[16 ianuarie 1880]

„Faceți interesele străinilor în paguba țării“ — aceasta era una din frazele stereotipe pe care partidul astăzi la cârmă o arunca odinioară guvernului conservator, aceasta era una din armele bogatului arsenal de insinuări, de neadevăruri, de calomnii, cu care oneștii patrioți de industrie, afișând pe atunci un dor nesecat de interesele țării, combătea pentru răsturnarea partidului conservator și inaugurarea regimului virtuții.

Lupta lor neleală a reușit și de patru ani de zile țara a putut vedea care dintre cele două partide adversare ce s-au succedat ca atari la putere a făcut și face interesele străinilor în paguba țării.

A fost în adevăr un interes mare pentru Rusia a ne târî armata peste Dunăre „fără zapis, chezășie, nici amanet“, a se folosi de ajutorul acestei armate spre a sili pe leul de la Plevna să se dea prins în vizuina sa și apoi a ne lua Basarabia.

Cine a ajutat pe împăratul Rusiei, cu un zel vrednic de cel mai credincios curtezan al său, să-și îndeplinească aceste interese? Cine a fost acela care, aflând dela prințul Gorciacov încă din iunie 1877 că Basarabia ne este hotărâtă spre jertfă și, fără a face Camerelor nici o împărtășire despre această nenorocire ce ni se pregătea, a dat totuși peste două luni ordine armatei să treacă Dunărea și să combată alături cu armata împărătească?

Toate acestea le-au făcut oamenii cari, pe bună dreptate și din chiar senin, convinși că nu spun adevărul, ne aruncau nouă fraza: „Faceți interesele străinilor în paguba țării“.

Finanțiarii partidului de la putere atâta măcar trebuiau să știe, că rubla nu are o valoare de patru franci, că, această monedă primindu-se la noi pe o valoare mai mare decât cea adevărată, rublele trebuiau firește să năpădească și să rămâie în țară și că, îndată după retragerea armatei rusești, găsindu-se cu piața inundată de ruble, trebuia neapărat să reducem cursul lor la adevărata valoare.

Cu toate acestea la intrarea armatei rusești în țară, prin un decret al guvernului, s-a fixat cursul rublei la patru franci. Era în interesul armatei imperiale și prin urmare în interesul guvernului ei și al tuturor speculanților, întreprinzătorilor și gheșeftarilor evrei ce urmau pas cu pas acea armată ca moneda cu cari ei intrau în țară să aibă un curs cât s-ar fi putut mai ridicat câtă vreme ei se aflau aici.

Prin ridicarea cursului rublelor s-a adus un câștig de câteva milioane străinilor, cari le-a lăsat pe piețele noastre, și tot atâta pagubă acestor piețe s-a cauzat prin scăderea, ce devenise neapărată, a acelui curs.

Ilustrul Warszawsky, care trebuie să fi tras mult folos din plusul valorii rublelor la noi, a avut trebuință de care de rechiziție. Mult și-a bătut capul, mult s-a chinuit până să dea de un alt personaj, și mai ilustru, și să-l convingă a-i da o mână de ajutor. Populația română, în vreme de iarnă, a fost dată cu chirie lui Warszawsky, pe cale administrativă, de cătră d. Simion Mihălescu, actual senator liberal-național. Românii cu carele și vitele lor, luați de beilic și de zor din vatră, au fost duși sub boldul suliții căzăcești până la poalele Balcanilor. Unii au pierit, și câți au rămas s-au întors la vatra lor ca vai de ei, fără car, fără vite și fără putință sau speranță de vro îndreptare a soartii lor.

Toate aceste jertfe ale românilor în interesul cui erau făcute? În interesul dd-lor Warszawski—Mihălescu și al armatei rusești.

Nenorocirile războiului au trecut și au venit după dânsele urmările lor: pierderea Basarabiei și cestiunea izraelită. Ale cui interese le-au apărat patrioții de industrie în cestiunea izraelită? Dacă în Adunarea națională opoziția nu ar fi avut câteva voturi mai mult peste o treime proiectul guvernului desigur ar fi trecut. Și ce era acel proiect? Ale cui interese se făceau printr-însul? Ale țării sau ale Alianței izraelite? La aceste întrebări să răspunză țara, al cărei sentiment, exprimat cu energie și din norocire cu eficacitate, atât prin presă cât și în Adunările de revizuire, a condamnat și a zădărnicit tendințele ultraevreofile ale guvernului.

Astăzi la ordinea zilii avem cestiunea pretinsei răscumpărări a căilor ferate. Mai este oare nevoie să vorbim în fond despre această afacere? Mai poate fi cineva atât de naiv, sau atât de nepricepător, încât să nu vază că tranzacția asupra căreia se desbate azi în Cameră, spre a o pune în acord cu poruncile primite de la Berlin, este un joc ruinător și o umilire monstruoasă pentru țară? Și în interesul cui se păgubește și se umilește statul român? În interesul străinilor.

Această colosală și „strălucită afacere“ produce însă atâta zgomot și atâta lumină încât eclipsează și acopere altele mai mici și mai puțin strălucite, dar totuși îndestul de caracteristice. Astfel de exemplu „Binele public“ conține astăzi câteva rânduri în privința unei alte daraveri, nu puțin însemnate, dintre un concesionar străin și statul nostru. E vorba de un d. Ward, căruia i s-a confiscat legal o sumă de 300.000 de franci acum vro câțiva ani — pare-se sub guvernul reacționarilor — și care astăzi își va recăpăta garanția confiscată, pe motiv de echitate. Din rândurile pe cari le reproducem mai jos după „Binele public“ se va vedea ce însemnează acest cuvânt: echitate. Sunt interese străine în joc, o putere străină se face apărătoarea acestor interese, și guvernul național-liberal cată să le îndeplinească.

Interesele străinilor dar, și numai aceste interese sunt, din nenorocire, dezideratul politicei patrioticului guvern. E foarte natural să fie așa, de vreme ce acei ce conduc partidul de la putere — și asupra acestui punct vom reveni ― nu sunt decât străini, străini prin origină, prin moravuri și prin educație.

Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, cumularzii, gheșeftarii de toată mâna, cari, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Într-o țară unde nu se muncește decât foarte puțin, unde nu există altă industrie decât bugetul și gheșefturile publice și unde societatea, fără a fi în stare să producă ceva, a contractat toate nevoile societăților avute prin producția lor, neapărat că trebuie să se găsească o mulțime de asemenea indivizi nemernici.

Aceia însă cari, după metoda și preceptele lui Machiavelli, s-au pus să organizeze într-o ceată regulată această adunătură, învățându-i industria și specula patriotismului, democratismului și naționalismului, sunt în cea mai mare parte străini, străini din toate punctele de vedere, precum o vom dovedi în curând.

❦