Abuzurile recensământului

[17 iulie 1880]

Anul acesta se face recensământul contribuțiunilor directe în toată țara pentru periodul legal de cinci ani. Modul cum guvernul roșu procedează în această cestiune se poate rezuma în trei cuvinte, cari de altminterea se cuvin tuturor actelor sale: abuz, arbitrariu și sete de bani. Această bandă, care de cinci ani, sub un Domn și un regim pretinși constituționali, tratează România cum odată ienicerii Turcia și mamelucii Egipetul, au făcut, dintr-o simplă operație administrativă, care trebuia întocmită cu nepărtinire și dreptate, un îndoit mijloc de a satisface cele 2 pasiuni ale lor de căpetenie, adică puterea și banii. Astfel, pe de o parte, consecinți cu circulara onestului vistier, ș-au propus ca scop principal mărirea arbitrară a contribuțiunilor, pe de altă parte satisfacerea urelor politice, lovind mai cu seamă în membrii opozițiunei.

Agenții d-lui ministru nu țin seamă nici de contracte, nici de acte scrise, nici de probele cele mai legale, nici de faptul cunoscut și constatat de minister însuși la administrațiunea Domeniilor, adică scăderea nepomenită a producțiunei agricole sub guvernul d-lor. Două fapte au fost constatate de chiar guvernul roșu și de toate foile lui oficiale și oficioase: 1. că moșiile statului se arendează pe jumătate și câteodată pe a treia parte din prețul lor de altădată, când nu rămân în regia Costineștilor, ca dom. Giurgiu, producând mai puțin decât cel mai de jos preț ieșit la licitațiune; al 2-lea, că, în anul 1879, pentru prima oară în istoria economică a României (esceptându-se numai anii de război), exportațiunea țării a fost cu 15 milioane mai jos decât importațiunea. Cu toate aceste pipăite dovezi de decăderea agriculturei, de împuținarea capitalului național, oneștii patrioți vor cu orice preț să stoarcă de la nenoricita populațiune muncitoare, adecă de la proprietari și agricultori, mai mult, evident, decât poate să dea o producere lovită din toate părțile, de timpul rău, de-o administrațiune tâlhărească și de concurența străină. Au dreptate în cele din urmă: le trebuiesc bani și iarăși bani și-i iau de unde pot, din buzunarele turmei contribuitoare. Cu ce s-ar plăti altmintrelea reversibilitățile d-lui C.A. Rosetti? Cu ce s-ar da Mihăleștilor, Flevilor, Stăteștilor și altora lefuri de treizeci și șase mii de franci pe an, plus locuință gratuită în edificiuri publice? Acești patrioți dezinteresați, cari au declamat cinci ani de zile în contra oamenilor onești cari au guvernat țara, mulțumindu-se cu apuntamentele cele mai modeste, ba încă părăsind profesiuni lucrative, lăsând la o parte interesele lor private și în cele din urmă ieșind sărăciți de la putere deși aveau stări personale, au jurat, intimo pectore, că nu vor imita naivitatea copilărească a conservatorilor. De aceea au introdus sistema conversiunilor, concesiunilor, băncilor, manoperilor frauduloase, jocurilor nerușinate de bursă, și toate aceste traducându-se în lefuri grase pentru nemaculații patrioți, afară de profiturile lăturalnice și secrete. Oameni cari n-aveau nici o stare personală sau cari au pierdut-o în desfrânări se fac patrioți când nu mai au altă resursă, și astăzi, după cinci ani de jaf nerușinat, stropesc lumea cu echipagiurile lor, își reparează casele din banii statului dându-le cu chirii enorme la cutare sau cutare administrațiune publică (cum nu se rușinează a o face însuși d-l ministru de finanțe), creează posturi lucrative cu lefuri întreite decât acele ministeriale și mai joacă și comedia dezinteresării politice, depunând niște portofoluri ministeriale cari au ajuns într-adevăr niște posturi secundare în privința lefei. Astfel mai vedem și acest spectacol cu totul nou: un roșu ignorant, neonest și incapabil, ieșind din minister fiindcă leafa nu este destul de bună și mulțumindu-se care cu o direcțiune de drum de fier, care cu guvernământul băncei, care cu regia monopolului și așa mai departe. Iată unde a ajuns România! Căpeteniile roșii, și acele căpetenii se numesc Câmpineanu, Sătescu și Fleva, nu mai socotesc demne de dânșii portofoliile de miniștri și vor să le încredințeze unor oameni de-a doua mână, ca Gianii etc.

Și pentru acestea toate țara trebuie stoarsă până la măduvă. Proprietarul, care luptă cu timpul rău, cu administrațiunea tâlhărească, cu mașinele Americei, cu grânele Rusiei, trebuie, grație unui recensământ care e o operă de banditism administrativ, să facă două părți din ceea ce câștigă, o jumătate pentru a-și hrăni, dacă poate, sărmana familie, cealaltă jumătate pentru a plăti cei 36.000 fr. leafa d-lor Câmpineanu și Stătescu și la toți ai lor.

Nu este dar de mirat că toți părăsesc o așa ingrată meserie. În loc de a fi plugar, arendaș, toți vor să se facă reversibili ca un Rosetti, patrioți ca un Câmpineanu, boieri mari ca un Fleva și un Stătescu. De aici rezultă pentru țară, pe lângă sărăcirea materială, și anarhia morală și obșteasca declasare a tuturor.

Un lucru numai nu prevăd cinstiții mameluci cari s-au năpustit pe noi cu toată ardoarea unor stomahuri cari au fost mult timp goale ori cel puțin mai puțin pline decât apetitul detentorilor lor. Este fabula țăranului și a cloștei cu ouă de aur. Cloșca în fiecare zi da câte un ou. Lacomul proprietar, voind să se îmbogățească dintr-o singură dată, spintecă pe nefericita pasăre și găsi — nimica. Așa proced și d-nii patrioți cu țara românească. Dorința de-a se-mbogăți prea iute nu ne mai lasă nici timpul de a munci și a produce pentru a-i satisface cu încetul. Vor tot deodată; sunt pe drum de-a spinteca această cloșcă cu ouă de aur care să numește națiunea română. În propriul d-lor interes îi rugăm să-și mai stăpânească lăcomia, căci într-o zi se vor pomeni cu biata pasăre moartă de slăbiciune și de trudă. Prin urmare, ar fi bine ca onestul vistier, înainte de-a număra și vămui ouăle de aur ale Băncei, să mai domolească zelul agenților săi de toată mâna și să mai lase să răsufle biata lume muncitoare, într-un cuvânt să nu o buzunărească decât încet și regulat, căci așa este și mai înțelept pentru d-lor, orgia putând să ție ceva mai mult și deznodământul, pe care toți îl prevăd, va fi ceva mai întârziat!…

❦