[5 octombrie 1879]

Numărul de azi și cel de ieri al „Românului“ au meritul de a trezi veselia publică prin declarațiile cuprinse în ele, precum și prin prăpăstiile visate de onorabilii confrați, cari văd pericole pentru țară acolo unde nimeni nu vede decât cel mult căderea roșiilor de la putere.

Am spus-o adeseori în acest ziar că dreapta conservatoare e partidul acela în Parlament și în țară ai cărui membri nu au absolut nici o nevoie de-a veni la putere. Cu listele electorale și cu rolurile de contribuție în mână am putea dovedi că clasa aceea de oameni din care partidul conservator își recrutează membrii poartă ⅔ din toate sarcinele statului, pe când celelalte clase poartă numai ⅓ parte. Din această proporție se va vedea că, dacă partidul conservator are vreun interes, e desigur acela al stabilității, al unui guvern regulat, conștiincios și iubitor de țară, nicidecum însă pe acela de a veni numaidecât la putere. Ce sunt însă dd. roșii când n-au puterea în mâni? Nimic decât palavragii de cafenele, ajunși în trista stare de-a purta iarna pălării de paie și hăinuțe de dril.

Am înțelege încă dacă s-ar vorbi pur și simplu de ambiția de a veni la putere, o ambiție de care pot fi succeptibile piepturile omenești. Dar această ambiție, oricât de mare ar fi, nu este defel întrețesută cu interese de ordine curat individuală, deci e prea sus-pusă pentru a putea fi atinsă de prepusurile meschine ale roșiilor, prea sus pentru a putea fi confundată cu setea de putere pe care-o au dumnealor. Pentru conservatori lupta politică nu e o „luptă pentru existență“ ca la roșii.

Noi le-am propune d-nilor roșii o reformă care i-ar face să se lepede de bunăvoie de a veni cândva la putere și anume: ca toate funcțiile administrative precum și deputățiile, având deplină și garantată responsabilitate, să fie servicii benevole și gratuite. Ar primi dumnealor aceasta?

Ne temem că de a doua zi statul român ar rămânea fără funcționari și fără deputați roșii.

Acuzarea setei de putere făcută conservatorilor e cel puțin absurdă, mai întotdauna însă de rea-credință.

Dar într-adevăr „Românul“ nu mai știe ce vorbește. Începând revistele sale prin acuzarea că ținta luptei politice a conservatorilor nu e decât puterea, că opoziția e învierșunată după putere, cuprinde cu câteva șiruri mai jos următoarea declarație.

Cine voiește să mănțină indefinit guvernul actual la putere nu are decât să nu dea cestiunii în dezbatere o soluțiune acceptabilă pentru puterile europene. Președintele Consiliului de Miniștri a declarat precis și categoric, în întrunirea de ieri seară, că, pe cât timp va fi susținut de majoritatea Camerelor, nu va primi nici a se da un vot negativ care ar provoca o rezoluțiune din partea puterilor; nu va primi nici o soluțiune neacceptabilă pentru Europa; și, nevoind nici a dizolva Camera decât la ultima estremitate, va rămânea neclintit la putere până când două treimi ale Camerei se vor înțelege asupra unei soluțiuni. Această declarațiune a fost făcută de d. Ioan Brătianu în termeni atât de preciși și cu tonul unei hotărâri atât de nestrămutate încât ne este și nouă permis astăzi să afirmăm cu tărie că cine voiește să mențină indefinit pe guvernul actual la putere nu are decât să refuze acestui guvern o soluțiune acceptabilă pentru puterile europene.

Apoi mai la vale pe același ton:

În tot cazul, ceea ce este mai presus de orice îndoială e că ministrul actual nu poate să se clintească de la postul său până ce cestiunea pendentă nu va fi rezolvată. El este impus, prin puterea lucrurilor în capul afacerilor; căci, în dată ce o criză ministerială s-ar produce și, ca consecință neapărată, Camerele s-ar dizolva fără ca cestiunea să fie rezolvată, puterile vor da ele soluțiunea ce nu s-ar fi putut da de țară și i-o vor impune. Este dar o datorie patriotică de primul ordin pentru guvernul actual de a ținea cu energie puterea până ce cestiunea pendentă va fi rezolvată. De aceea și d. Ioan Brătianu a declarat ieri seară că, chiar dacă ar trebui să-și piarză viața în împlinirea datoriei ce îi este impusă de puterea lucrurilor, va rămânea neclintit la putere până când cestiunea evreilor va fi rezolvată și țara admisă în concertul puterilor europene.

