[6 octombrie 1879]

Am spus-o în numărul de alaltăieri că guvernul a invitat opozițiunea de-a alege o delegațiune care, în unire cu delegațiunea majorității Camerei, să discute modificările de introdus în proiectul de revizuire al Constituției.

Se vede că delegațiunile nu au putut să stabilească un acord, de vreme ce guvernul a simțit trebuința de-a amâna prin o apucătură parlamentară discuția asupra proiectului, cerând ieri de urgență ca Adunarea să treacă în secțiuni pentru a studia proiectul de lege prin care douăsprezece consilii județene se autorizează a face împrumuturi de la Casa de Depuneri și Consemnațiuni spre a veni în ajutorul țăranilor a căror recoltă a fost compromisă prin secetă.

În zadar d. Alex. Lahovari a espus Camerei modul de-a face votarea acestei legi cât mai repede, de vreme ce din propria inițiativă a Adunării există deja o delegațiune însărcinată cu studiul cestiunii, încât proiectul de lege trimis în acea delegațiune ar putea veni înaintea Adunării a doua zi chiar; în van membrii opoziției s-au oferit de-a aclama proiectul de autorizare de împrumut fără nici o discuție. Într-o dezordine completă, în care chiar darea unui vot a fost peste putință, Adunarea a trecut în secțiuni, întrerupându-se astfel discuția asupra cestiunii izraelite, deși oratorul cel întâi înscris pentru ziua de ieri era d. Titu Maiorescu.

Am ruga de pe acuma pe onor. confrați de toată mâna de-a nu da trecerii în secțiuni o altă esplicare decât aceea pe care i-a dat-o d. I. Brătianu. Pe când d. Mihail Cogălniceanu spunea că într-adevăr gravitatea cestiunii împrumutului în sine face pe guvern să intercaleze în discuția cestiunii evreilor discuția proiectului de împrumut, pe când oratorii guvernamentali băteau aceeași coardă, deși refuzau să aclame proiectul, d. ministru prezident, într-unul din rarele sale momente de sinceritate, a spus-o, răspunzând d-lui Lahovari, că guvernul are nevoie de amânarea cestiunii principale din cauza înțelegerilor dintre delegațiunea majorității și aceea a opoziției.

E justă deci obiecțiunea făcută de d. Mârzescu că guvernul, având nevoie de amânare, s-o ceară în mod net și cinstit. La ce vecinica fineță bizantină, la ce apucături diplomatice străvezii pentru oricine, la ce tertipuri în locul procedării deschise și oneste? Pentru a nu mărturisi că partidului guvernamental i-e frică de un orator ca d. Maiorescu? Dar ni se pare că tocmai tertipurile acestea sunt o dovadă și mai mare despre frica ce le-o inspiră o voce atât de autorizată a opoziției conservatoare.

D. Boerescu a încetat de a fi un orator bun pentru cei de la „Timpul“? întreabă „Presa“. Deie-ni-se voie a o declara că pentru cei de la „Timpul“ d. Boerescu n-a fost nicicând un orator bun în toată puterea cuvântului. Fără îndoială că actualul d. ministru de esterne are multă stofă pentru un orator, are o rară fineță de argumentațiune, are, în momentele sale fericite, talentul chiar de a-și espune argumentele în mod concis și-ntr-o ordine nu numai logică dar și retorică, dar pe de altă parte nimeni nu va contesta că acele momente fericite nu sunt tocmai dese și că meritul logic al argumentațiunei pierde adeseori prin difuziunea și incoerența formei. A vorbi patru ore lucruri ce s-ar putea espune într-o jumătate de ceas nu va să zică a fi un orator bun. Confrații noștri nu trebuie să uite că oratoria este o artă și că la toate artele partea tecnică trebuie să fi trecut în sângele celui ce o profesează pentru ca el s-o exercite bine, căci, oricât de mult talent ar avea, el se risipește și se aplatizează fără disciplinarea riguroasă a acelui talent, fără economia puterii intelectuale puse în joc. Dar a se obosi pe sine și Adunarea întreagă vorbind, vorbind și mereu vorbind, nu va să zică a fi bun orator. Nu tăgăduim că-n acest fluviu de vorbe răsărea strălucind din când în când talentul oratoric al d-lui ministru de esterne, dar discursul ca întreg, ca „unitate“ de concepție și vederi, a fost slab, atât de slab încât nu ne îndoim că chiar redactorii „Presei“ au aceeași părere, deși n-o mărturisesc.

Gurele rele au mers atât de departe încât au zis că d. Boerescu ar fi vorbit într-adins rău, ceea ce noi nu credem. Ziceau c-ar fi vorbit într-adins rău, pentru că d. Brătianu îl alesese pe d. ministru de esterne ca jertfă de sacrificat împreună cu proiectul guvernului pe altarul opoziției și că-n această situație psicologică, vrednică de părerile noastre de rău, d. ministru și-ar fi pierdut motivul cel mai puternic pentru a susținea proiectul.

Repetăm că aceasta este o răutate pe care noi n-o credem, încât, în alternativa de a alege între argumente, ne-a venit, în chiar interesul d-lui ministru, mai lesne să credem în suspensiunea timporală a talentului său oratoric.

La rugămintea „Presei“ de-a spune cine este acel redactor al ei care are nevoie de-a fi trecut în lista nominală de împământenire mărturisim că binefăcătorul întunerec care plutește asupra Centrului ne face să ignorăm dacă d. Grunberg continuă sau nu a contribui la primejdiile cari însoțesc totdauna citirea organului Centrului, dar știm că acele primejdii, odinioară cel puțin, erau agravate în mod esențial prin traduceri din nemțește, a căror perfidă dibăcie consista tocmai în trebuința ce au de-a fi ele înșile traduse în românește.

E o neagră ingratitudine din partea „Presei“ de a-și renega astfel pe unui din cei mai productivi scriitori ai ei.

„Ș-apoi cine face această imputare?“ întreabă „Presa“. „Un ziar, adică «Timpul», care este dat în antrepriză unui domn Weiss“.

Firma Thiel & Weiss din tipografia cărei apare „Timpul“ a câștigat prin lucrările sale de arte de mult dreptul de-a nu mai fi citată cu cuvintele „un domn oarecare despre care habar n-avem cine-i“.

Oare le-ar conveni redactorilor „Presei“ dac-am începe un articol astfel:

Un domn oarecare, habar n-avem cine-i, dar care răspunde la numele Boerescu etc.?

Desigur că nu.

Destule reputații uzurpate esistă în țară, lăsați intacte cel puțin pe cele întemeiate.

Firma Thiel & Weiss, ca firmă tipografică, e în orice caz mai cunoscută în țară decât numele scriitorilor articolelor din „Presa“. Și cu drept cuvânt.

❦