[16 septembrie 1880]

Ar fi bine dacă în polemică am fi scutiți cel puțin de acel ton lins și gudurător al acelora dintre patrioții lucrativi cari posed arta de-a se pune bine și c-o parte și cu alta, cari se folosesc atât de venirea la putere a albilor cât și de aceea a roșiilor, spunându-le tuturor că sunt mari patrioți, buni români și că ei sunt pururea cu aciia cari susțin interesele patriei. Ca și când cineva ar avea nevoie de acest adevăr; ca și când cată a i se spune zilnic poporului românesc că atât Brătianu cât și Catargiu sunt egali în iubirea ce-o au pentru țară.

Cestiunea principală nu este aceasta. D. Brătianu poate fi un mare patriot și cu toate acestea să nu găsească nici în minte nici în inimă destule resurse pentru a apăra statul în contra partizanilor săi proprii, poate să n-aibă destul sentiment de sacrificare de sine pentru a renunța la o putere care-i face rău țării făcându-și rău lui însuși.

Oare treizeci și șase de deosebite Consilii de Miniștri în patru ani de zile nu sunt destulă dovadă că nu există între roșii un sâmbure capabil de-a guverna, că, egali în incapacitate și neînfrânarea ambițiilor de parvenire și de câștig, unii se sapă pe alții? Oare creșterea bugetului cheltuielilor cu 34% în patru ani nu dovedește îndestul alunecarea pe clina fatală a funcționarismului, plaga recunoscută și cu toate acestea încurajată în înrăutățirea ei de către guvernanții de azi? Oare creșterea peste măsură a importului asupra esportului nu dovedește că pe zi ce merge se înmulțește numărul plebei consumatoare în detrimentul poporului muncitor? Iată rele cari nu se pot șterge cu buretele patriotismului recunoscut al d-lui Brătianu, nici cu acel, mai puțin recunoscut, al d-nilor de la „Presa“.

„Presa“ se miră că nu ne dăm împăcați nici cu Consiliul de Miniștri no. 36. Nici cu n-rii 38, 39 ș.c.a. nu ne vom mulțumi, pentru că nu cu oamenii avem a face, ci cu sistemul. Contra sistemului însă nu se poate lupta decât iarăși sistemul, nu însă individul cutare ori cutare. A aștepta ca d. Giani să facă minuni e în sine deja o naivitate, dar a aștepta ca un sistem bazat pe spirit de adevăr și de muncă să dea o altă față țării e ceva justificat. Se pot armoniza, nu tăgăduim, interesele deosebitelor clase ale unei societăți, se pot echilibra partidele într-o țară așa încât una să nu facă decât a ajuta mersul celeilalte, dar nicicând nu se vor putea armoniza sisteme deosebite. Nicicând un sistem de guvernământ demagogic, bazat pe instinctele rele a unei plebe de parveniți, pe dorința lor de câștig, pe alergarea lor după funcții și onoruri, pe escluderea meritului, nu se va putea împăca cu sistemul contrariu al unei organizări bazate pe armonia intereselor claselor pozitive a societății, pe înaintarea lină dar sigură a meritului, pe dezvoltarea normală și gradată.

Dar e schimbarea a treizeci și șaptea, dar e a patruzecea a firmei Brătianu? Ce ne pasă nouă de aceasta? Dar d. Boerescu sau d. Giani au intrat în minister? Ce folos pentru țară? Nici unul. Administrația va urma a fi o unealtă electorală, încurajarea nulităților va continua a fi la ordinea zilei, conducătorii României vor urma a se recruta dintre cei nemulțumiți nu cu soarta țării, ci cu soarta dumnealor privată.

Sunt admirabili în adevăr d-nii aceia cari găsesc că opoziția prea face opoziție și că guvernul e bun pentru că și dumnealor se bucură de favoarea zilei. Dacă prin intrarea d-lui Boerescu și a altora în minister s-ar fi inaugurat o schimbare de sistem am fi aplaudat-o; dar nici cel mai pătrunzător ochi nu va fi observat umbră de asemenea schimbare.

Ni se impută totodată că împărtășim ideea cumcă cestiunea succesiunii la tron, așa cum se prezintă, e o problemă ce cată a fi dezlegată pe cale constituțională. Într-adevăr, în forma în care ni se prezintă ea este o adopțiune, în afară de coborâtorii pe care Domnul îi poate avea de acum înainte, în afară de ordinea primogeniturii. Dar dacă M. Sa ar avea coborâtori de acum înainte, ce se va întâmpla atuncea? Noi credem că, îndată ce se ivește controversă, foile guvernamentale ar trebui să fie bune-bucuroase, pentru că stăruim a se da o soluțiune constituțională care să fie asupra oricărei îndoieli. Oare plăcut ar fi pentru o țară neașezată ca a noastră dacă, între pretextele ce s-ar invoca vreodată spre a pune în îndoială existența statului român, s-ar invoca și nulitatea eventualului act care ar designa pe urmașul pe tronul României?

Noi găsim că adopțiunea e, în cazul acesta, singura formă pricepută de conștiința de drept a poporului, că ea înlătură orice îndoieli asupra moștenirii legitime la tronul României și că ea — nefiind prevăzută în Constituție — are nevoie de încuviințarea unei Adunări în formele și cu atribuțiile ce le dă Constituția. Această trecere cu ușurință, care îndealtmintrelea e înrădăcinată în apucăturile oamenilor noștri politici, poate fi, într-un moment dat, fatală țării. Oare nu le e de ajuns guvernamentalilor că o asemenea cestiune s-a pus într-un mod serios de presa din țară și de cea străină? Sau li se pare că îndoielile aruncate până și asupra instituției celei mai stabile ale statului român ar fi priincioasă dezvoltării noastre naționale? Să nu se uite că nu trăim de azi până mâine, că republicile de la Ploiești se pot repeta periodicește și că cei cari apară azi maniera de a vedea a „Presei“ vor fi cei dântâi cari vor combate-o când vor fi în opoziție.

Clara pacta, boni amici, zice latinul. Tocmeală limpede, prieteni buni. Nu voim în adevăr ca, atunci când ne-o fi lumea mai dragă, să ni se caute nod în papură și să se ceară de la șeful statului bilet de botez de către controlorii fără plată din Ploiești sau de către alții și mai periculoși.

O ultimă observație avem de făcut „Presei“ asupra manierei sale de-a vedea în cestiunea succesiunii.

Organul d-lui Boerescu zice:

Era însă o datorie de înaltă cuviință pentru A. S. Regală Carol de Hohenzollern ca înainte de toate să consulte asupra acestui punct pe șeful familiei de Hohenzollern, pe împăratul Germaniei.

„Presa“ e în mare eroare când crede a putea numi învoirea din partea Maiestății Sale o consultare de înaltă cuviință.

Casa Hohenzollern are, ca toate Casele vechi, o constituție a ei proprie, căreia-i sunt supuși toți membrii familiei. Se știe că Maiestatea Sa a refuzat unui principe din ramura Sigmaringen învoirea de-a primi coroana Spaniei și că tocmai puterea pe care șeful familiei o are de-a refuza chiar pentru tot viitorul asemenea învoiri a format… pretextul, nu zicem nici noi altfel, invocat de Franța la declararea războiului. Ca membru al familiei Hohenzollern M.S. are deci îndatoriri trainice cari ar înceta poate numai atunci când o a patra linie, întemeiată de M.S. Hohenzollern-România, s-ar emancipa de constituția restului casei, având a ei proprie, sau admițând drept proprie regulele stabilite în Constituția română.

❦