[10 ianuarie 1880]

Organul marelui om de stat, în numărul său de azi, dă povețe de purtare opoziției atât ca presă cât și ca reprezentație națională.

„Presa“ spune mai întâi că la noi nu există decât opoziție sistematică, care vede toate lucrurile numai prin prisma unei pasiuni oarbe și e totdauna nedreaptă, veninoasă, absurdă șcl.

Opoziția — zice organul marelui om de stat — pentru ca Corpul electoral să se poată pronunța între partidul guvernului și dânsa, cată să arate cum trebuie să se urmeze în toate cestiunile ce sunt la ordinea zilii.

Ne vom permite să vorbim puțin în privința acestor două puncte cu organul marelui om de stat și o vom face aceasta cu sângele cel mai rece, pentru că, atunci când adversarii noștri bat câmpii sau înșiră la platitudini și banalități în coloanele foilor lor, nouă nu ne inspiră câtuși de puțină supărare.

Este adevărat că sunt în foile guvernamentale, și încă adeseaori, niște blagomanii așa de nesăbuite încât e peste putință să le citim fără să ne cauzeze un fel de nervozitate, dar în toate cazurile nervozitatea aceasta nu se numește necaz, ci haz. Bunioară citim în „Românul“ o lungă tartină, cum se zice franțuzește, presărată din destul cu teorii, cu aforisme și cu sentințe politico-filozofice cam de felul acesta: „Reacțiunea la noi nu are nici partidă nici drapel“, sau:

„Numai la națiunile libere și liberale se pot naște oameni mari“. Acest fel de producții literare a adversarilor noștri, departe de a ne supăra, ne inspiră uneori câte un articol vesel.

Organul marelui om de stat zice dar că opoziția de astăzi este sistematică, șicanatoare și veninoasă. Să stăm strâmb și să judecăm drept. Nu s-a împlinit încă anul de când din această opoziție sistematică, șicanatoare și veninoasă făcea parte și marele om de stat în capul marelui partid al Centrului. Între organele cari au luptat cu multă energie contra politicii guvernului d-lui Brătianu, cel mai energic, ce-i drept, era organul marelui om de stat și al marelui partid. Dar ce e și mai drept este că, îndată ce marele om de stat a făcut la dreapta-mprejur și a trecut la stânga, bugetul a primit cu căldură în brațele sale părintești pe marele partid și agurida s-a făcut miere. A încetat dar și marele om de stat și marele partid și organul respectiv d-a mai face opoziție sistematică, șicanatoare și veninoasă. De unde acum câteva luni cei de la putere erau niște Hoedeli și niște Nobilingi, niște apilpisiți, buni de atârnat în furci, astăzi sunt niște patriotisimi buni de pus pe rană. Așa e lumea, așa sunt și roșii, partidul de la putere: când sunt răi sunt răi, când sunt buni sunt buni, și astfel „Presa“ și marele partid al cărui organ dânsa este nu face opoziție sistematică. Dacă s-ar mulțumi însă să păstreze numai pentru sineși această onestă linie de purtare în viața publică n-am avea nimica de zis, fiecine își are obrazul său. Fiindcă însă ne dă povețe să urmăm și noi esemplul marelui partid, îi răspundem cu destulă părere de rău că nu toate obrazele duc deopotrivă la tăvăleală.

Pentru ca națiunea — zice „Presa“ — sau mai bine Corpul electoral să se poată pronunța între partida guvernului și aceea a opozițiunii, este indispensabil ca membrii opozițiunii să nu se mărginească în polemice sterile, în logomahii obositoare, în injurii și invective necuviincioase pentru oameni cumsecade; să nu se țină în regiuni nebuloase, în generalități vagi și neprecise, ci să aibă simțul practic al unei partide ce aspiră a lua puterea și să arate cum crede ea că trebuie să se urmeze în toate cestiunile ce sunt la ordinea zilei. Numai astfel opozițiunea va fi ascultată, stimată și va putea să-și pregătească calea puterii.

