[17 septembrie 1880]

Oricât de deosebiți ar fi oamenii după clime și rase, demagogia îi face să semene ca două picături de apă întreolaltă. Îndealtmintrelea lesne de-nțeles. Numai popoarele cari au o organizație naturală pot să se deosebească unul de altul. Organizația bazată pe legăturile firești dintre deosebitele clase, pe muncă, pe compensare și, asupra tuturora, pe iubire și respect reciproc, favorizează înaintarea lină dar sigură a meritului. Meritul însă fiind totdeuna ceva individual, cu atât mai deosebit cu cât caracterul și mintea omului în cestiune sunt mai deosebite, rezultă de aci că spiritul național însuși se va impregna de bogăția distinselor spirite individuale ce se ivesc. Pentru demagogie orice merit, în genere orice superioritate, e o insultă făcută platitudinii și înapoierii intelectuale și morale a demagogilor; astfel dar înlăturarea meritului, îngroparea lui de viu, e regula generală de purtare a alianței perpetue a tuturor celor de rând în contra celor ce răsar c-un cap asupra platitudinii generale. Cei de rând însă se-aseamănă în toate țările, precum seamănă nulă cu nulă. Unde domnește demagogia orice carne cu ochi poate deveni om mare, pentru că nu se cere nimic de la el. O mărire cam trecătoare, nu-i vorba, căci, lipsind orice măsurătoare, fiecine se crede a avea destulă talie și destulă barbă ca să ocupe locul celuilalt, însă, oricât s-ar dușmăni nulitățile și cumularzii între sine, în contra unui pericol sunt totdeuna uniți în contra învingerii meritului.

Aceste reflecții ni s-au impus citind o corespondență din Atena publicată într-un organ foarte serios din Germania, în „Gazeta generală“ din Augsburg.

Mobilizarea și punerea în ezecutare în diferitele provincii ale regatului i-a dat corespondentului ocazie de-a vorbi despre maximele nefaste a administrației grecești, cu totul asemănătoare regulelor de guvernământ demagogic de la noi.

Dacă administrația nu se va regenera și reforma nu va putea fi nici vorbă de viitorul elenismului în Peninsula Balcanică, chiar dacă regatul ar anexa, fără sacrificii proprii și fără război, Tessalia și Epirul ca dar al puterilor, ba de și-ar apropria mai târziu insulele Mării Egeice și părți din Macedonia și Tracia. Partidul care domnește ia de regulă pentru sine toate drepturile, și, vorbind verde, el consideră statul, dar mai cu seamă bugetul, ca pe-o vacă care trebuie mulsă atât de energic și atât de mult pe cât e cu putință.

Afară de personalul judecătoresc și de câțiva amploiați administrativi, esperți în ale serviciului și absolut necesari, se schimbă, la fiecare schimbare de minister, personalul întreg din toate ramurile administrației publice și toate locurile se ocupă, fără nici o escepție, de cătră amici, rude, partizani și coreligionari politici ai ministerului dominant, indiferent dacă posed sau nu cunoștințele și esperiența necesară posturilor lor. Prin mijloacele mele pot deveni inspector financiar, vameș, silvicultor, judecător de pace, prefect de poliție. Deputatul meu, tovarăș și votator al guvernului, îngrijește ca copiii mei să capete burse sau cel puțin ajutoare pentru studii, îngrijește ca să nu le vie ordinele de mobilizare sau printr-un motiv oarecare, să fie declarați incapabili de serviciul militar; asemenea îngrijește ca restanțele de biruri să nu mi se ia, asemenea ca dările curente să fie trecute în lista rămășițelor, ca ogoarele mele de tutun și viile mele să fie trecute cu vederea la taxare ș. a. m. d. Aceste sunt fapte, fapte cunoscute de toți și deplânse de patrioții înțelepți și cuminți, fapte însă în contra cărora fulgeră în presă și Cameră, regulat și stereotip, clica din opoziție, nu cea de la guvern, pentru ca, ajunsă la putere, să facă aceleași lucruri, să-și strângă și ea foloasele regimului parlamentar. E învederat că lucrul are și partea sa umoristică: ministerul se schimbă aici în țară cam des și în curs de cinci ani ajunge cam fiecare la părticica sa sau, de bine de rău, la vro slujbă; dar e clar pentru oricare om ce iubește pe greci și se-ngrijește de viitorul lor că nimic nu se poate alege dintr-un stat dat în prada acestei dezorganizări perpetue, cu organe ce se schimbă, se transfer, se distituie și se instituie la fiece moment, fără nici un fel de cuvânt rezonabil, fără nici o cauză rezonabilă, afară doar dacă am admite că voința celor dominanți ca atare e deja un cuvânt rezonabil.

Răspunsul stereotip al tuturor cu cari am vorbit asupra acestei importante afaceri este: Oricât de tristă și pernicioasă e starea aceasta, ea nu se poate schimba deloc. Poziția mea de ministru atârnă de votul deputatului, poziția deputatului atârnă de voturile și de greutatea șefului de partid din provincie, iar poziția acestui șef de partid atârnă iar de influența sa asupra multelor capete ale alegătorilor. Dacă obscurul șef de partid din provincie nu poate căpăta pentru sine și alegătorii săi locuri destule și favori numeroase de la guvern, atunci vaza și influența sa cade; deci îl stoarce, îl amenință și-l infestează pe deputatul său, căci îndealtmintrelea îl părăsesc alegătorii. Deputatul iar îl stoarce la rândul său pe ministru și-l amenință că la o votare decisivă din Cameră îi va refuza votul său și va trece în opoziție dacă ministrul nu-i primește propunerile și nu-i acordă punerile în funcțiuni pe care le cere. Fără rusfeturi (ρουδφέτια) nu se poate guverna; aceasta este convingerea generală a tuturor mărimilor parlamentare ale Greciei; iar d. Tricupis, omul sistematicei, au dezvoltat această lipsă de sistem într-un sistem complet de dare și luare care va duce fără nici o scăpare la disoluțiunea tuturor Iegăturilor statului, la ruina întregei administrații. Fie zis spre onoarea poporului grecesc că totuși se mai pot îndrepta aceste abuzuri rușinoase și stricătoare și că poporul însuși dorește din inimă sfârșitul acestei nefaste stări de lucruri.

Din studiile d-lui Vacherot publicate mai deunăzi în „Timpul“ s-a văzut că însuși marea și generoasa Franță e, în urma domniei demagogiei lucrative, pe clina pe care Grecia și România lunecă de demult.

❦