III. INDUSTRIE ȘI COMERȚ

Cari sunt acum condițiile pentru meseriași și comercianți?

Că existența și prosperarea acestor clase e o cestiune de mare însemnătate pentru economia unui stat, aceasta nu suferă nici o îndoială.

Plângerea generală e că nu sunt bani la noi, că industria și comerțul nu pot prospera fiindcă ele nu găsesc bani pentru trebuințele lor sau că nu-i pot găsi decât cu dobândă prea scumpă și în general numai cu siguranță reală.

Este incontestabil că, în țară ca și în București, nu există o adevărată bancă care să înlesnească trebuințele comerțului și ale industriei, că aceia în mânele cărora e concentrat numerariul, nu numai în Moldova dar și în Țara Românească, dau bani împrumut c-o dobândă a cărei plată trebuie să cauzeze ruinarea acelor clase.

Dar nu numai aceasta e cauza adevărată a neprosperării acelor clase.

Cauza principală e lipsa de pricepere din partea statului în privirea importanței industriei într-o țară, de acolo apoi neprevederea și nepăsarea întru apărarea industriei și a comerțului.

De la 1859 și mai până dăunăzi am crezut, și prin toate actele oficiale continuu am declarat, că România e o țară agricolă, că ea nu poate produce decât în sfera agricolă, că pro-ducerea industrială ar fi rezervată altor țări industriale. Sub influința unor asemenea idei am lăsat să dispară sau să cază în desuetudine restricțiile ce esistau și cari puteau apăra industria din țară; instituția corporațiilor ni s-a părut o instituție învechită, contrarie libertății absolute în tot și în toate, a trebuit dar să dispară. Nu numai înlesnirea comunicațiilor, nu numai trebuințele ivite pe cari pământenii, industriași și comercianți nu ar fi fost în stare a le satisface, ci acele opinii împărtășite de bărbații cari aveau direcția în țară, au înlesnit ca străinii și mai ales izraeliții să năvălească în țară și să se constituie în stat o pătură de industriași și comercianți străini, mai ales izraeliți. Aceleași opinii ne-au împiedicat a ne gândi la măsurile necesarii de apărare nu numai contra năvălirii străine, ci și contra importării obiectelor de industrie străină.

În cultul nostru pentru străini și în nepăsarea de ce e național am lăsat nu numai să se facă ca naționalii să fie înlăturați de cătră străini prin simplul efect al abilității reale a străinilor, dar am făcut tot spre a susține pe străini și industria străină. Nu era întreprindere, nu era licitație pentru procurare de obiecte pentru diferitele servicii ale statului, pentru armată între altele, la care să nu fi admis pe pământeni deopotrivă cu oricare străin sau izraelit ce s-ar fi prezentat și să nu se fi acordat concesiunea străinului sau mai ales izraelitului pentru… pentru că acesta ar fi lăsat cu preț mai ieften. Nu ne preocupăm că industriașul și comerciantul român contribuie la toate sarcinele de tot feliul ale statului și trebuia a fi preferit, că străinul ce se prezentă nu justificase nici cunoștință specială, nici solvabilitatea, nici în fine dacă concesiunea se mai putea îndeplini întocmai de cătră concesionarul străin sau izraelit după condițiile contractului cu prețul stipulat. Concesionarul caută a lua concesia oricum, căci știe că prin corupție, prin falsificare, prin înșelăciune va pune lucrurile pe cale bună.

Aceeași preferință și aceeași procedare la darea accizelor. Astăzi mai toate accizele comunale sunt în mânele izraeliților, nu numai în Moldova, dar și dincoace de Milcov. Chiar perceperea de impozite indirecte ale statului, precum ale băuturilor spirtuoase au ajuns în mânile izraeliților, încât în materie de impozite indirecte izraeliții au obținut și o jurisdicție.

Astfel, preferându-se străinii și îndeosebi izraeliții, statul le-a oferit acestora putința de-a mânui capitalul public, veniturile bugetului statului, al județelor și al comunelor.

Cu aceasta nu numai că s-au cauzat pierderi materiale industriașilor și comercianților români, dar izraeliții și străinii au fost înlesniți a-și face capitaluri cu banii publici.

Prin continua înlăturare a pământenilor li s-au luat însă mijlocul de-a se susținea și dea volta practica și inteligența afacerilor, spiritul de întreprindere, educațiunea industrială și comercială, cu un cuvânt acea cultură ce se dobândește prin exercițiul industriei și a comerțului; și în aceasta consistă slăbiciunea românilor și puterea izraeliților în România. Cu acest mod a trebuit să se constituie puterea industrială și mai ales comercială a izraeliților, iar statul a mijlocit-o, și prin aceasta a contribuit la imigrarea străinilor și a israeliților.

