[4 mai 1879]

Puține zile încă și țara va fi ales mandatarii ei cei noi, trimiși anume pentru rezolvarea cestiunii izraelite.

Mai puțin decât oricare din ziarele opozițiunii, noi am lăsat cestiunea aceasta afară de orice discuțiune, noi am fost aceia cari n-am făcut o armă de partidă din ea.

Liberă e țara să nu dea nimic ovreilor, să mănție articolul 7. să respingă stipulațiunea art. 44 din Tractatul de la Berlin. Și într-adevăr aceasta ar fi fost opinia noastră, de-a mănține articolul 7, de-a respinge art. 44 al Tractatului de la Berlin; asta ar fi fost opinia noastră statornică, nestrămutată, dacă am mai trăi în vechea Românie, cu organizația ei de bresle, cu solidaritatea de interese, cu obiceiurile ei drepte, cu datinele ei naționale. Dar din acea epocă încoace s-au prăsit în țara noastră, împreună cu ideile demagogice, și reprezentanții acestor idei, s-au prăsit soiul de oameni fără pic de simț istoric, cari au stricat tot rândul și tot bunul trai din țara aceasta, s-au prăsit secta roșie, care nu dă-ndărăt nici înaintea crimei, secta în mijlocul căreia ignoranța și smintirea sunt titluri de recomandație, trădarea de Domn un merit răsplătit cu recompense naționale, revolta și răsturnarea un brevet, un privilegiu pentru a deveni om mare.

Iată dar ceea ce face țara noastră slabă înlăuntru și în afară. Toate puterile apusene știu că posedăm deja, înlăuntrul nostru veninul descompunerii sociale, că la noi domnește demagogia, domnesc naturile catilnare, toată lumea știe că prezidentul Consiliului de Miniștri a fost amestecat în conspirațiile contra împăratului Napoleon III și în multe altele, că șeful partidului ce ne guvernă face parte din demagogia internațională care împânzește Europa, c-un cuvânt că acești oameni sunt ei înșii promotorii tuturor tendințelor de distrugere și de anarhie.

Ce-i pasă, ce-i poate păsa Europei de o țară căzută în asemenea stare?

Prin decăderea dinlăuntru suntem siliți a transige.

Ceea ce am cerut așadar de la partidul roșu nu mai este de a nu transige, ci de a spune lămurit, pe față, ce voiește să facă.

La aceasta n-am căpătat până acuma decât răspunsuri evazive. Chiar acuma, imediat înaintea alegerilor, „Românul“, organul demagogiei noastre, nu găsește decât vorbe late, pentru a amăgi buna-credință a românilor.

El ne citează cuvinte din discursul d-lui Brătianu cari nu susțin nimic, precum nu dovedesc nimic, și pe cari le reproducem, spre a se vedea cum fraza înlocuiește la acești oameni orice cugetare pozitivă.

Iată-le dar:

Europa poate oare să exige de la noi ca dintr-o trăsătură de condei să rezolvăm această cestiune?

Dar câte secole n-au trebuit Europei ca s-o rezolve ea însăși! Și când a rezolvat-o? După ani de progrese și numai după ce mai toate statele, trecând prin foc și prin sabie, se scăpaseră de mare parte de evrei. Nu vă mirați dar că, atunci când a venit un plenipotențiar în Congres și a propus o soluțiune, Congresul a respins-o și a pus un articol în care este numai un principiu, iar nicidecum o soluțiune. Mai întâi, membrii Congresului știau gravitatea cestiunii și aveau credință că națiunea română întreagă, dacă Congresul ar fi dat în cunoștință de cauză o soluțiune cestiunii prin Tratat, ar fi respins Tratatul din cauza acelui articol.

Credeți oare, d-lor, că Europa nu va înțelege, nu a înțeles chiar, cu toate uneltirile unora, că ar fi a ne sinucide dacă am da astăzi împământenirea la toți izraeliții în masă, așa cum pare că le e frică, la câțiva, că unii români ar fi dispuși să o facă? Aceasta este o supozițiune monstruoasă, inadmisibilă, care nu poate fi rădicată aci decât ca o armă de partidă.

Cum ați putea crede că Europa ar veni a ne impune să deschidem deodată porțile țării și să dăm drepturi în masă la toți acești izraeliți?

