[13 ianuarie 1880]

Totdauna înaintea unui vot economicos sau a unor discuții economicoase guvernul se-nblânzește, iar ziarele lui foiesc de făgăduințe. Acum, când crapă lemnile și pietrile de ger, „Românul' încălzește sufletele tremurătorilor contribuabili arătând ce admirabilă situațiune (mincinoasă) financiară e aceea a guvernului roșu și ce multe proiecte minunate pentru a ferici nația va vota marele partid naționale-liberale in majorem Romaniae gloriam.

De câte ori vedem pe marii magiștri ai partidului fanariot făgăduind și iar făgăduind ne vine în minte capitolul lui Machiavelli asupra cestiunii dacă un principe, în cazul nostru oamenii politici, se cade sau nu să-și ție cuvântul.

Ilustrul prozator al sutei a șasesprezecea spune că, o dată ajunși la putere, bărbații politici n-au nevoie să se ție de cuvânt și nu le va lipsi nicicând un pretext de a îmbrobodi și înfrumuseța călcarea făgăduinței lor. Trebuie însă să fii meșter, urmează scriitorul italian, în arta de a îmbrobodi calitatea vicleniei, în meșteșugul de a o ascunde și masca. Oamenii sunt atât de mărginiți și atârnă atât de mult de presiunea momentului încât acela care voiește să-i tragă pe sfoară află totdauna oameni cari să se lase a fi înșelați. Din vremea lui autorul citează pe papa Alexandru VI (Borgia), noi, din vremea noastră, cităm pe d-nii Rosetti-Brătianu. Acel papă n-a făcut nimic alta decât să-nșele, ba nici a gândit vrodată la altceva decât la amăgire și cu toate acestea s-au găsit pururea oameni cari s-au lăsat a fi înșelați de el. Nicicând un om n-a avut o mai mare dibăcie de-a asigura dezghețat și de-a făgădui cu mari jurăminte ceea ce nicicând n-a ținut. Totuși au izbutit în toate planurile și intrigile lui după dorință pentru că cunoștea lumea din partea aceasta a ei. Oamenii politici nu trebuie să aibă virtuți, ci numai aparența lor. E foarte primejdios de-a fi pururea onest; însă părea evlavios, de bună-credință, uman, cu frica de Dumnezeu, onest, a părea toate acestea e foarte folositor. Omul politic nu trebuie să observe totdeauna ceea ce în ochii oamenilor e virtuos; adesea pentru a se mănținea la locul lui trebuie să înfrângă buna-credință, iubirea de oameni, umanitatea, religia. Cată însă să se păzească ca nicicând să nu iasă din gura lui o vorbă care să nu fie mărturisirea celor cinci virtuți pomenite mai sus. Tot ce iese din gura lui trebuie să respire milă, bună-credință, umanitate, onestitate, evlavie. Nimic însă nu e mai necesar decât aparența acestor virtuți. Căci oamenii judecă mai mult după ochi decât după bunul-simț. Toți au ochi deschiși, puțini dreaptă judecată. Toți văd ceea ce pari a fi, puțini oblicesc cum ești. Mulțimea e totdeauna cu aparențele și cu succesul. Toată lumea e plină de plebe, iar cei puțini, cari sunt mai cu minți, nu ajung să vorbească și ei decât atunci când mulțimea, care în sine nu are nicicând putere, nu mai are încotro și simte nevoie de un sprijin.

Această mică lecție din Machiavelli ni s-a părut necesară pentru că zilele n-au intrat în sac și făgăduințele au rămas și azi tot atât de ieftine ca-nainte de-o mie de ani.

Așadar făgăduiți d-nilor roșii, jură-te d-le Brătiene, vorbiți strâmb mari oameni ai ortalei, totdeauna se vor găsi oameni cari să se lase amăgiți, iar de cei puțini cari nu se lasă poate să nu vă pese. Autoritatea puterii pe care o aveți în mână, miile de interese mari și mici care sunt strâns unite cu posesiunea autorității statului vă garantează că mulți oameni sunt lacomi după pretextul de-a vă urma și de-a fi părtași cu d-voastră la exploatarea țării. Dați-le aceste pretexte și vor fi pururea bucuroși de-a vă urma. Mundus vult decipi, ergo decipiatur. Lumea voiește, e setoasă de-a fi înșelată, înșelați-o dar!

„Binele public“ vestește că joi, la 8 ore seara, s-a ținut în sala de la Grand Hôtel du Boulevard o întrunire la care au luat parte diferiți alegători din toate colegiile electorale ale Capitalei cu scopul de-a se constitui o partidă cu principii naționale și sincer liberale, cu totul deosebită de partida așa zisă „naționale-liberale“ care se află la putere.

După citirea programei, care indica cuvintele pentru cari e necesară formarea și organizarea unei partide de liberali onești cu sentimente într-adevăr patriotice și cu principii sincer liberale, d. G. Vernescu a recapitulat într-un discurs evenimentele prin care am trecut de trei ani încoace, paguba și umilința la cari am fost continuu espuși sub conducerea celor doi bărbați influinți de la putere. Dumneasa a atins mai toate cestiunile de căpetenie interne și externe cari s-au rezolvat fără știrea și peste voia țării, a demonstrat cât de rea și cât de periculoasă e sistema înstrăinării ce se practică astăzi și a dezvoltat punctele principale din programă.