Cuvintele organului marelui om de stat le găsim minunate; facem însă oarecari rezerve, întru cât ne privește, în privința simțului practic al unei partide ce aspiră a lua puterea, pentru că, oricât de legitime ar fi aspirațiile unui partid d-a lua puterea, sunt, precum spuserăm mai sus, în această lume obraze și obraze; „practicitatea simțului“ dusă prea departe ar ustura unele obraze mai subțiri din firea lor. Dar să revenim la vorba începută.

Facem o întrebare „Presei“. Dacă e să turnăm la teorii și la sentințe politico-filozofice, atunci să știm de ce e vorba, de glume nu ne dăm în lături; dar dacă e vorba să vorbim serios, ce însemnează cuvintele: „polemice sterile“, „logomahii obositoare“, „generalități vagi și neprecise“? Și apoi ce va să zică „a arăta opoziția cum crede ea că trebuie să se urmeze în toate cestiunile ce sunt la ordinea zilii“?

Să luăm, de pildă, cestiunea la ordinea zilei, o cestiune în adevăr foarte mare, pretinsa răscumpărare a căilor ferate. Ce atitudine a avut, în general, opoziția față cu această cestiune? Polemice sterile au fost studiile publicate prin „Binele public“ și prin „Timpul“? Logomahii obositoare, generalități vagi și neprecise au fost publicația onor. d. Manolache Costache și discursurile membrilor opoziției din Corpurile legiuitoare asupra acestei cestiuni?

În toată lupta aceasta privitoare la cestiunea căilor ferate, opoziția a spus limpede și răspicat: tranzacția este o pretinsă, o falsă răscumpărare, printr-însa statul păgubește cifră exactă atâtea milioane, afară de aceasta se umilește într-un chip nemaipomenit punându-se de bunăvoie sub jurisdicția tribunalelor ordinare germane; prin urmare votăm contra ei. Acestea sunt oare „generalități vagi și neprecise“, cum zice organul marelui om de stat? Dar ceva mai mult; opoziția a dovedit chiar că cestiunea a fost ațâțată de guvernul român care, printr-o tactică începută de mult și susținută cu încăpățânare față cu Societatea acționarilor, a provocat o stare de lucruri ce nu mai putea continua. Când opoziția a cerut guvernului, în secțiile Senatului, să-i comunice corespondența cu Berlinul privitoare la cestiunea căilor ferate, spre a ști cum și în ce fel ni se impune rezolvarea acestei cestiuni și de ce gravitate este această impunere și cari sunt cauzele ei, guvernul a refuzat să comunice vrun act. Cum ar fi voit organul marelui partid ca opoziția, atât în Camere cât și prin presă, să se pronunțe mai puțin vag și mai precis în cestiunea pretinsei răscumpărări?

În privința șicanei, absurdității și relei-credințe în polemica de toate zilele a partidelor, iarăși am dori să-și amintească organul marelui partid de șicana, absurditatea și reaua-credință a organelor partidului cu care se află azi la putere marele om de stat, pe când acest mare om de stat se afla instalat destul de confortabil în domiciliul partidului conservator, atunci la guvern. Pe atunci s-a întâmplat ca tocmai marele om de stat să înfigă un cuțit în sânul României, iar cadavrul ei sângerând să-l arunce la picioarele contelui Andrassy; și cu ocazia acestei grozave întâmplări monitorul patrioților de industrie a apărut în chenar negru, chemând fulgerile cerului asupra vânduților la austro-maghiari și îndeosebi asupra marelui om de stat. Noroc numai că „Hoedelii“ și „Nobilingii“, cam neduși pe la biserică, neavând multă trecere înaintea cerului, blestemele acelea nu au fost ascultate și capul marelui om de stat a scăpat teafăr; altfel n-am fi avut fericirea de a-l vedea astăzi că ne-a uitat domiciliul — îl credem pe cuvânt — nici plăcerea de a primi lecțiuni de corectitudine și onestitate politică de la organul d-sale.

❦