UNDE DAI ȘI UNDE CRAPĂ

[29 noiembrie 1879]

„Timpul“ de la 27 noiemvrie publică pe pagina III următoarele

MĂRGĂRITARE

culese din „Monitorul oficial“

Noul dicționar academico-ministerial:

Act lăudabil se zice când un isprăvnicel de moșie dă o gustare (zacuscă) gratis membrilor unii juriu agricol.

(v. Monit. of. no. 263 din 21 noiemvre 1879, coloana I-ia).

„O mână spală pe alta și amândouă obrazul“ se zice când se deschide un credit extraordinar de 5875 lei pentru a se plăti unui domn advocat (să presupunem că este frate cu un ministru în activitate) pentru un proces ce nu l-a câștigat.

(v. Monit. of. no. 262 din 20 noiemvre 1879, pagina 7228, coloana I-ia).

Citind acestea, redactorul „Presei“ se simte jignit în amorul său fratern, și publică pe pagina I următoarele:

Un răspuns jurnalului „Timpul“

Deunăzi „Timpul“ a fost silit de principele Al. Știrbei să recunoască că a calomniat pe d. B. Boerescu în afacerea Băncei de București.

Astăzi va fi silit de d. Lascar Catargiu, cu colegii săi de la 1872, să recunoască că calomniază pe d. C. Boerescu, prin numărul său de la 27 noiemvrie curent.

Iată despre ce este vorba:

„Timpul“ de ieri, imitând pe ziarele umoristice, râde de d. ministru de interne, care a cerut Camerii un credit extraordinar de 5875 lei, pentru a plăti datoria contractată de stat către fratele altui ministru, adică către d. C. Boerescu, relativă la un proces pierdut, zice „Timpul“, și susținut de acesta.

Am mers îndată să luăm informațiuni, și iată ce am constatat prin noi înșine:

Statul, prin sentința Curței de Apel din București, secția II, no 163 din 1866, a fost osândit să plătească d-lui Pană Olănescu suma de 421.000 lei vechi.

În urma unei consultațiuni subsemnată de d-nii G. Costa-Foru, C. Boerescu, C.N. Brăiloiu și I.G. Florescu, statul face cerere de revizuire.

D. G. Costa-Foru, însărcinat cu apărarea acestei cauze, are fericirea să sfărâme sentința Curței no. 163.

Curtea de Casațiune însă casează, și prin sentința sa no. 484 din 1871 trimite cauza în cercetarea curții din Focșani.

În acest interval, ilustrul advocat G. Costa-Foru devenise ministru și acest distins bărbat a crezut că nimeni altul nu-l poate înlocui decât d. C. Boerescu.

După multe stăruințe, d. C. Boerescu primește a apăra pe stat. Onor. d. P. Mavrogheni trebuie să-și aducă aminte despre acest fapt și poate da informațiuni precise „Timpului“.

Se încheie o convențiune între stat și d. C. Boerescu, cu data din 1872 și care poartă subsemnătura proprie a d-lui Lascar Catargiu. Acest contract a fost aprobat de întregul Consiliu de Miniștri și s-a întărit prin decret domnesc.

D. C. Boerescu pledează în trei rânduri la Curtea din Focșani, și această Curte, prin trei deosebite încheieri, retractează sentința Curței din București cu no. 163 și apără pe stat de plata sumei de 421.000 lei vechi. (Sentințele Curței din Focșani sec. II, no. 72 și no. 175 din 1872).

D. P. Olănescu face recurs în casațiune.

D. C. Boerescu are fericirea să triumfe și de astă dată: Casația respinge recursul d-lui Olănescu asupra sentinței Curței din Focșani no. 175, pronunțată asupra opozițiunei, și astfel se stinge implicit și recursul d-lui Olănescu contra sentinței aceleiași Curți cu no. 71.

Aceste fiind, în rezumat, faptele principale ale acestei afaceri, cum rămâne cu „Timpul“, care cutează să puie în suspiciune onorabilitatea d-lor Lascar Catargiu, G. Costa-Foru, P. Mavrogheni, C. Boerescu etc.

Dacă este adevărat că o „mână spală pe alta și amândouă obrazul“, am voi să știm care sunt mânile care mai pot spăla tina care se grămădește pe obrazul acelor redactori de la „Timpul“, cari tind a-și face din calomnie o adevărată meserie?

O ultimă întrebare.

Oamenii cinstiți nobili de la acel ziar cred oare că este cinstit și nobil pentru guvernul actual să nu plătească o datorie a statului către un particular, numai din cauza că acest particular a contractat cu d. Lascar Catargiu și pentru că este fratele unuia din miniștri?

Dacă au o asemenea credință, să o spuie, și totdeodată să ne autorize și pe noi a-i imita, cercetând viața privată a multora din neprihăniții lor partizani! …

Mare supărare!

Însă noi credem că ea a izbucnit mai ales pentru ca să ni se poată arunca vorbele cu care începe răspunsul „Presei“ la o întrebare ce nimeni nu i-a făcut.

Pentru aceea ne mărginim la o rectificare.

Nu am recunoscut niciodată și nici nu recunoaștem că am calomniat pe d. V. Boierescu; am declarat numai că nu bănuim pe principele A. Știrbei și pe alți oameni onești care au fost luat parte la Banca de București.

Dacă „Presa“ dorește și alte explicații, nu are decât să ni le ceară.

Dacă însă „Presa“ se crede în drept de-a bate toba cea mare chiar asupra aforismelor, glumelor și diverselor din „Timpul“ și de a sacrifica pagina sa întâi relevării fulgerătoare a foiletonului de pildă, atunci lucrul nu numai că ar fi de tot hazul, dar potențându-se ar ajunge la pagina a patra. O exegeză subțire și advocățească a interesantelor anunțuri i-ar face pe redactorii acelei foi să descopere și acolo aluzii la adresa marelui om de stat sau a rudelor sale și cu acest chip pagina a patra a „Timpului“ s-ar primejdui de-a deveni talmudul redactorilor „Presei“.

Foaia, care din amicul nostru rece a devenit dușmanul nostru cald, va recunoaște cu noi că urmările unei asemenea polemice ar fi un dezastru intelectual atât pentru redactorii cât și pentru cititorii ei.

❦