După aceea Adunarea a ales un comitet de 23 membri și pe d. Vernescu ca președinte al acestuia. Comitetul e însărcinat cu organizările ulterioare.

Felicităm formarea și organizarea unui partid liberal care să nu fie condus de principiile machiavellice ale roșiilor. Partide cari urmăresc cu sinceritate realizarea ideilor lor, partidele pentru cari principiile nu sunt numai pretexte și fraze pentru a amăgi lumea vor fi totdeuna folositoare. Ceea ce se cere însă de la ele în mod absolut e ca să rămâie pururea credincioase lor înșile, să nu se abată de la calea ce și-au prescris-o, pentru ca alegătorii și poporul în genere să știe cu cine are a face, să știe cu certitudine valoarea cifrei nouă pe care-o admit în socotelile lor politice. Părerea noastră este că nici un partid onest, oricare ar fi principiile lui, nu e nefolositor țării. Principii greșite de ex. pe mâna unor oameni onești sunt mai folositoare decât principii foarte bune în mânele unor panglicari. Căci adevărul într-un stat nu stă pe atâta în idei, pre cât în caracter și sâmburul moral, seriozitatea de caracter și de aspirațiune formează adevărata greutate a unui grup de oameni politici, nu bruma de idei culese de prin cărți. C-un om care dorește binele statului și numai pe acesta poți discuta, c-un om însă pentru care binele statului e numai un pretext, iar binele lui propriu ținta adevărată nu există discuție, căci cu apetitul nu se discută decât punându-i înainte perspectiva de-a-l îndestula și mai bine.

•

În ședința de ieri a Camerii majoritatea guvernamentală, crezând că e încă la ordinea zilei cestiunea evreilor, care creea deosebiților membri ai opoziției o atitudine escepțională prin împrejurarea că nu era o cestiune de partid, a ales pe d. Carp în comisiunea bugetară cu 67 voturi din 69 votanți, căci opoziția a votat cu bile albe.

La acest act, prin care d-nii Costinescu, Serurie și Pătărlăgeanu avuseseră înalta bună voință de-a-și esprima încrederea în d. Carp, deputatul colegiului I de Vaslui a răspuns prin o demisie netă, motivată astfel:

Domnilor,

Vă mulțumesc pentru încrederea ce mi-ați arătat alegându-mă în comisiunea bugetară; însă vă rog să mă dezlegați de această sarcină, pe care nu pot să o primesc; și iată motivele pentru care nu pot.

Aceste motive sunt aceleași cari în alte ocaziuni au făcut pe mai mulți membri din minoritate de a nu primi ca numele lor să figureze în comisiunile numite de majoritate. Atunci am fost acuzați, dacă nu mă înșel, de d. Dimancea și de d. Câmpineanu, membri ai majorității, că noi dovedim prin aceasta că suntem o opozițiune sistematică și că înșine ne dezbrăcăm de dreptul de control ce opozițiunea trebuie să esercite asupra actelor majorității și ale guvernului.

Așa a fost ni se pare argumentațiunea majorității și ea ar avea temei dacă majoritatea ar fi păstrat, în diferite asemenea ocaziuni, uzul parlamentar, așa cum se practică în toate țările constituționale din lume.

E adevărat că opozițiunea trebuie să eserciteze controlul său asupra faptelor majorității și ale guvernului, însă atunci trebuie ca opozițiunea să o facă ca atare, iar nu fiecare membru individual. Și cum ajungem la acest scop? În mod foarte limpede și ușor: Majoritatea se adresează la minoritate și-i cere să delege un reprezentant care să figureze în cutare sau cutare comisiune și atunci acel care este ales nu este alesul majorității, ci e delegatul minorității, care vine în numele ei să esercite controlul pe care dv. cereți să-l aplicăm noi. Ei bine, niciodată acest uz, constant în toate parlamentele lumii, nu a fost urmat de majoritatea noastră. La diferitele alegeri de comisiuni ori nu s-a ales nimeni din minoritate sau, dacă s-a ales, a fost în urma designațiunii benevole a majorității, încât ați pus pe membrul ales din minoritate în pozițiune de a se crede de către cineva că el a fost ales numai pentru că majoritatea l-a crezut mai apropiat de dânsa. Ei bine, o asemenea situațiune, ca membru, din minoritate, eu nu pot să o primesc, precum n-au primit-o nici colegii mei în alte ocaziuni.

Dacă am primit a fi membru în comisiunea de indigenat este pentru că în cestiunea evreilor eu am fost cu totul de altă părere de a celoralți membri din minoritate și prin urmare aveam libertatea acțiunii în această cestiune. În celealte cestiuni însă sunt unit în idei cu minoritatea și de aceea vă rog ca pe viitor să nu mai alegeți membri din minoritate în comisiunile ce alegeți, sau, dacă voiți să alegeți, atunci vă rugăm — și cred că exprim opiniunea întregei minorități — să ne întrebați și pe noi care e persoana ce delegăm și prin urmare autorizată de a vorbi în numele minorității.

Aceste puține cuvinte au dat ocazie la o adevărată furtună într-un pahar cu apă.

❦