[13 martie 1880]

„Le Nord“, ziar de încredere al Cancelariei rusești, scrie în primul Bruxelles următoarele:

Alarmiștii n-au noroc. Cea din urmă invenție a lor n-a avut mai mult succes decât celelalte. Speculațiunile de înaltă fantazie cari s-au pus în combinație cu călătoria d-lui Brătianu la Viena și Berlin au provocat o dezmințire categorică din partea unui organ ministerial din București, „Presa“. Acest jurnal declară că e fals cumcă voiajul în chestiune ar fi avut de obiect încheiarea unei alianțe cu Austria și Germania. Pentru a păstra — adaogă organul oficios român — poziția pe care Tractatul de la Berlin i-a creat-o, România este obligată de-a se abținea cu îngrijire de la orice act ar putea fi un motiv de neliniște sau de amerințare pentru vreuna din puterile semnatare ale Tractatului. Numai păstrând rezerva cea mai respectuoasă față cu toate puterile vom putea aștepta cu încredere evenimentele.

Lungile conferințe pe cari d. Brătianu le-a avut la Viena cu ministrul de comerț probează că interesele economice ocupă un loc larg, cel mai larg poate, în preocupațiunile cari au hotărât pe prezidentul Consiliului de Miniștri din România de-a pleca în Austria și în Germania. Chestiunea răscumpărării drumurilor de fier române de către stat, în care, după cum se știe, cabinetul din Berlin a accentuat cu energie interesele acționarilor germani, e departe de a fi rezolvată în mod definitiv; dacă e regulată în principiu rămân însă a se aplana dificultățile de ordine practică și „Daily-News“ asigură chiar că petrecerea d-lui Brătianu la Berlin se rapoartă esclusiv la afacerea aceasta. E cu putință ca afirmațiunea aceasta să fie prea absolută, dar chiar dacă omul de stat al României va fi sulevat alte cestiuni, precum aceea a Arab-Tabiei bunăoară sau aceea a ridicării Principatului României la rangul de Regat, proiect care, după unele ziare ar fi fost motivul determinant al acestei călătorii, totuși n-ar fi nimic în toate acestea care ar putea justifica cea mai mică aprehensiune; acestea sunt afaceri de un interes general cari nu pot fi regulate decât de către Europa întreagă și cari n-ar putea fi obiectul unui disentiment serios între puteri. Cât despre scrisoarea principelui Carol pe care d. Brătianu ar fi însărcinat de a o remite împăratului Germaniei, aceasta se esplică cu totul natural prin apropiata aniversară a nașterii lui Vilhelm I, împrejurare pe care nuveliștii o pierduseră cu totul din vedere când au citat misiva aceasta în sprijinul vastelor combinațiuni politice împreunate de ei cu călătoria ministrului român.

Multă lumină nu ne dă această revistă. Ea confirmă numai că așa-numita „răscumpărare“ — cea mai populară cestiune, o numea „Românul“ — a fost așa de bine impusă ca oricare alta și că complicațiunile la cari dă loc fac necesară prezența d-lui Brătianu la Berlin. Oare acest articol n-ar fi un aviz pentru cel mai oficios dintre ziare care e „Românul“ de-a-și modera tonul în privirea discuției cestiunilor esterioare, de-a nu se gera nici în amic nici în adversar al diverselor opinii pe cari grupurile politice le au în privirea aceasta? Repetăm ceea ce am zis în numărul de ieri, că opoziția are o responsabilitate minimă în comparație cu partidul guvernamental, a căruia manifestațiuni au cu totul altă însemnătate prin putința de-a le și realiza. E drept că „Românul“ nu-și făcea însă un scrupul pe când era în opoziție de-a acuza guvernul conservator de intenții ce acesta nu le-a avut nicicând, de acte pe cari ai săi le-au săvârșit mai târziu. Pe calea aceasta nici îi urmam, nici îi putem urma. Combatem și azi ca și atunci înclinări prea accentuate, mai ales când sunt în dezacord cu interesele țării și se petrec ziua-n amiaza-mare; suntem însă departe de a-i insinua tendențe pe cari n-a dovedit că le are, precum o făceau d-nii liberali în timpul fericitului Mazar Pașa.

❦