Deși Camera e liberă de-a refuza chiar revizuirea Constituției cu o minoritate suficientă, totuși ministeriul declară că nu se va retrage până ce soluțiunea lui nu va fi primită.

Într-adevăr, frumoase și mai cu seamă constituționale declarații face d. I. Brătianu, declarații cari nu-i vor ajuta nimic, din cauză că în toate cestiunile mari de până acuma d-sa au amăgit prin neadevăruri țara. D. I. Brătianu, dacă are vreo calitate eminentă, este aceea de-a spune foarte dezghețat neadevărul. Ni se pare că a venit vremea ca nimeni să nu-l mai creadă.

Și aceste declarații ale d-lui ministru nu însemnează o înverșunată sete de putere?

Dar aceasta e la urma urmelor afacerea d-sale. Dacă această sete înverșunată ar avea drept corelat calități distinse de om de stat nici n-am avea de obiectat ceva în contra ei. Din nefericire însă această sete e în așa disproporție cu calitățile d-sale încât aproape toate nenorocirile și toată sărăcia care de douăzeci de ani bântuie aceste nefericite țări avem a le mulțumi incapacității fenomenale cu care d-sa a condus partidul roșu.

Puțin am avea de zis asemenea asupra publicării acestor solemne declaratiuni în „Românul“.

Dar alături cu ele vedem acuzațiuni atât de nedemne făcute membrilor opozițiunii încât le reproducem numai, fără a le mai întâmpina. Cu balamucul nu se discută. Iată dar prăpăstiile pe cari confrații noștri, în superfluența lor de iubire de adevăr și de lealitate, le atribuie opozițiunii conservatoare:

În noua și dureroasa dramă ce se va desfășura pe această cale actele vor fi împărțite precum urmează:

Actul I. Camerele lasă cestiunea nerezolvată sau dau o soluțiune neacceptabilă pentru Europa.

Actul II. Puterile se întrunesc în conferințe, rezolv cestiunea și chibzuiesc asupra mijloacelor de a o impune României.

Actul III. Ministerul Manolaki Kostaki, Maiorescu și consorții cer aplicarea principiului că puterile au autoritatea de a decide despre România și aceasta datoria de a se supune; această aplicare o cere de urgență spre a salva țara de ezecuțiunea puterilor.

Actul IV. Deciziunea puterilor este aplicată și strigătul țării amuțit cu puterea tunului și a baionetei, în numele salvării țării.

Actul V. Una sută mii de evrei, cel puțin, sunt impuși ca cetățeni români, și garantarea proprietății rurale dispare în loc de una mie de evrei cât propune astăzi guvernul și de garantarea cea mai puternică a proprietăței rurale.

Și toate acestea le atribuie opoziției cine? „Românul“, acelaș jurnal care propunea egalitatea drepturilor civile pentru toți străinii, care le dădea tuturor dreptul de a cumpăra moșii; jurnalul în fine care susținea emanciparea pe categorii, deci introducerea pe rând a zeci de mii de evrei în cetățenia română, fără un vot special al Camerei.

Se-nțelege că și această capodoperă de decadență a inimei omenești se mântuie prin declararea că:

În deșert vor face orice alte încercări spre a răsturna ministerul, căci el va rămânea neclintit la postul său, până când cestiunea va fi rezolvată.

Să vă fie de bine!

Față cu aceste turpitudini, cari răsar ca bureții înveninați în foile roșii, ne cuprinde un sentiment trist care ne silește a zice: Nu cestiunea izraelită e răul principal, suferim de un rău adânc și înrădăcinat care, nelecuindu-se, ne va duce la o sigură pieire. Când oameni cari sunt capabili de-a scrie dezghețat asemenea minciuni și calomnii la adresa adversarilor lor continuă a esercita influență asupra opiniei publice, continuă a fi miniștri, deputați, mai știm noi ce, e o dovadă că acei oameni nu mai pot trăi prin o muncă cinstită, că sunt avizați de a trăi din amăgirea poporului, că-și pângăresc sufletul de zece ori pe ceas cu cele mai negre calomnii pentru a se mănținea la puterea de care au nevoie, că sufletul țării se-nveninează pentru a nu mai putea vedea adevărul.

O asemenea țară e pierdută!

❦