse.

Căzând proiectul guvernului, ce se va întâmpla? Sau guvernul se va retrage, ceea ce nu e verisimil, sau va dizolva Adunarea, ceea ce e și mai puțin de crezut, sau în fine va lăsa să cază proiectul său și se va uni cu fostul proiect al majorității, poruncind roșilor să-l voteze asemenea. Deși admiterea proiectului majorității ar fi cea mai crudă dezmințire a existenței pericolelor cu care „Românul“ și partidul său amenință țara, totuși este cu putință ca guvernul să se dezmintă pe sine însuși, pe partidul roșu și presa guvernamentală și să admită un proiect despre care zicea că ridică asupra României furtuna intervențiunilor străine.

Departe de a fi vorba de intervențiune, observăm din contră începutul unei reacțiuni în Europa întreagă, vedem că presa odinioară ostilă nouă pe zi ce merge scade tonul, pe zi ce merge recunoaște îndreptățirea noastră de a regula în deplină libertate și cumpănind, cu scumpătate toate interesele noastre naționale, cestiunea aceasta, încât amenințările ziaristicei guvernamentale, departe de a mai găsi un răsunet în străinătate, încep a ne inspira mirare prin strania lor izolare în cercul restrâns al redacțiunilor roșii.

În ajunul soluțiunii cestiunei izraelite, ținem însă de datoria noastră de a reaminti cititorilor că această reformă cată să fie începutul unei reforme serioase a legiuirilor noastre organice. A apăra munca noastră națională în contra exploatării uzurare de tot soiul trebuie să fie ținta de căpetenie a măsurilor de luat.

Ținem a reaminti deci că năvălirea elementului speculator al izraeliților în țările noastre e mai mult simptomul unor rele existente în chiar mijlocul nostru, un simptom dureros într-adevăr, dar remediile în contra lui sunt departe de a înlătura boala organică de care suferim.

La noi liberalismul pretextat al naturelor catilinare, în loc de a democratiza clasa de sus, a avut din contra rezultatul de a aristocratiza o clasă nenumărată de indivizi cari, nevoind a munci, având chiar rușine de muncă, aspiră de-a ajunge la vază și de-a face avere pe calea demnităților statului, începând de la miile de funcțiuni mici și sfârșind cu însuși fotoliile ministeriale. Înmulțirea dar a claselor consumatoare și scăderea claselor productive, iată răul organic, în contra căruia o organizare bună trebuie să găsească remedii. Îndealmintrelea toate măsurile de restricțiune contra simptomelor acestui rău vor avea un rezultat problematic.

În muncă e mântuire: trebuie numai ca îngrijirea deșteptată a oamenilor de bine să creeze, prin legi practice, condițiile unei munci cu spor și putere de înflorire.

❦

[3 octombrie 1879]

Ședința de ieri a Camerei n-a fost consacrată decât ascultării unui lung discurs al d-lui Boerescu, cu care ședința s-a-nceput și s-a sfârșit. Acest discurs, care a ținut patru ceasuri și mai bine, a arătat duplicitatea în genere a proiectului guvernului care, după aserțiunea d-lui ministru de esterne, împacă exigențele internaționale cu trebuințele dinlăuntru ale țării. În urma unei lungi espuneri generale a acestei teze, în care d. ministru a spus că puterile nu sunt mulțumite cu înscrierea principiului, ci vor neapărat aplicarea lui, că, deși părerile asupra marginelor aplicării sunt deosebite, totuși aplicarea o cer toate cabinetele, că însuși guvernul Rusiei, cel mai imparțial dintre toate, ne-au sfătuit de-a ne înțelege cu puterile și de-a ne conforma Tratatului de la Berlin, d-sa a apărat pe rând toți paragrafii proiectului în contra atacurilor ce i-au venit din partea opozițiunii din Cameră.

Deși argumentațiunea d-lui ministru de esterne nu era lipsită de oarecare fineță, cată să mărturisim că acea argumentațiune era atât de difuză și incoerentă, atât de puțin concentrată și atât de puțin energică, încât în locul d-sale un orator bun ar fi espus-o într-o jumătate de oră cu mai multă izbândă. Din lungimea estraordinară, din prisosul de cuvinte, din apropourile rău alese răsărea pentru auditorii cei mai binevoitori chiar siguranța că proiectul e susținut mai mult din datoria formală de a-l susținea decât prin opiniile intime ale oratorului.

