[15 noiembrie 1880]

Asupra pretinsului protest al Turciei în contra participării unui delegat bulgar în Comisia Dunăreană „Pesther Lloyd“ spune următoarele:

După cât știm din informațiile noastre, Poarta n-a făcut pân-acum nici protest, nici ceva asemănător; dar, dacă va fi relevat inconvenientul de-a se invita Bulgaria direct, desigur că nu va fi scăpat din vedere stipulațiunea articolului 55 din Tractatul de la Berlin. Articolul acesta zice că „regulamentele de navigație, poliție fluvială și supravegheare de la Porțile de Fier până la Galați vor fi elaborate de cătră Comisia Europeană asistată de delegații statelor țărmurene“. Poarta crede acum că, întru cât privește țărmul bulgar al Dunării, Turcia cată a fi considerată ca stat țărmurean, iar nu principatul Bulgariei, și se referă pentru aceasta la art. 1 al Tractatului, care zice că Bulgaria e un principat „ce stă sub suzeranitatea M. S. Imp. Sultanului“. Contra acestui punct de vedere se pot obiecta multe, dar nu i se poate imputa că ocolește Tractatul de la Berlin. Poarta, interpretând Tractatul în înțelesul ei, recunoaște printr-aceasta chiar baza și autoritatea lui. Ceva va trebui să se facă pentru a ținea seamă de drepturile suzerane ale Porții; Comisia Europeană a și recunoscut-o aceasta și în acest înțeles a trimis precum ni se anunță, la Constantinopol un duplicat al invitației trimise la Sofia. Se va ocoli în orice caz dificultatea aceasta și, dacă Poarta e cu minte, nu va pune preț prea mare pe-o formalitate. Din punctul de vedere austro-ungar n-ar fi tocmai pernicios dacă votul Bulgariei s-ar da în Comisie de cătră un delegat al Turciei, căci atunci partidul rusesc, contrar nouă în cestiunea dunăreană, ar păgubi un vot. Dar de-o asemenea schimbare nu poate fi vorba de vreme ce Poarta are deja votul și jețul ei în Comisia Europeană.

„Le Temps“ zisese în unul din articolele sale pe cari le-am reprodus că Austria s-a oferit să dea satisfacere puterilor înserând în anteproiectul său o clauză care va garanta libertatea navigației maritime.

Un corespondent al foii franceze o face să observe că această clauză nu e de ajuns pentru puteri, deoarece ele nu reclamă numai libertatea de-a uza de Dunăre pentru a pluti spre mare, ci și dreptul de cabotaj sau de navigațiune fluvială, adecă libertatea de-a transporta mărfuri de la un port al râului la cellalt.

Foaia răspunde următoarele:

Nu credem ca Austria să se opună la o condiție de care ea e-n stare de-a se folosi mai mult decât oricine. Corespondentul nostru nu vede însă că această libertate a cabotajului, departe de-a fi reclamată de România și de-a putea prin urmare să figureze ca o concesie făcută Principatului de către Austria, se consideră din contra de către micile state țărmurene ca o pagubă mare pentru ele. „Dacă statele dunărene din vecinătatea mării vor fi, ca astăzi, date pe mâna concurenței ce se exercită în contră-le din două părți ale teritoriului lor, și prin navigația fluvială a Austro-Ungariei, și prin cea maritimă europeană, această navigație va deveni, în privirea lor și contra lor, un fel de monopol, care în realitate va opri marina lor nu numai de-a se dezvolta, dar chiar de-a se naște; iar garanțiile pe cari Europa a voit să le dea libertății navigației vor fi pentru aceste Principate o cauză de opresiune efectivă și de neputință de-a se folosi vreodată de existența acestei libertăți pentru marina lor națională“. (cf. Despre Tractatele de la Viena, de la Paris și de la Berlin și despre dispozițiile lor relative la navigația pe Dunăre, p. 24).

❦