Industriașul și comerciantul român, nesusținut prin nici o măsură de statul pentru care plătește contribuții și îndeplinește tot felul de sarcini, neavând mijloace și neputându-și-le procura în lipsă de adevărate institute de bancă, a trebuit să renunțe la industrie, la comerț și, ca să nu piară, a trebuit să se facă funcționar, fie oricât de rău plătit.

Mizeria ce este în clasa de mijloc din orașe și chiar în orașul București ni se revelează prin publicațiile inserate în fiecare număr al „Monitorului“ pentru vânzarea a câte-o căsuță a vreunui orășan pentru impozit neplătit în sumă numai de câte 20 lei noi.

Această mizerie esplică în parte și marea mortalitate a populațiunii ortodoxe din București în comparație cu nașterile; pe când la izraeliți nașterile sunt mai numeroase decât cazurile de moarte.

Un simptom asemenea al mizeriei e numărul mic al căsătoriilor între locuitorii români din București. Despre aceasta se pot vedea Raporturile d-rului Felix pe 1876, pag. 65, și pe 1875, pag. 68. Chiar după recensimântul făcut pe anul 1878, din 61.859 capi de familie sunt căsătoriți 27.571; 23.197 necăsătoriți și 11.091 văduvi. Așadar numai 44 la sută sunt căsătoriți. La 1000 locuitori sunt 5 căsătorii, pe când în Paris sunt 9, în Londra 10 (Felix).

Că în orașele Moldovei, precum Iași, Botoșani, Fălticeni ș.a., populația română descrește din an în an și că ne arată mai puține nașteri și mai multe cazuri de moarte decât populația izraelită, aceasta este un fapt necontestabil, dovedit prin cifrele oficiale. După statistica oficială pe anul 1875 s-au născut în orașele:

Botoșani 571 ortodocși, 720 izraeliți

Dorohoi 237 ortodocși, 377 izraeliți

Iași 1224 ortodocși, 1903 izraeliți

Neamțul 369 ortodocși, 368 izraeliți

Suceava 132 ortodocși, 243 izraeliți

Roman 259 ortodocși, 218 izraeliți

Au murit:

Botoșani 811 ortodocși, 677 izraeliți

Dorohoi 250 ortodocși, 255 izraeliți

Iași 1775 ortodocși, 1213 izraeliți

Neamțul 181 ortodocși, 188 izraeliți

Suceava 362 ortodocși, 206 izraeliți

Această decreștere a populației române din orașele Moldovei însemnează înlocuirea clasei de mijloc române prin izraeliți. Spre a ne convinge de acest fapt mai mult invocăm după statistica lui N. Șuțu la 1849 următoarele:

La 1849 erau în Moldova încă 10.695 de familii de negustori și meseriași pământeni ortodocși, iar în Iași erau 33 de corporații de comercianți și industriași pământeni ortodocși cu 1661 patroni și calfe. După comunicările obținute prin actualul d. primar al orașului Iași, în acest oraș erau:

în 1866, patentabili români 613, izraeliți 2909;

în 1877, patentabili români 488, izraeliți 2326;

în 1866, patentabili ambulanți români 187, izraeliți 1092.

Aceste cifre dovedesc, aceea ce este deaminteri destul de cunoscut, că în Iași, ca și în alte orașe ale Moldovei, comerțul și industria sunt concentrate în mâinile izraeliților.

Dar și dincoace de Milcov putem urmări și constata descreșterea românilor în ramurile cele mai principale ale industriei și ale comerțului.

Nu de mult înfloreau în București industrii însemnate: se fabricau testemele, se lucra mătase și se făceau dintr-însa țesături de tot felul, se argăseau piei, cari se exportau, blănăria din București era căutată în seraiul din Constantinopol, apoi erau ișlicăria, căldărăria, șelăria. Astăzi nu mai există acele industrii și trebuințele le satisfacem cu obiecte importate. În stradele unde erau așezate acele industrii, de care ne amintesc încă numirile acelor strade, astăzi întâlnim mai cu seamă izraeliți, comercianți cari vând haine gata aduse de la Viena și Pesta, și altele. Meseriașii români ce mai există, precum tabaci, ciobotari, căldărari, dispar căci nu mai sunt în stare a se susține.

În București erau în anul 1859 meseriași 6886 capi de familie, în care număr nu sunt membri de familie, calfele, ucenicii. Din 6886, erau de religie ortodoxă 4963, iar pământenii 5058. În anul 1878 numărul meseriașilor este de 16197 capi de familie din cari 5261 sunt imigrați de vro 20 ani.

