[15 iulie 1880]

Privind la politica noastră esterioară, oricât de greu ne vine de-a vorbi de ea, fiind partea cea mai delicată a vieții statului nostru, observăm că, deși țara e acuma de-a dreptul răspunzătoare de faptele guvernanților ei, deși datoria noastră a tuturora e de-a fi mai cu luare-aminte și mai prevăzători decât oricând, guvernul, prin înclinațiuni accentuate pe cari le manifesta odinioară într-o parte, încât a făcut să se crează în încheiarea unui tractat de alianță formală, astăzi într-altă parte, încât iar se vorbește de-o alianță, pune țara într-o anume tabără. Se zice că d-lui Dim. Brătianu i s-ar fi spus în Paris, dintr-o parte autorizată, următoarele cuvinte:

„Atunci, când toată Europa era contra Rusiei, România era aliata ei? Azi, când toată Europa e pentru Rusia, România e în contra ei?“ Se zice aceasta, deși nu credem că accentuarea politicei guvernamentale să fie atât de vie încât să se poată afirma că noi, poporul românesc de cinci milioane, ardem de dorința de-a ne vedea în dușmănie cu un popor de șaptezeci ori optzeci de milioane.

Starea noastră dinlăuntru inspiră și mai multă îngrijire. La căderea guvernului conservator bugetul cheltuielelor era de 87 milioane; azi e de 116 milioane; deci în trei ani s-a urcat cu 34 %. El se soldează nu cu resurse statornice, ci cu resurse extraordinare, cari în anul viitor vor lipsi deja. Avuția publică pe de altă parte scade; domeniile, cari la 1871 dădeau 20 de milioane, azi nu mai dau decât 15; anuitățile datoriilor publice întrec jumătatea veniturilor adevărate; esportul, deși s-a mărit, nu mai poate ținea pas cu importul; atât trebuințele statului cât și acelea ale particularilor — a plebei de sus cum zicem noi — sunt cu mult mai mari decât veniturile lor; balanța comercială — fără importanță pentr-o țară industrială, importantă însă pentru una agricolă — ne e nefavorabilă. Ei bine, unde o să ajungem pe calea aceasta?

Se știe asemenea că toate acestea se petrec în afară de voința țării, căci nu putem admite ca o țară să-și voiască ea însăși ruina.

Toată nerealitatea acestui parlamentarism, toate aceste forme păzite în mod esterior, nu însă după înțelesul care-l au, au făcut pe partidul conservator să ceară în sfârșit realitatea în locul formalismului gol, și această suflare realistă, sănătoasă, a dat naștere programului publicat anul acesta.

Toate acestea sunt bine cunoscute tuturor. Ar fi fost ultraridicol din parte-ne de-a cere prin program: dreptul divin, feudalismul evului mediu, privilegiile ce le aveau boierii, lucruri înlăturate de către chiar conservatorii actuali, dovadă actele Adunării ad-hoc din Moldova, dovadă Constituția votată de-o adunare prezidată de d-nu Epureanu.

În locul ficțiunii — realitatea, iată ce cerem.

Cerere nespus de grea, o recunoaștem, care lovește feneantismul patrioților trăitori din buget; dar aci se mărginește totul, abstracție făcând de orice partid politic. Schimbându-se sistemul, orice guvern ne convine; roșu, albastru, negru, cum o fi, căci — precum am spus-o de atâtea ori — singurul partid care nu are nici un interes imediat de-a veni la guvern, singurul care se recrutează aproape esclusiv din lista societății române, e cel conservator, încât dorințele de căpătuire sau de… reversibilitate sunt nule în partidul nostru.

Toate aceste fiind cunoscute de lume în genere, chiar ziarul „Românul“ a-ncetat aproape de tot a numi pe conservatori reacțiune, lăsând-o aceasta pe seama „Telegrafului“.

Care ne e mirarea însă când vedem că „Steaua României“, apropiindu-se de d. Brătianu — ceea ce e treaba ei — vine să ne combată cu armele „Democratului“ din Ploiești, vorbind de deznădăjduitul nostru asalt asupra instituțiilor liberale. E drept că în martie a.c. „Steaua României“ mai făcuse o încercare de-a combate programa noastră, zicând că teoriile roșilor, pe cari noi le numim cosmopolite și importate, sunt de tradiție istorică. Am răspuns atunci că se-nșală — libertatea e de tradiție istorică precum și participarea poporului la facerea legilor, nu însă acele colecții de legi și regulamente, traduse din cuvânt în cuvânt din franțuzește. Cu asta s-a-ncheiat polemica, dar se vede că nu s-a mântuit.

