[19 aprilie 1880]

Un incident foarte neplăcut din punctul de vedere al prestigiului și demnității statului român a avut loc în zilele acestea între ministrul nostru plenipotențiar la Constantinopol și guvernul sultanului. D. Dumitru Brătianu s-a pripit a face niște pași diplomatici a căror stângăcie l-a silit mai târziu a se întoarce înapoi d-a-ndăratele. Începând, fără să se gândească bine, prin aceea ce se numește la morgue espagnole, pe care a împins-o, cum vom vedea, mai departe decât vestitul ambasador al Grenadei din operetă, ministrul nostru plenipotențiar a sfârșit prin închinăciuni, plecăciuni și prin cereri de iertăciuni; vorba ceea: dacă nu-i puterință, la ce mai gâlceavă degeaba. D. Dum. Brătianu trebuie să se știe că nu este înzestrat cu aceea ce se cheamă pe românește fiori; toată lumea-l cunoaște că d-sa este o natură cumpătată și dulce, de o înfățișare blândă și mângâioasă, nu un zvăpăiat hidalgo ca marchizul Campo-Basso de la Grenada; și ne mirăm ce a pățit onor. nostru reprezentant să ia așa la zor pe bunii turci, cu cari de aminteri se spune că d-sa trăia până acuma în cei mai plăcuți termeni.

Iată care a fost regretabilul incident diplomatic de la Constantinopol, după cum ne spune o depeșe a ziarului „Des débats“:

Poarta n-a complimentat pe d. Dum. Brătianu cu ocazia aniversării prințului Carol, 8 aprilie. D. ministru plenipotențiar al României a adresat numaidecât plângere guvernului turcesc, amenințând să părăsească Constantinopolul dacă nu i s-ar da satisfacție.


La morgue espagnole! Până aci lucrul merge teatral destul de bine.

Însă…

Savas Pașa a răspuns că acest ceremonial se observă numai față cu puterile semnatare ale Tractatului de la Paris, precum și față cu Persia și cu Grecia, în urma unor convențiuni speciale…


Și …

Marchizul de Campo-Basso al nostru s-a declarat satisfăcut prin această explicație, exprimându-și părerea de rău c-a făcut niște pași nejustificați.

Astfel incidentul diplomatic care amenința Orientul cu niște grave complicațiuni s-a închis cu bine și cu norocire, spre înflorirea prestigiului tânărului nostru stat independent.

După cum spune „Monitorul“ de astăzi, d. M. Cogălniceanu și-a dat demisia, care a fost primită. Interimul Internelor l-a luat Marele Vizir, d. I.C. Brătianu.

Share on Twitter Share on Facebook