[18 ianuarie 1880]

Șarpele, când îl doare capul, ca să-și verse veninul iese la drum, unde trebuie a găsi un călcâi ca să-i strivească capul; așa și omul rău și veninos: arareori el piere prin altceva decât prin propriul său venin și prin răutatea sa dusă dincolo de orice margine. Această veche învățătură s-a mai adeverit încă o dată pentru opinia publică și pentru noi prin cele petrecute în cele două ședințe ale Camerii.

În ședința de marți, precum se știe, s-a votat proiectul pretinsei răscumpărări a căilor ferate, așa cum, după porunca de la Berlin, îl restabilise Senatul. Discuția s-a închis prin un discurs al d-lui I.C. Brătianu. D. prim-ministru, având în Cameră o mare majoritate care are bunul obicei d-a crede fără a cerceta, ar trebui să se scutească în genere de discursurile lungi și obositoare; dacă s-ar mulțumi numai cu succesul brutal al votului, la închiderea fiecărei discuțiuni, fie cestiunea de orișice importanță, n-ar avea decât să zică: „Toate câte le-au spus opoziția sunt bune și frumoase, eu însă vă poftesc să votați așa cum cer eu“.

Dar d. I.C. Brătianu nu se mulțumește numai cu succesul brutal al votului. D-sa este destul de inteligent și de un caracter destul de rău și de veninos pentru a vedea că asemenea succese nu sunt îndestulătoare unui om de stat ce pretinde a se afla în capul unui partid politic și a lucra în numele și prin puterea lui. Astfel dar, d. prim-ministru, deși sigur în orice caz de supunerea fără margini a patrioților de industrie din majoritate, are primejdiosul obicei, primejdios pentru d-sa, de a închide discuțiile prin câte un discurs în regulă.

Ca orator, d. prim-ministru are un talent deosebit și rar, oricât ar fi deaminteri lumea plină de toate soiurile de indivizi răi, perverși și fără nici un respect de adevăr. D-sa, ce e drept, nu are logică, nu are argumentație, nu are claritate decât în niște doze foarte neînsemnate; are însă, când e vorba să arunce un neadevăr sau să insinueze într-un chip calomnios, un sânge rece care trebuie să scârbească până la desperare pe o natură onestă și să umple de admirație chiar naturile cele mai catilinare ce-i compun în mare parte aparatul d-sale parlamentar.

Astfel dar, d. Brătianu, în ședința de marți, în loc d-a se mulțumi cu succesul proiectului de răscumpărare, ce-i era material asigurat, a ținut ca după obicei un discurs, pe care l-a încheiat cu una dintre cele mai înjositoare insinuări la adresa unora dintre membrii opoziției, fără nume însă.

Iată zisele d-lui prim-ministru:

În cestiunea drumului de fier, lasă că cei interesați au combătut din toate puterile lor convențiunea, dar după ce ea a fost foarte bine primită și cu toată încrederea la Berlin, după ce au trecut patru sau cinci zile până să ajungă poșta acolo, acei interesați au spus că aci este o perfidie și mai mare decât în cestiunea izraelită; au zis: v-a desființat ipoteca, guvernul nu e de bună-credință și atunci îndată s-au zburlit lucrurile. Cum voiți dv. ca acționarii să primească convențiunea când chiar din țara noastră de cătră români se scriu asemenea lucruri?


A doua zi d. P. Carp a adresat primului-ministru următoarea interpelare:

Am onoarea de a interpela pe d. prim-ministru dacă este în interesul țării și a dezvelirii sistemului parlamentar de a întrebuința ca armă de partid insinuări nefundate și calomnioase.


În dezvoltarea interpelării d-sale, la care d. prim-ministru s-a declarat gata a răspunde și pe care o vom reproduce în numărul de mâine, d. Carp a rugat pe d. I.C. Brătianu să răspunză categoric la două lucruri:

1. dacă insinuațiunile d-sale vagi, cari nu numeau pe nimeni, întrebuințate însă ca argument într-o cestiune serioasă se adresează sau la un partid sau la un grup din opozițiune; și 2. dacă a avut în vedere anume o persoană sau mai multe, să binevoiască a numi acele persoane și să binevoiască, pe lângă numirea lor, să dea și probele pe cari e cineva în drept a i le cere.


