[16 iulie 1880]

Astăzi fiind prima întrunire a acționarilor Băncii Naționale vom avea fericirea s-auzim pe care dintre iluștrii patrioți puternicii zilei l-au uns guvernator, cine a stătut, cu mila lui Dumnezeu și voința reversibilității, Domn stăpânitor peste creditul României. Asemenea se vor alege patru directori și patru cenzori pentru… „construirea băncii“, după cum zice organul oficios de la 14 cuptor.

Cu-o fizionomie foarte bisericoasă și plină de cuvioșie organul guvernamental aduce aminte acționarilor că aci „nu poate fi vorba de lupte și de pasiuni politice; acționarii vor avea să se gândească cui încredințează îngrijirea averii ș-a intereselor lor“. Ce dulce sună vorbele astea, parcă li s-ar fi tors pe limbă.

Noi, cari știm multe în privirea subscrierilor la Banca Națională și am putea cita nume proprii de persoane oficiale cari au luat procure fictive de la inferiorii lor pentru cumpărare de acții, precum și alte procure pentru voturi, știm bine că toate acestea sunt numai slove negre pe hârtie albă de ochii lumii, pe când în fond totul este aranjat de mai nainte, iar patrioții care vor conduce strună afacerile sunt însemnați demult în cartea fericirilor. E drept că între patrioți înșiși este oarecare zavistie de focul unor asemenea posturi bine plătite, e drept asemenea că unirea concertată de mai nainte se poate compromite prin ambițiile nutrite și vânate într-ascuns de tagma patrioticească, dar în sfârșit multe de-astea s-au mai întâmplat la casa marelui partid fără ca să se strice tovărășia. Vorbe rele câtă frunză și iarbă, dar patriotul adevărat n-asudă de vorbă.

Ei, vorba lui Grigorie Alexandrescu „s-a schimbat boierul, nu e cum îl știi“. De aci geaba s-o mai ținea reacția să bârfească asupra patrioților că n-au stare și învățătură. Acu își întreiesc capitalul cu bani de hârtie, au bancă și directori și cenzori, s-au făcut toți oameni cu dare de mână, căci le-a cântat cucul și le umblă plugul bine. Vorba ceea: nici n-au tăiat vițelul și le vin mușterii după piele. De-acu mai poftească reacția asupra patrioților cu vorbe ca d-alde „ține-te pânză să nu te rupi“ sau „haina asta străină a ta este?“ sau „prăvălie cu chirie și marfă pe datorie“ sau altele de-astea din înțelepciunea lui Nastratin. De acum-nainte sunt oameni cu greutate, partid serios, capitaliști.

Și când își închipuiește cineva că toate aceste s-au ajuns de cătră marele partid numai prin vorbe! Patrie, libertate, egalitate, fraternitate — iată capitalul pus la mijloc de douăzeci și patru de ani de când exista ziarul, astăzi guvernamental. Cine poartă plosca cu minciunile n-o duce mult, zice un proverb, dar rău zice. Se vede că a ieșit în lume pe alte vremuri, când vorba nu se trecea cu una cu două, pe când patriotismul nu era lucrativ și martiriul nu devenise reversibil. În vremea noastră, cine știe s-o ia mai subțire acela ajunge mai departe.

Nu-i vorba, tot urma alege, încât mult ne-am bucura să fie cum zice lumea, iar nu cum știm noi; dar deocamdată patrioții se bucură că ajung oameni mari și cu greutate.

Bucuria acționarilor se cam deoache ea din capul locului. Șase luni de zile cel puțin acționarii n-au să ia decât vro 3% de la capitalul lor. O esplică „Românul“ asta, bine o esplică și curat. S-a făcut greșeală la votarea legii, căci nu s-a prevăzut că, pentru tipărirea biletelor de bancă, vor trebui vro șase luni de zile. Operațiile proprii ale marelui institut de credit nu pot începe decât la sosirea biletelor, ce se vor tipări în străinătate; pân-atuncea operațiile nu se vor face decât asupra numerarului metalic, adecă te miri ce și mai nimică. Apoi dacă nici curge, nici pică, n-au de unde lua nici acționarii vrun folos acătării. Bănuiască ei ori nu bănuiască, dacă s-a făcut greșeală, n-avem încotro. „Acest neajuns însă — adaogă foaia oficioasă — nu poate avea cea mai mică înrâurire asupra viitorului“. Se-nțelege că nu; numai acțiile vor scădea și nimic alta.

Această greșeală, mărturisită de ziarul guvernamental atât de târziu, și anume în momentul chiar a primei adunări a acționarilor, ne dă nouă multe de gândit. Dacă le-am spune însă pe toate ni s-ar zice că-ncercăm a strica creditul junelui institut, ș-ar fi păcat de Dumnezeu; nu ne-ndurăm. Am dori să știm numai dacă comanda acelei tipăriri de bilete se va face înainte sau după ciudatele mișcări cari se prepară din toate părțile dincolo de hotarele noastre. Ni se pare că guvernul, avându-și asigurată majoritatea personalului băncii, va imprima acestei manipulații celeritatea ce-o va crede de cuviință.

După cât știm rezultatul alegerilor acestora îl interesează foarte mult pe d. Brătianu, care a sosit anume de la Măgura spre a asista la triumful vechei sale idei privitoare la emiterea de bani de hârtie. Napoleon I, în campania sa din Rusia, se ocupa cu statutele teatrului francez; d. Brătianu, în mijlocul preocupațiunilor crizei interne și a complicațiilor esterioare, gândește la alegerea personalului băncii. Așa sunt oamenii mari; la toate celea se gândesc deodată.

❦