[14 noiembrie 1880]

Adevărul doare. Lecția cartagineză pe care ne-am permis a o da onorabililor adversari de la „Presa“ i-a făcut să-și piardă mințile și să vorbească în bobote. Patru coloane și jumătate de injurii în contra ardelenilor sunt răspunsul la adresa falsă ce se dă la observațiile noastre.

Eroarea cu Carthago a fost un lapsus calami, adică l-a luat pe autorul Scrisorilor condeiul pe dinainte.

Autorul Scrisorilor din „Presa“ știa foarte bine, precum ne declară, că atunci trebuia să ne unim cu forma numită acusativum cum infinitivum.

Oare acusativum cum infinitivum tot un lapsus este?

Limba latină e ca o femeie frumoasă, dar cam crudă, onorabili confrați, față cu lasciva bătrânețe care-ar voi să abuzeze de ea. Prin simple injurii adresate ardelenilor genul substantivelor latinești nu se schimbă, nici prepoziția cum nu-ncetează a cere ablativul, c-un cuvânt accusativus cum infinitivo nu devine așa de lesne acusativum cum infinitivum.

Dar să lăsăm astea. Înțelegem ca cineva care nu știe a scrie bine românește să fie silit a se esprima în această limbă. Dar cine focu-l mai îndeamnă pe autorul Scrisorilor de-a face citate latinești când nu le știe? Deșertăciunea? Iată ce pate deșertăciunea când simulează a ști ceea ce nu știe.

Dar momente de adevărată petrecere ne-au cauzat injuriile asupra ardelenilor, petrecere la care nu ne putem opri a-l face părtaș pe publicul cititor.

Iată într-adevăr câteva pasagii din „Presa“ care nu vor lipsi a face efectul cuvenit.

„Timpul“ începe revista sa de luni cu o frază, care atinge cu ironie pe avocații din țară, calificându-i suficienți și atotștiutori. Ne prindem că mâna care a scris aceste vorbe este a unui avocat care a trecut rigurosum la Blaj! Dacă sunt unii înfumurați cari cred că știu multă carte apoi sunt negreșit drăguții noștri „intelighenți de peste Carpați“; dacă se află în lume avocați fără cauze sunt „de bună seamă“ cei mai mulți dintre dânșii veniți în mijlocul nostru.

Acești oameni au părăsit Transilvania în mâinele ungurilor, au dezertat postul de onoare unde trebuiau să lupte pentru conservarea și dezvoltarea naționalităței române, pentru ca să vie la noi, unde au fost primiți cu brațe deschise, și să petreacă o viață dulce și plăcută, câștigând părăluțe, dar uitând nevoile patriei! Ce au făcut și ce fac, în adevăr, acești confrați în sânul nostru ca să lupte contra cotropirii maghiare? Nimic.

Generațiunea de azi venită de peste munți nu s-a însemnat decât prin Maiorești și Lauriani, cari ne-a scălimbat limba prin pedantismul lor și au încurajat năpădirea în țară a compatrioților lor, cari, cum am zis, uitară interesele patriei mume pentru satisfacerea nevoilor lor private. Pericolul cel mai mare amenință esistența națională a Transilvaniei prin aplicarea noii legi a instrucțiunei, și confrații noștri veniți aci de peste Carpați nu fac nici o lucrare, nu scriu o singură linie prin ziare în favoarea intereselor Transilvaniei! Pedanți și anoști, ei ne fac gâlceavă de vorbe ca niște școlari de gimnaz.

Am avut ocazia, domnule redator, mergând astă-vară la băi, de a convorbi cu bărbați eminenți din Transilvania și a auzi plângerile lor fundate contra confraților lor de aici. Ne facem organul lor, espuindu-le în aceste coloane, și sperăm că adversarii noștri de la „Timpul“ le vor înțelege și vor părăsi pedantismul lor ca să se apuce serios de muncă și să răspundă la așteptarea patriei!

„Presa“ ar pierde prinsoarea, pentru că scriitorul revistei din „Timpul“ nici e avocat, nici a dorit vreodată să fie. Dar ce ridicole devin toate declamațiile acestea ale „Presei“ față cu declararea limpede ce facem că autorul articolilor din „Timpul“ nici e ardelean, nici neam de neamul lui n-a fost ardelean! Ce gratuite sunt toate gingășiile adresate Maioreștilor și Laurianilor, precum și bietului liceu din Blaj, față cu adevărul net că adversarul „Presei“ e născut în România, din părinți născuți asemenea în România, români get-beget cum ar zice turcul! Nu se face „Presa“ ridicolă c-un asemenea quiproquo?

Dar vom esplica noi acest fenomen.

E destul ca cineva să scrie românește așa cum scriau strămoșii noștri, cumpănit și cu rost, pentru ca în ochii veniturilor liberale și semiliberale, în ochii lepădăturilor Orientului european să treacă de străin. Am ajuns în adevăr în această Americă dunăreană ca tocmai românii să fie tratați ca străini, să se simtă străini în țara lor proprie. Toate capetele unor rase degenerate cari s-au grămădit în orașele României, toate craniile cu câte cinci dramuri de creier, fără seriozitate și adâncime, toți microcefalii și toate stârpiturile Peninsulei Balcanice apar în acest bal mascat sub formă de reputații uzurpate de mari oameni fără știință de carte; toată această plebe s-a constituit în stăpâna poporului românesc. Libertate, egalitate, fraternitate! Ce e mai frumos în lume decât ca tot ce se scurge în România, ca într-o mlaștină, să fie liber ca noi, egal cu noi, frate cu noi? Și pe când această plebe se-nmulțește pe zi ce merge, neamul nobil și drept care cutremura odinioară pământul la un semn al lui Mircea Basarab sărăcește, scade și moare.

Dar oare pasajele de mai sus din „Presa“ nu sunt o dovadă mai mult de această stare de lucruri? Vin sute de mii de evrei în țară și-i vom găsi pe membrii Centrului pledând pentru a li se acorda drepturi, ba ne prindem că patrioții de soiul acesta n-ar fi nici contra colonizării cu străini, precum în genere, în loc de-a opri, favorizează americanizarea României.

Dar dacă o mână de români vine pe acest colț de pământ, singurul ce-a mai rămas liber din marea noastră patrie, atunci lucrul se schimbă.

Într-adevăr, de câtă mizerie sufletească cată să fie capabil un om care, neavând dreptate într-o discuție, în loc de-a o recunoaște aceasta precum i se cuvine unui gentleman, aruncă injurii asupra unei părți a poporului românesc, ridiculizând … ce? Greutățile cu cari acesta se luptă pentru păstrarea limbei și a naționalității lui.

O ultimă observație. Deși de astă dată onor. confrate de la „Presa“ se ceartă cu căciula sa proprie și maltratează pe ardeleanul scornit de imaginația sa, totuși intenția de-a ne adresa invective personale e destul de evidentă pentru a ne face să declarăm că în cazuri de recidivă din partea organului Centrului vom fi siliți a recurge la mijloace mai energice de represiune în contra unor asemenea meschinării.

❦