După d. Carp a luat cuvântul, în cestiune oarecum personală, d. T. Maiorescu, al cărui discurs îl reproducem aci îndată.

La întrebările d-lui Carp cât și la ale d-lui Maiorescu, identice, d. prim-ministru nu a voit să răspunză, pentru că nu avea ce răspunde, după cum se poate convinge oricine din darea de seamă oficială a ședinței, publicată în „Monitorul“ de astăzi. În răspunsul d-sale cătra amândoi interpelatorii, d. prim-ministru n-a spus decât că: deoarece și opoziția insinuează în privința d-sale și a partidului d-sale, pentru ce oare n-ar insinua și d-sa în privința opoziție? Rămânea prin urmare stabilit că d. I.C. Brătianu, în lipsă de alte argumente, întrebuințase niște insinuări nedemne și calomnioase. Șarpele găsise ce căutase.

Această strivire meritată a produs o adevărată turbare în rândurile majorității. D. Costinescu a luat cuvântul spre a ține o lungă tiradă, goală de spirit și de idei, plină de injurii, proprie injurii, la adresa opoziției și îndeosebi la adresa d-lui T. Maiorescu, pentru că acesta avusese îndrăzneala a stigmatiza sistema nedemnă a primului-ministru.

D. Costinescu a produs ca act pe care-și întemeia injuriile d-sale sordide o sentință a corpului profesoral de la Universitate prin care odinioară fusese condamnat d. Maiorescu la destituire. Atât cauzele acelei sentințe cât și împrejurările în cari ea s-a pronunțat și urmarea ce a avut onestul d. Costinescu le-a trecut sub tăcere.

D. Maiorescu, în cestiune personală, a spus însă și cauzele și împrejurările și urmarea acelei sentințe, și așa de bine încât chiar cei mai rabiați bravi ai majorității s-au domolit și, ascultând cu cea mai adâncă tăcere pe orator, au plecat frunțile cu rușine, cum rareori li se poate întâmpla. Reproducem mai jos și acest al doilea cuvânt al d-lui Maiorescu.

Drept mângâiere le mai rămânea ceva d-lui prim-ministru și majorității d-sale: o moțiune de votat. Erau trei moțiuni la biurou. Una înfiera pe interpelanți ca omniatori și exprima satisfacerea Camerii de răspunsul d-lui prim-ministru. Această moțiune fusese așternută în prima furie. În a doua moțiune Camera se declara pe deplin mulțumită de cuvintele pline de logică și de demnitate ale d-lui prim-ministru. Această a doua moțiune se depusese la biurou după trecerea furiei prime. Iar în a treia moțiune, Camera, după ce ascultase pe interpelanți și pe d. I.C. Brătianu, trecea pur și simplu la ordinea zilii.

Pe cea dântâi n-au votat-o de frică; pe cea d-a doua n-au votat-o de rușine; au votat-o pe cea d-a treia. Sunt momente în viața parlamentară, ca să întrebuințăm o expresie banală, când, fie cât de tristă, o mângâiere tot e bună.

Sântem prea cuminți pentru a crede că omul rău, natura perversă și vrăjmașă a adevărului, s-ar putea vreodată îndrepta cumva și de aceea nu sperăm că lecțiunea destul de aspră ce a primit d. prim-ministru ieri îl va putea face să ia în viața publică altă cale și altă sistemă decât acele pentru cari cu prisos l-a înzestrat natura. Am dori numai să știm ce gândește d. I.C. Brătianu de ceea ce pe bun drept a trebuit să sufere ieri.

E firesc lucru ca șarpele veninos să nu să poată dezvăța nicicând de obiceiul mușcăturii, pentru că natura minunată și neînțeleasă nu i-a dat decât răutate oarbă, dinți și venin. Dar desigur nu e plăcută stare pentru acest copil pervers al naturii când un călcâi puternic îi strivește capul hidos.

Share on Twitter Share on Facebook