Când ar veni deputații izraeliții în Cameră, ei care nu au încă dezvoltate simțămintele românești, ei care sunt mai toți străini de țara aceasta, și prin limbă, și prin moravuri, și prin viața lor, nu s-ar rezuma decât pe acei 500.000 de coreligionari, cari mai toți sunt cu totul străini de această țară. Credeți d-voastră că Europa nu ar vedea în aceasta un pericol național? Care din marile puteri ar putea cere de la noi ca, pentru amorul unui principiu, să ne ucidem naționalitatea?

Toți suntem de opiniune să facem omagiul acestui principiu; trebuie ca religiunea să nu mai fie un obstacol la împământenire. Diferim numai în privința mijloacelor, în privința precauțiunilor de luat ca să îngrădim naționalitatea noastră și interesele noastre economice și sociale.

Dezlegarea cestiunii izraelite este o operă foarte laborioasă, care nu se poate rezolva într-un mod definitiv decât în timp, poate de o jumătate secol.

Trebuie să vă chibzuiți și să luați măsuri de apărare, fără însă a se mai putea zice de inamicii noștri că facem persecuțiune religioasă.

Iată dar programa d-lui I.C. Brătianu, o programă care consistă din întrebări.

Poate oare Europa exige?

Credeți oare d-lor că Europa nu va înțelege?

Cum ați putea crede că Europa ar veni a ne impune?

Credeți că Europa nu ar vedea în aceasta un pericol național?

Și această mizerie intelectuală, acest joc cu credeți sau puteți crede, e în ochii roșiilor un răspuns pozitiv, un program? Dar de când întrebările sunt în lumea aceasta un răspuns?

Cel mai ieftin răspuns al nostru, al căruia contrariu nu ni-l va putea proba d. Brătianu, este aceasta, că Europa se moque de d. Brătianu și de toți radicalii din România și le-a impus imposibilul, știind că numai oamenii mincinoși, fără de caracter și tărie, numai parveniți și naturi catilinare pot amăgi o nație cu nerușinare, pot realiza imposibilul. Dar se-nțelege că pe asemenea oameni nu-i poate crede nimenea pe cuvânt, ci numai pe fapta împlinită. Alianța izraelită este aceea care susține în România pe radicali și-i susține ca să-și facă treburile.

Și știți cum microcefalii redactori ai „Românului“ numesc acea jucărie de cuvinte?

Iacă o programă lămurită; ea este programa partidei naționale, care face omagiu principiului, dar îngrădește în același timp naționalitatea, îngrădește interesele politice, sociale, economice și chiar morale, cu garanții care să le proteagă în contra oricărei atingeri, în contra oricărei slăbiri periculoase pentru viitor.

Pe temeiul acestei programe și sprijinită pe mărețul ei trecut de luptă pentru ideile naționale, se prezintă partida liberală înaintea alegătorilor și cere a-i reînnoi încrederea de care s-a bucurat până acum, în tot cursul vieței noastre politice de la 1848.

Iacă o programă lămurită; ea este a partidei naționale!

Nu știm, zău, să râdem sau să plângem. Am râde într-adevăr, dar ni se strânge inima când gândim că asemenea capete, care dovedesc prin făptura lor semnele cele mai caracteristice a decăderii fiziologice și anatomice, înmuierea de creieri și atrofia oaselor craniului, conduc Soarta nației aceștia.

Iar cât despre mărețul trecut de luptă, îl vom ilustra numaidecât prin câteva fraze din Proclamația de la 22 iulie 1848 (no. 338), din care se va vedea cum vorba goală și sforăitoare acoperă lipsa de curaj, lașitatea liberalilor.

Iată acele fraze:

Popolul din capitală, asemenea mare și sublim ca totdeuna, își apără și astăzi drepturile cu eroismul timpilor primitivi ai creștinismului, care în inimile lor este și astăzi tare și puternic ca și atunci, și popolul român va birui, căci Dumnezeu ne-a zis că cu credința vom strămuta munții!

Înalta Poartă iarăși ne făgăduiește ne-ncetat prin glasul Excelenței Sale Pașa că va face tot pentru fericirea noastră.

Iscălit C.A. ROSETTI

Acesta e protestul la intrarea turcilor în țară sub pașa de la Rusciuc. Iată dar un popol mare și sublim, care strămută munții și pentru fericirea căruia glasul Escelenței Sale Pașa face tot!

Acesta este mărețul trecut de luptă al partidului radical.

❦