Din 63 ramuri de industrie arătate pe anul 1878, numărul izraeliților e mai mare decât a românilor ortodocși în 17 ramuri. Astfel sunt capi și membri de familie:

1. Croitori bărbătești din 1836 suflete, sunt 812 izraeliți, 762 ortodocși;

2. Croitori femeiești din 872: 689 israeliți, 76 ortodocși;

3. Alămari din 160: 65 izraeliți, 34 ortodocși;

4. Argintari din 242 suflete, 164 izraeliți, 48 ortodocși;

5. Ceaprăzari și echipamente militare, din 392 sufl., 251 izr., 97 ort.;

6. Ceasornicari, din 182 sufl., 62 izr., 48 ort.;

7. Tinichegii, din 850 sufl., 729 izr., 61 ort.;

8. Zugravi, poleitori, din 635 sufl., 293 izr., 204 ort.;

9. Vopsitori, din 128 sufl., 61 izr., 11 ort.;

10. Strungari, din 181 sufl., 61 izr., 41 ort.;

11. Lampiști, din 75 sufl., 48 izr., 4 ort.;

12. Legători de cărți, din 135 sufl., 42 izr., 41 ort.;

13. Pălărieri, din 117 sufl., 28 izr., 17 ort.;

14. Perieri, din 25 sufl., 18 izr., ortodocși nici unul;

15. Tapițeri, din 192 sufl., 57 izr., 30 ort.;

16. Litografi, din 55 sufl., 5 izr., 4 ort..

În alte ramuri industriale, izraeliții figurează cu un număr considerabil; așa sunt:

1. Cusătorese izr. 137, ort. 342;

2. Măcelari, izr., 161, ort. 925;

3. Șepcari, curelari, izr. 119, ort. 207;

4. Coaferi, izr. 19, ort. 49.

Numai în unele industrii ostenitoare sau puțin lucrative constituiesc românii ortodocși marea majoritate; astfel sunt: din 64.732 totalul număr de suflete a meseriașilor aflați în București în 1878:

1. Muncitori cu ziua și plugari, din 31.700 suflete, 28.704 ort., 884 izraeliți;

2. Dulgheri și dogari, din 2727 sufl., 2562 ort., izr. nici unul;

3. Fierari, din 1797 sufl., 1017 ort., 26 izr.;

4. Potcovari, din 470 sufl., 420 ort., izr. nici unul;

5. Coșari, din 65 sufl., 52 ort., izr. nici unul;

6. Pantofari, din 585 sufl., 544 ort., 9 izr.;

7. Rotari, din 962 sufl., 752 ort., izr. nici unul;

8. Sacagii și căruțași, din 5202 sufl., ort. 5145, izr. nici unul;

9. Zidari, din 1846 sufl., 1648 ort., izr. nici unul;

10. Cavafi, din 180 sufl., 176 ort., 4 izr.;

11. Lăutari; din 1377 sufl., 1354 ort., 14 izr.;

12. Bărbieri, din 542 sufl., 512 ort., 13 izr.;

13. Cizmari bărbătești, din 2400 sufl., 1869 ort., 134 izr..

Să vedem acuma în ce număr sunt românii în comerciu.

În 1859 erau 4742 comercianți capi de familie cari cu 12.378 membri de familie constituiau 17.120. Dintr-acești 4742 capi erau ortodocși 3786, iar 3717 pământeni.

În anul 1878 sunt 7024 capi de familie cari cu membri de familie constituiesc 27.110 suflete. Dintr-acești 7024 capi, sunt 3834 supuși protecției române, 1355 protecției ruse, 787 protecției austro-ungare și 545 protecției elene; celelalte protecții cu un mic număr. După religie, din 27.110 suflete sunt 16.299 ortodocși și 8617 izraeliți. În cât privește diferitele specii de comercianți, toate în număr de 42 în București sunt:

1. Bancheri și zarafi, din 523 sufl., 324 izr., 164 ort.;

2. Bijutieri și giuvaergii, din 123 sufl., 101 izr., 3 ort.;

3. Hăinari, din 203 sufl., 185 izr., 11 ort.;

4. Comercianți de diferite nespecificate, din 7225 sufl., 5281 izr., 1576 ort.;

5. Marchitani, mănușari, din 885 sufl., 608 izr. 186 ort.;

6. Comercianți de mobile, din 102 sufl., 68 izr. 9 ort.;

7.Geamgii, din 126 sufl., 119 izr., ort. nici unul. Sunt alte ramuri de comerț în care izraeliții sunt în mare număr precum:

