[12 noiembrie 1880]

E clar că un stat care cheltuiește pentru pretinse necesități politice mai mult decât poate suporta producția poporului va ajunge pas cu pas la o sărăcie, pospăită cu vorbe, dar din ce în ce mai simțitoare prin trebuințele miilor de indivizi pe cari un sistem fals i-a ridicat deasupra, prefăcându-i în exploatatori ai averii publice.

Un sistem de guvernământ se schimbă pentru a se realiza îmbunătățiri. Când însă disproporția între capitalul cheltuit și binele realizat e atât de mare ca la noi sistemul însuși cată să fie vicios, nepotrivit cu țara și cu stadiul de dezvoltare economică și intelectuală a poporului. Sute de milioane s-au cheltuit de la începutul reformelor pentru a face din oameni fără nici o specialitate, fără talent și fără învățătură bărbați de stat, pentru a-i face, prin haine doar, prezentabili înaintea lumii, pre când ar fi fost mai simplu de-a face cislă între vechile clase privilegiate spre a înțoli golănimea liberală. Ar fi fost o cheltuială mult mai mică și rezultatul ar fi fost același. Și aceasta pe toate terenurile. Pretutindeni, în administrație, în finanțe, în universități, la Academie, în Corpurile de self-government, pe jețurile de miniștri, nu întâlnim în mare majoritate decât iarăși și iarăși acele fatale fizionomii nespecializate, aceeași protoplasmă de postulanți, de reputații uzurpate, care se grămădește înainte în toate și care tratează c-o egală suficiență toate ramurile administrației publice.

Ș-apoi ne plângem că lucrurile nu merg bine. Dar cum să meargă? Nu vedem pe prototipul acestei grozave suficiențe, pe d. Ioan Brătianu, care — între noi vorbind — nu știe a scrie gramatical nici o limbă și n-a învățat niciodată ceva, perindând toate resorturile posibile? Nu-l vedem ba ministru de interne, ba de război, ba de finanțe, ba de lucrări publice; nepricepându-se la nici una și încurcând ițele tuturor?

De ce?

Pentru că și principele de Bismarck face așa. Dar principele de Bismarck e un bun economist, dar are la îndemâna lui o sumă de oameni luminați și speciali, dar, cu tot geniul său înnăscut, are învățătură, are chiar stil. Dacă n-ar fi fost cancelar al Germanie! ar fi fost desigur un celebru scriitor. Scrisorile sale arată o superioritate de gândire, o-nlesnire de pătrundere a celor mai grele cestiuni, eleganță și spirit de sarcasm care dovedesc până și în mucul condeiului pe omul mare. Compară acum pe acesta cu celebrul tip de melodramă al cancelarului de la Dâmbovița, care nu știe compune o scrisoare acătării, nu pricepe nici o cestiune decât pe jumătate și care n-are decât astuție, o calitate comună a oamenilor cu inteligență mică și discreție asemenea comună celor ce se tem de propriul lor neant, compară, zic, aceste două mărimi și fă concluzia.

Nu-i vorba, după sfânt și tămâia. D. Brătianu e monogramul partidului său. Precum se-nlănțuiesc literile unui nume într-un monogram astfel sunt cuprinse într-o indisolubilă unitate în acest Cavour al noului Bizanț ignoranța, suficiența și înnăscuta astuție a nulităților. Pe când un om mare aservește în adevăr toate principiile câte agită clasele unei societăți unui mare plan politic, servindu-se de clericali când sentimentul religios al poporului său cată să fie pus în mișcare; de nobilime când simțul istoric al nației cată să dea naștere unei nouă formațiuni; de liberalism atunci când forme moștenite se opun realizării-unei idei și trebuiesc înveninate prin liberalismul cosmopolit; pe când așadar un om mare zidește dărâmând, ca natura, agentul Dumnezeirii, vedem pe acest Cavour sleind toate sentimentele generoase ale unei nații pentru a-și cocoța și mănține individualitatea la putere, agitând cestiuni naționale când ele erau mai nerealizabile decât oricând și astupându-le gura când există perspective de realizare; spunând neadevărul oricând și neavând nici o țintă politică clară. O țintă are în adevăr, una singură, care nici merită relevată: a perpetua rămânerea la putere a unei clase de paraziți sociali, de oameni fără știință de carte și fără caracter, slugi ai oricărui guvern și ai oricărui sistem, dar dușmani meritului și adevărului sub orice sistem și sub orice guvern. E neauzit, dar așa este. A fost cineva separatist? Își află locul printre roșii. A fost conservator, dar a avut ambiții disproporționate cu inteligența sa? Partidul roșu îi deschide brațele. A comis scabroase afaceri? Partidul roșu le acopere și-l canonizează.

Tinerimii i se dau zilnic din partea oamenilor cari reprezintă autoritatea statului din culme până la baze următoarele reguli de purtare: Conspiră contra șefului statului și proclamă-i răsturnarea și vei ajunge … om mare. Aibi o deosebită desteritate de-a despoia lumea și vei ajunge … cel puțin prefect. Intră cu patru clase primare corector la „Românul“ și învață a calomnia și vei ajunge … director de bancă.

Dar aceasta e în gradul cel mai mare inmoral? Nu face nimic. Dar un stat merge spre sigură disoluțiune pe calea aceasta? Nu face nimic. După noi potopul. Ce ne pasă de soarta generațiilor viitoare, ce de soarta celei actuale? Trăim de pe o zi pe alta, aruncăm praf în ochii lumei ba cu negustorie de vorbe, ba pretextând reforme, și încolo … o mai îngriji și Cel de sus de trebuințele reale ale poporului.

❦