[20 august 1880]

Am dat în numărul de ieri relația pe care a primit-o „Gazeta generală de Augsburg“ despre cestiunea dunăreană. După acea relație, una dintre considerațiile de politică exterioară care fac ca ministerul Brătianu să fie foarte cumpătat și cu luare-aminte este că

Austro-Ungaria și Germania ar voi să tragă foloase din poziția în care România se află față cu Rusia, dar nu se arată înclinate dea da României pentru concesiunile ei un echivalent oarecare, afară, de niște asigurări superficiale, pe când Franța, Italia și Anglia, deși se feresc în espunerile oficiale de a se îndușmăni cu Austro-Ungaria și Germania pentru cestiunea dunăreană, au dat a înțelege pe sub mână, însă clar, cabinetului din București că, dacă România ar ceda Austriei stăpânirea Dunării, nu și-ar îndeplini misiunea de stat neutral la gurile Dunării și că puterile apusene, în oarecari împrejurări, ar vedea mai bucuroase gurile Dunării în mânile rușilor decât în mânile unei Românii slabe și cu totul dependente de Austria și Germania.

Ca o completare a acestor șiruri, în cari se subliniază cumpătarea și precauțiunea ministerului Brătianu, găsim niște informații destul de interesante în „Neue freie Presse“. După cele ce află foaia vieneză, cestiunea Dunării poate fi de acuma considerată ca rezolvată în sensul Austro-Ungariei. Art. 4 al anteproiectului atribuie delegatului austriac prezidența Comisiei Dunărene și dă, în caz de paritate de voturi, preponderanță votului prezidentului. România ridicase oarecari obiecțiuni contra acestui articol. „Neue freie Presse“ află că Austro-Ungaria și România s-ar fi aflând astăzi în negoțieri pentru a găsi un mijloc de a ridica prin vreo concesiune orice greutăți din partea Principatului. În același timp, „L'Indépendance roumaine“ află că negoțierile ce se urmează la Viena în privința Dunării merg încet. Austria, zice ziarul francez, ca preț al concesiunilor ce consimte dânsa să le facă în această cestiune, cere ca România să adereze pe față la alianța austro-germană. Se pare că la Berlin se promite în schimb prințului Carol regalitatea și un concurs puternic pentru organizarea militară a țării.

❦