8. Birtași, din 324 sufl., 153 ort., 79 izr.;

9. Bogasieri, din 374 sufl., 230 ort., 117 izr.;

10. Cafegii, din 322 sufl., 205 ort., 65 izr.;

11. Lipscani, din 99 sufl., 65 ort., 31 izr.;

12. Comisionari, samsari, din 1190 sufl., 952 ort., 892 izr..

Numai în puține specii de comerț nu figurează izraeliții, precum bumbăcarii, orzarii, rogojinarii, cherestegii, florarii, jucrărierii de copii, farfurigii, sticlarii și olarii.

Că izraeliții ocupă cele mai însemnate specii de comerț aceasta se dovedește și prin faptul că între 16.299 suflete de comercianți ortodocși izraeliți sunt 5353 cârciumari, 2259 precupeți, împreună 8617. Rămân prin urmare 7682 ortodocși față cu 8617 izraeliți. La acest număr, mai trebuie să adăugăm pe contabilii de comerț înscriși între profesiunile libere, cari, din 581 suflete, sunt 271 izraeliți și 226 ortodocși.

Nu numai cifrele arătate dovedesc că izraeliții domină. Spre a ne convinge de acest adevăr, n-avem decât să ne preumblăm pe stradele Bucureștilor, atât în zilele de lucru, cât și în sărbătorile cele mari ale izraeliților, și vom recunoaște că au trecut timpurile când românii erau puternici pe piața românească.

Apoi, prin îngăduința ce li s-a dat a se așeza oriunde fără ca poliția să se fi inchietat întru ceva spre a ști de unde vin, care e proveniența mărfei, care e natura operațiilor ce fac, sau spre a combate mijloacele nelicite și neoneste în ezercițiul comerciului, prin diferite moduri arătate și prin diferite căi au trebuit să se concentreze capitalurile în mânile izraeliților. Mijloacele însă prin care au ajuns capitalurile în mânile lor nu au fost numai muncă reală și cinstită în comerț și industrie, ci mai cu seamă operații cari nu produc valori, prin samsarlâcuri, prin traficuri, prin operații îndoielnice, prin așa-numite operații de bani ce ei fac esploatând împrejurările, starea de strâmtorare sau mizerie sau prostia tuturor. Însemnătatea creditorilor pe piața comerciului o dovedește și ocuparea ce se dă tribunalului comercial din București de către izraeliți. De la 1870 până la 1879 s-au declarat faliți 259 comercianți între cari 130 creștini și 129 izraeliți. La tribunalul comercial s-au intentat procese în anul 1875 în număr de 1806, dintre cari 780 de izraeliți privați, 936 de creștini și de institute de bancă; în anul 1876: 2254 procese dintre care 1177 de către izraeliți, 939 de creștini și 138 de institute; în anul 1877: 2012 procese, dintre cari de izraeliți 1189, de către creștini 765 și de institute 58. Au ajuns dar izraeliții a fi o putere nu numai prin cualitățile cunoscute și necontestabile, dar și prin politica economică urmărită. De aceasta ne convingem când aflăm că în București sunt 324 suflete de zarafi și bancheri, 892 samsari și comisionari, 172 înscriși ca arendași și antreprenori, a căror operații mai ales de uzură ne sunt prea cunoscute, apoi 347 rentieri, cari nu se mărginesc în traiul odihnit; apoi din 20.749 izraeliți constatați ca aflători în 1878 în București, sunt 797 capi de familie fără profesiune, sau 2032 suflete fără profesiune cari, dacă nu trăiesc ca muncitori cu ziua și dacă nu sunt rentieri, industriași sau comercianți, trăiesc desigur după urmele traficului și a samsarlâcului, din operații cari desigur nu produc valori. Toți aceștia constituie 3747 suflete. Acest număr ar putea fi augmentat prin mulți cari, deși înscriși ca comercianți, vor fi făcând și operații de altă natură decât cele indicate de comerciul ce ezercită.

Că toți aceștia nu stau cu mânile în sân și că ei se îndeletnicesc cu operații de bani străine obicinuinței, de aceasta ne putem lesne convinge văzând registrele tribunalului comercial din București, de constatarea protestelor.

Din 1025 polițe protestate în anul 1878 sunt 450 ale creditorilor izraeliți, 208 ale băncilor, iar restul al izraeliților de tot neamul. Și între acești creditori izraeliți nu figurează decât rar numele puținelor institute de bancă izraelite din București, cunoscute prin soliditatea și prin efectuarea operațiilor de bani, legitime și admisibile; ceea ce întâlnim adeseori sunt numele unora cari nu sunt decât samsari, antreprenori, rentieri etc.