Ne mărginim a spune confraților de la „Steaua României“ următoarele: Au cooperat cu conservatorii în alegerile de Parlament și amândouă partidele își datoresc reciproc scaunele din consiliul comunal de Iași, precum și cele din Cameră. Au combătut aprig guvernul personal al d-lui Brătianu și pe susținătorii săi servili. Mergând acum alături cu d-nii Carada și Pătărlăgeanu, nu pot scăpa de macula neconsecuenței. S-o ia încalte vitejește pe mânecă, să-nghită pilula cu toate urmările ei și deie pace conservatorilor, cu cari n-au nimic de-mpărțit.

Intrați odată în sistemul vicios de guvernământ al proorocului reversibil, se vor convinge, spre marea dumnealor părere de rău, că alături cu invidia nulităților de tot soiul ce compun partidul roșu nu e chip de-a trăi și că cea mai formală lepădare de opoziție, cea mai formală apostazie politică nu va putea împăca nicicând pe d-nii Campiniu, Mărgăritescu și alții. Când confrații de la „Steaua României“ ar putea să-și renege tot ce-au învățat înainte de toate, dac-ar uita să scrie corect, să gândească să facă un calcul de aritmetică specioasă, atunci … cu brațele deschise i-ar primi la sânul său amicul Fundescu. Altfel nu, îi asigurăm.

De mirare însă ne mai e următorul lucru. Astăzi, când toți vecinii țării noastre înarmează și când pacea europeană e, după mărturisirea d-lui Gladstone, insuportabilă, astăzi găsesc d-nii liberali moderali că e timpul ca să se combată partidul conservator până a-și da ultima suflare, după cum d-nealor se esprim într-un mod foarte puțin curtenitor? Dacă noi combatem pe roșii ca partid guvernant știm de ce-o facem. Înainte de toate le lipsește orice seriozitate morală pentru a putea duce pe umere responsabilitatea unor momente periculoase din viața statului. Sunt frivoli, ușurei de minte și nu se sfiesc de-a sacrifica orice interes național fie popularității, fie celui mai îngust interes de partid, fie chiar unui interes individual. Scabroasa afacere e o dovadă nu numai de corupție, ci de frivolitate în momentele cele mai grave ale unei națiuni. Tot cu atâta frivolitate se votează legile și bugetele, tot cu acel zâmbet, atât de corupt încât seamănă a inocență copilărească, s-a interpretat reversibilitatea și multe altele. De aceea, chemați a controla afacerile publice, nu fac decât votează totul en bloc, de aceea admit atât de lesne tirania șefilor lor. Nu d. Brătianu este acela pe care-l combatem, deși ca șef al guvernului face tot după a sa voie, necontrolat de nimeni; ceea ce nu voim este această dispunere fără nici o privegheare de toate resursele și toată puterea statului, iar această lipsă de control răsare din existența chiar a elementelor roșii din țară. În mânile unui alt partid poate că d. Brătianu ar deveni un instrument mult mai puțin periculos, de nu folositor, pentru politica poporului român.

Contagiatu-s-a oare și grupul moderat de frivolitatea aceasta când nu se sfiește, în vreme de grea cumpănă, de-a proclama starea de asediu contra partidului conservator cu care a luptat împreună? Voiește oare să imiteze pe proorocul reversibil, care, după căderea Plevnei, în loc de-a gândi la pericolele situației și la starea de goliciune a armatei în timp de iarnă, nu găsea alta de zis, mizerabilul, mulțimii adunate decât că poporul mai are a lua o Plevnă internă, reacțiunea? Mai bine gândea la Basarabia, despre a căreia soartă era informat din iulie încă, decât la Plevna reacțiunii!

Tot atât de bine ar face confrații moderați dacă s-ar gândi la alte lucruri, de-o importanță mai imediată, decât la pretinsa deznădăjduire cu care combatem instituțiile liberale!…

❦