Importantă ni s-a părut pentru lămurirea discuțiunii declararea d-lui ministru că tratând asupra întinderii aplicării a admis întotdeauna punctul de vedere al naturalizării, nu pe acela al emancipării. Căci emanciparea, introdusă ca principiu, ar fi o cauză înscrisă în legi a cărei urmare ar fi încetățenirea de drept a tuturor celor cuprinși sub acea dispoziție, precum de ex. egalitatea drepturilor confesiilor creștine a fost eo ipso și fără alte dispoziții cauza emancipării armenilor.

Teza aceasta, apărată de d-nul ministru de esterne, face parte din programul opoziției și cititorii 'și vor aduce bine aminte că partidul roșu e singurul care a susținut cu mare foc emanciparea pe categorii.

Dar, odată admis că „naturalizarea individuală“ e principiul pe care-l introducem la noi în urma silei internaționale a art. 44, d. ministru de esterne a trebuit însuși să mărturisească că listele sunt partea slabă a proiectului, de vreme ce naturalizarea nu se poate face, în sine vorbind, decât după cererea respectivă a celui ce voiește a fi naturalizat.

Această mărturisire, făcută de chiar apărătorul natural al proiectului de lege, ne scutește pe noi de combaterea acestui defect intern. Metehnele celelalte ale lui sunt în genere cunoscute.

Efectul produs de discursul d-lui Boerescu asupra Adunării a fost rău, atât de rău încât membrii partidului guvernamental, convocându-se în ședință de partid, nu s-au adunat decât în număr de vro șasezeci; pe când, din contra, adunarea opoziției, făcută tot în scopul de a discuta discursul, a ajuns maximul ei pân-acuma, adică numărul de 58 deputați.

În realitate singurul motiv coercitiv al apărătorilor guvernului este acela al amenințării cu intervenirea puterilor. Se știe că dacă cestiunea izraelită ar fi putut fi invocată ca pretext al vreunei intervențiuni (cauză n-ar fi fost nicicând) starea generală a relațiunilor actuale dintre state face pretextul acesta cu neputință, căci această stare a neutralizat cauza probabilă a unei asemenea intervențiuni, adecă dorința de sporire a forței politice prin întinderea asupra teritoriului nostru. Poporul românesc, înzestrat cu atâta bun-simț, nu se va mai lăsa indus în eroare prin spaime deșerte, când nu există nici o cauză care să le justifice. Intervențiunea în favorul aplicării articolului 44 e o armă guvernamentală ajunsă la atâta discredit încât chiar pensionarii bătrâni ai statului o întrebuințează cu oarecare sfială, nu atât pentru meritul în sine al argumentului, cât pentru a da oarecare picanterie conversațiunilor de cafenea. A mai vedea apărând acest argument în discursuri parlamentare e cel puțin hazardat și această apucătură ar trebui lăsată cu totul în seama jurnalisticei roșie, unde puținătatea gândirii are neapărat nevoie de fraze devenite atât de mult de domeniul ironiei publice încât merită a constitui zestrea intelectuală a unui scriitor roșu.

Dacă dar țara e asigurată în contra unei soluțiuni prin surprindere a chestiunii izraelite, aceasta are a o mulțumi opoziției în genere, opoziției conservatoare îndeosebi. Dacă-și aduce cineva aminte cum „Românul“, ca organ al guvernului, susține egalitatea de drepturi civile, deci și facultatea pentru orice străin de a-și cumpăra moșii mari și pământuri răzășești, că susține emanciparea pe categorii etc., atunci va rămânea convins că proiectul guvernului chiar, deși lax și cu două înțelesuri, e un produs al presiunii opoziției, care-a silit pe guvern, a silit pe majoritatea roșie de-a merge, în aparență cel puțin, alături cu țara.

Cu atât mai mult ne miră atitudinea „Presei“, al organului personal al d-lui ministru de esterne, când acuză opoziția ba de calomnie, ba de dorință de-a veni la putere, ba de trădare chiar, când scriitorii acelui organ știu mai bine decât oricine că dacă țara a putut și poate câștiga o poziție sigură în cestiunea izraelită numai opoziției are a mulțumi, opoziției care din cestia evreilor n-a făcut nici armă de partid, nici cestiune ministerială, pe când, din contra, există o seamă de ilustre personaje, neesceptând pe d. ministru de esterne, cari s-au folosit de această cestie pentru a urca scările măririi omenești. În orice caz „Presei“ nu-i șed deloc bine lecțiile de patriotism când chiar naționalitatea a o seamă din scriitorii ei e atât de problematică încât au avut nevoie de-a fi trecuți în listele guvernului.

❦