Pe strada Lipscani, pe calea Mogoșoaii s-a înmulțit și tot se înmulțește numărul caselor de schimb a zarafilor. Oare sunt într-adevăr în București atâtea afaceri ca să fie trebuință de atâția zarafi? În aparență. În realitate, toate acele suflete de zarafi, de samsari, de antreprenori, de rentieri, de oameni și fără protesiune, sunt agenții activi a practicei uzurare.

Operațiile lor consistă între altele în împrumuturi cu câte 48%, 60%, fiind asigurați nu numai prin câte trei, patru giruri, la poliție, ci mai cu seamă prin amaneturi.

Operațiile lor consistă în scontarea titlurilor de pensie, a lefilor, cu un scăzământ care reprezintă dobânda de 60%, 72%, 84% pe an. Cunoaștem cazuri în cari procentele luate întrec orice închipuire.

La asemenea speculanți sunt avizați aceia cari au trebuință; la ei se adresează funcționarii, la ei se adresează proprietarul și arendașul, mulțimea locuitorilor din mahalalele fără ocupație, la ei trebuie să se adreseze meseriașii, chiar și comercianții, întrucât lipsește o adevărată bancă care să facă operații propriu-zise de bancă. Cu cât mizeria sau strâmtorarea e mai mare, cu atâta e și esploatarea mai mare. Un proprietar e silit, spre a-și plăti datoria sau polița, a vinde recolta încă neadunată sau cerealele ce are cu prețuri de nimic, atât în București și mai cu seamă în orașele provinciale, încât mărimea dobânzilor plătite e în realitate de multe ori de 80% minimum. Folosindu-se de libertatea acordată, acei speculanți nu se mulțumesc numai cu foloasele exorbitante sub formă de dobândă, ci-și mai puteau stipula până la legea din 19 fevruarie 1879 și alte foloase, prin mijlocul clauzei penale, încât astfel, prin mijlocul acestei clauze penale, capitalul primitiv datorat se mărea în cazuri ce cunoaștem de mai multe ori.

Practica uzurară îngăduită de legi, fiind consfințită de judecători, efectul moral a trebuit să se producă în societate și prin contagiunea ei. Nu e îndoială că uzura s-a lățit în mod spăimântător. Nu putem contesta, în interesul adevărului, că și orășenii români asemenea esercită practica uzurară. Nu ne mai mulțumim cu foloase mici de 8 la sută, de 10 la sută. Dăm bani împrumut, la români cu deosebire, cu ipotecă reală, cu dobândă de câte 18 și 24 la sută și cu clauzele penale!! Sunt persoane în societate cari prin poziția, prin profesia ce esercită nu ar trebui să mărească numărul cămătarilor. Chiar profesori și funcționari, înalți magistrați participă la esercițiul practicei uzurare. Sunt funcționari cari esploatează nevoia colegului rău plătit sau prea cheltuitor, luându-i de la un napoleon pe lună dobânda de 1 leu 50-60 bani, adică 18 lei pe un an, sau 90 la sută!!

S-au înființat case de economie în diferite orașe pe cari, prin modul organizărei lor, le putem numi institute naționale. Mai toate operațiunile lor, dealtminterea mărginite, consistă în operații uzurare, de esploatare sau a deponenților lor sau a altor români cari se adresează, luându-li-se 18-24,36% pe an. Citim în „Gazeta“ pentru anunciuri judecătorești a Curții de apel din Iași că are a se vinde silit casa unei d-ne, Safta Baronischi, de către Casa de economie de acolo pentru plata capitalului datorat, a dobânzei de 3% pe lună, plata onorarului de 20% și se înțelege și pentru plata cheltuielelor judecătorești. Vrea să zică un institut național cere 3 % pe lună sau 36% pe an.

Libertatea nu a înlesnit procurarea creditului în mod priincios. În mizeria socială în care se află agricolii, industriașii și comercianții români, societatea română, libertatea în sine și fără să se fi luat măsurile pentru instruire și protegere a fost mijlocul de a esploata toate clasele societății, de a le stoarce cele mai multe foloase și a le cauza ruinarea. De această libertate se folosesc proprietarii și arendașii față cu țăranul; apoi unii orășeni români, dar mai cu seamă se folosesc, față cu toate clasele societății, izraeliții la cari suntem reduși a ne adresa.

În asemenea împrejurări, legitima întrebare e a se ști ce e de făcut?