[18 iunie 1880]

Ieri în sfârșit Conferența de la Berlin a adoptat în unanimitate actul final, pe care l-a redactat ambasadorul francez, contele de St. Vallier, și care cuprinde toate hotărârile luate de plenipotențiari. Dânșii vor supune acest act guvernelor respective și acestea apoi îl vor notifica guvernelor turcesc și grecesc. Noua graniță greco-turcească stabilită de Conferență, după ultimele știri, începe despre răsărit, de la gura râului Mavronero, lângă Malatria; urmează de-a lungul culmile trâmbei Olimpului și Pindului; în urmă, lângă târgușorul Kalpaki, la nordul Ianinei, atinge râul Kalamas și urmează cursul acestuia până la îmbucătura lui. Astfel ținutul Zagori rămâne Turciei. Conferența a rezolvat apoi mai multe alte cestiuni de mâna a doua; dintre aceste rezoluțiuni serviciul telegrafic ne notifică: libertatea cultelor pe teritoriele cedate Greciei, condițiile de proprietate ale musulmanilor cari ar voi să emigreze din acele ținuturi și partea din datoria turcească pe care proporțional Grecia trebuie s-o ia asupră-și. Toate cestiunile acestea le-a dezlegat Conferența în sensul Tractatului. Afară de acestea a mai dezlegat și cestiunea poliției granițelor și condițiile navigației.

În timp ce Conferența își termină lucrările așa de bine, stabilind în principiu fără cea mai mică greutate și cu o unanimitate din cele mai perfecte și mai fericite, o graniță zugrăvită numai pe harta Peninsulei, oricine trebuie să se întrebe cum stau lucrurile în realitate la fața locului. În jurul unei mese cu postav verde diplomații stabilesc pe o bucată de desen topografic o linie — este un lucru nu prea greu pentru niște înalte personaje cari mai ales s-au întrunit cu gândul statornic de-a nu-și pierde multă vreme cu aceasta și de-a se învoi în principiu la orișice tocmai pentru că această învoire în principiu nu implică nimica în fapt. Cine și cum va traduce în fapt hotărârea platonică a Conferenței, aci este cestiunea. Este adevărat că Grecia și-a pregătit pentru luarea în stăpânire a teritorielor hărăzite ei de Conferență o oștire de 30.000 de oameni. Se zice chiar că guvernul grecesc nu ar dori decât să stabilească odată Conferența linia de graniță și apoi s-ar bizui singură, întemeindu-se pe propriele-i forțe, să intre în stăpânirea nouălor granițe. Oricine poate înțelege că lucrul încetează de-a fi serios din momentul ce totul se încheie la această bizuință, pentru că în orice caz a lua cu 30 sau 40 de mii de oameni ofensiva contra Imperiului turcesc este o glumă. Și, a propos de această bizuință a guvernului elen, o depeșă de astăzi ne spune, după „Daily News“, că și în Turcia se fac mari preparative militare.

O foaie franceză a cărei matură și înaltă judecată politică o disting în toată presa europeană, „Le Temps“, face un șir de reflecțiuni foarte importante asupra întrebării puse mai sus, pe cari le vom reproduce și noi în numărul de mâine. Din articolul foii franceze se poate vedea cât de departe este încă executarea unui aranjament între Turcia și Grecia. Aceste două puteri ale căror forțe sunt așa de disproporționate una față cu alta nu s-au putut înțelege între dânsele pentru a aplica cu bine cerința de principiu recomandată de protocolul 13 al Congresului. Potrivit art. 24 al Tractatului puterile intervin pentru a stabili rectificarea granițelor greco-turcești. Dar puterile și-ar ieși din rolul ce și-au propus a ține la Conferință dacă ar sta să prevază vreo rezistență din partea uneia sau alteia dintre cele două părți litigante și astfel să se gândească la măsurile ce ar trebui să fie provocate printr-această rezistență. Este adevărat că puterile cari iscălesc actul final al Conferenții sunt legate moralicește să-și și execute hotărârile lor. Dar pe de altă parte știm că unele dintre aceste puteri, pe când în Conferență n-au manifestat nici o divergență de păreri și au mers în comun acord, în principiu, cu toate celelalte, au sprijinit și încurajat rezistența Turciei. Afară de aceasta greutatea cea mai mare a situației stă în acest fapt pozitiv că cestiunea executării hotărârilor luate de Conferență, pentru care s-a legat moralicește toate puterile, este o cestiune cu totul deosebită de cestiunea determinării unei linii care să se recomande ca bază de aranjament ulterior între Turcia și Grecia; și astfel această cestiune a executării s-a rezervat d-a se trata la urmă pe calea diplomatică ordinară. Acestea s-au stabilit de chiar conferențiari înainte de începerea dezbaterilor. Astfel, se înțelege, lucrările acestei înalte Adunări, dacă nu li s-ar fi întipărit dintru început un caracter așa de platonic, desigur nu ar fi fost încoronate de succesul unei așa de fericite unanimități.

În teorie dar lucrul a mers cu atât mai ușor cu cât în practică se arată a fi din ce în ce mai greu. Pe nimini nu supără firește tragerea unei linii pe o hartă atunci când această întreprindere nu iese deloc din sfera curat grafică. Nu tot atât de lesne s-ar putea înțelege puterile asupra cestiunii foarte delicate a mijloacelor de întrebuințat pentru a constrânge pe Turcia să părăsească legitima ei rezistență.

❦